Now Reading
Ce semnificatie au superstitiile

Ce semnificatie au superstitiile

Revista Psychologies

Presa vuia la un moment dat de stirea ca o vedeta mai fistichie s-a dus la vrajitoare, si ele i-au papat banii pentru niste preziceri de doi lei.

Alte figuri vizibile povestesc nonsalant despre vieti anterioare, viitoare… Emisiuni TV despre zodii fac audienta de invidiat si toate acestea par atat de naturale in secolul XXI, cand poate ca ar trebui sa ne gandim la solutii rationale de control al populatiei, al incalzirii climatice…

Nu, oamenii prefera sa lase totul la mana unor forte despre care cred ca sunt mai puternice si mai binevoitoare. La fel faceau si stramosii nostri din preistorie.

Sa nu fi evoluat omenirea deloc?

Fireste ca am evoluat, numai ca nevoia noastra de siguranta in fata imprevizibilului, a necunoscutului, a viitorului opac e la fel de mare. La fel de mare e frica.

Oameni de afaceri de vaza ai Frantei prefera sa consulte prezicatoarele inainte de a avea o intalnire care ar putea decide soarta companiei. Demisie din fata respon-sabilitatii? Cine stie?

Credintele noastre sunt milenare si ele se transmit odata cu toate celelalte informatii culturale pe care le primim in decursul unei vieti.

Susan Blackmore, psiholog britanic, a creat conceptul de „meme“ prin analogie cu cel al genelor, adica unitatile de informatie culturala care se transmit, asemenea genelor, de la o generatie la alta fara mari mutatii.

Blackmore spune ca religia este una dintre aceste mari „meme“. Superstitiile ar putea fi alta. Alti psihologi afirma ca oamenii au o nevoie vitala de a da sens mediului in care traiesc.

Necunoscutul pur si simplu ne scoate din minti. Preferam sa spunem ca a fost mana vrajitoarelor acolo unde a fost, poate, doar hazardul, sau – de ce nu? – prostia.

O alta teorie asupra psihicului uman vorbeste de locus control, care poate fi intern sau extern. Cei care considera ca responsabilitatea actelor sau intamplarilor propriei vieti vine de la altcineva sau altceva (Dumnezeu, soarta, ceilalti oameni) au locus control extern.

Tind sa fie mai superstitiosi si sa dea vina pe altii. Dimpotriva, cei care cred ca ceea ce li se intampla este rezultatul propriilor actiuni sunt cei cu locus control intern.

Acestia merg mai des la doctor pentru a preveni bolile, sunt mai rationali si tind sa analizeze cu mai multa acuratete realitatea. Ei sunt cei care cred ca rezultatul actiunilor lor este responsabilitatea lor.

Lovitura norocoasa

In cartea Psihologia superstitiei (Ed. Trei, 2011), antropologul Stuart A. Vyse descrie cateva cazuri edificatoare: „Cand vine vorba de lovirea mingii de baseball cu bata, Wade Boggs e expert.

Jucatorul echipei New York Yankees a castigat de cinci ori titlul Ligii Americane ca executant si este singurul jucator din secolul al XX-lea care a inregistrat doua sute de lovituri reusite in sapte sezoane consecutive. (…)

Ne-am putea astepta ca acest viitor membru al Hall of Fame sa emane un aer de incredere in sine, sa inteleaga ce forte controleaza miscarea mingii si sa fie un maestru cu gandire clara in ceea ce Ted Williams numeste «stiinta lovirii mingii».

In mod surprinzator, lucrurile nu stau asa. La fel ca in cazul multor altora din profesia lui, viata lui Wade Boggs e plina de superstitii. Crezand ca loveste mai bine dupa ce a mancat carne de pui, mananca pui in fiecare zi, de cel putin douazeci de ani.

Mai mult chiar, e atat de priceput la prepararea carnii de pui, incat si-a publicat retetele preferate intr-o carte de bucate. Dupa ce a mancat, Boggs incepe un ritual ante-meci, care dureaza cinci ore si include excentricitati, cum ar fi incheierea exercitiilor de incalzire prin pasirea pe a treia baza, pe a doua si pe prima, efectuarea a doi pasi in boxa de antrenament a bazei intai si sprintarea pana la adapostul jucatorilor din exact patru pasi.

Cand iese pe teren alergand, nu paseste niciodata pe linia loviturilor libere, dar la intoarcerea in adapost paseste de fiecare data pe ea. La ora 7:17 p.m. fix, face ture de alergare pe terenul exterior, iar cand ocupa in cele din urma pozitia de lovire, deseneaza pe pamant, cu bata, litera ebraica chai.

Boggs a explicat motivatia rutinei sale complexe afirmand: «Nu-mi plac surprizele. Ma confrunt destul cu lucruri neasteptate cand lovesc; n-am nevoie si de altele».“
 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top