Acceptarea parintelui vitreg

Relatiile se destrama, casniciile – de asemenea, iar uneori raman in urma nu doar partenerii, ci si copii. Atunci cand parintele singur isi reface viata, noul partener accepta copilul ca pe o prezenta ocazionala. De partea cealalta a baricadei, parintele ingrijitor, daca vrea sa isi refaca viata, traieste din plin atat grija acceptarii copilului de catre noul partener, cat si a partenerului de catre copil. Strategiile folosite si de unul si de celalalt fie pentru a intra in gratii, fie pentru a respinge, pot crea in casa un adevarat teren de lupta, pe care parintele este prins la mijloc.

Nou sositul in familie, de cele mai multe ori, este in postura tatalui. Pentru ca doar o drama poate lua mama de langa propriul copil, in cazul unei despartiri sau al unui divort, cel mic rama­ne in grija acesteia. Desigur, exista si situatia inversa, cand, din diferite ratiuni, tatal este parintele cu care ramane odrasla. Primul caz fiind mai frecvent, barbatii ajung in situatia de a incerca sa fie acceptati in noua familie.

In primul rand, introducerea unui nou membru depinde de la caz la caz. Indiferent insa de situatie, mama este cea care trebuie sa discute cu cel mic pentru a-l pregati pentru o noua schimbare. Nu trebuie uitat faptul ca plecarea tatalui biologic este deja o schimbare cu care copilul trebuie sa se adapteze, iar rivalul lui este afectat de aceasta situatie.

Reintrarea in rutina poate dura si necesita anumite eforturi, care vor fi depasite cu multa rabdare si afectiune din partea mamei. Daca tatal ramane implicat in viata copilului, iar mama doreste sa isi refaca viata, are nevoie de cooperare atat din partea copilului, cat si a tatalui acestuia. Situatia este una suficient de complexa, iar piedicile si momentele de criza sunt multiple.

In primul rand, prezenta, chiar si ocazionala, a tatalui biologic in viata unui copil de varsta mica atrage dupa sine o dorinta ascunsa a celui mic ca tatal sa revina, iar familia sa fie din nou cum era. In astfel de cazuri, un nou partener al mamei va fi pus in postura de intrus, de piedica in calea reunirii parintilor, iar copilul nu il va accepta prea usor.

Cel mai important rol in are in continuare mama, care va trebui sa explice celui mic noua prezenta in termeni ce pot fi acceptati, iar introducerea partenerului in ritualurile familiei se va face treptat, cu pasi mici.

„Radu a aparut in viata mea la doi ani dupa ce am divortat. Fiica mea, Maria, avea atunci sase ani. Fostul meu sot a ramas implicat in cresterea ei, desi timpul pe care il petrec impreuna este destul de limitat. Radu, intr-o prima faza, a aparut in parcuri, la joaca sau la o cofetarie… ca un prieten al meu. Am incercat sa vad reactiile Mariei fata de el, cu speranta ca schimbarea nu o va afecta in sens negativ.

Totul a fost bine, pana in seara in care am vrut sa ramana Radu peste noapte la noi. Maria a plans, a cerut sa doarma cu mine, sa plece el… A fost un cosmar. Am avut noroc ca Radu e un om cu rabdare si intelegere si a plecat… Si in noaptea aceea si in multe alte incercari pe care le-am mai facut. Abia dupa cateva luni a inceput sa il accepte. Recunosc, mi-a fost de ajutor si tatal Mariei, care nu a pus paie pe foc. Cred ca am fost totusi un caz fericit“, povesteste Irina, 36 de ani.

Prezenta unui nou partener se face cunoscuta copilului, in primul rand, atunci cand relatia cu el este una certa, sigura si justificata. De cele mai multe ori, reluarea intalnirilor cu potentiali parteneri este bine sa se poarte departe de atentia copilului, pentru a nu agrava schimbarile produse de despartirea de tatal natural. Perindarea mai multor parteneri nu este un ritual despre care sa iti doresti sa supui copilul.

Psihoterapeutul Irina Holdevici ne spune ca „depinde de varsta copilului, dar, daca este vorba de un copil foarte mic, introducerea noului partener se poate face treptat, acesta din urma jucandu-se cate putin cu copilul. In cazul unui copil mai mare, cea mai buna strategie este sa i se spuna adevarul, intr-o forma adecvata. Formula cea mai potrivita ar fi sa i se spuna ceva de tipul urmator:

«Uneori, oamenii mari nu se mai inteleg intre ei, dar mama si tata te vor iubi la fel de mult si vor fi mereu cu tine». Daca avem de-a face cu un copil mai mare, adolescent chiar, atunci discutiile cu el pot fi mai libere, iar apelul la intelegerea si discernamantul lui – mai mare. Chiar si atunci, opinia acestuia trebuie sa conteze, la fel si gradul lui de confort, in noua situatie.“

„Aveam saptesprezece ani cand mama s-a hotarat sa se recasatoreasca. Pe atunci stateam cu bunicii, fiind inca la liceu, in orasul natal. Mama petrecea mult timp in capitala. Oricum, fiind crescuta de bunici, ma simteam bine cu ei. Stiam ca a cunoscut pe cineva, dar nu am avut ocazia sa il intalnesc. L-am cunoscut atunci cand ne-a si anuntat, pe mine si pe bunici, de fata cu el, ca se vor casatori.

Au trecut ani de atunci, ea este inca maritata cu el, dar nu uit cat de putin au contat sentimentele mele. M-a ranit foarte tare atitudinea ei de atunci. Conta doar ce isi doreste ea, indiferent de ce simteam eu. Am invatat sa imi accept parintii asa cum sunt si, cu toate acestea, anumite decizii ale lor au lasat urme…“, ni se confeseaza Alexandra, 35 de ani.

Lupta pentru iubire

„In niciun caz tatal biologic nu trebuie discreditat in fata copilului. Noul partener si mama copilului trebuie sfatuiti sa nu aiba atitudini si cerinte contradictorii in ceea ce priveste copilul. In cazul in care noul cuplu functioneaza armonios, fara conflicte majore, lucrurile se vor regla si spontan. De asemenea, ar fi o mare greseala daca tatal biologic l-ar vorbi de rau pe noul partener sau acesta pe tatal copilului“, ne spune psihoterapeutul Irina Holdevici.

Uneori, prezenta tatalui biologic este un lucru pozitiv in viata copilului, acesta netraind atat de intens abandonul. Tatal, insa, la randul lui, poate avea o atitudine prea putin corecta atunci cand vine vorba de viata personala a fostei sotii.

„Matei a dorit sa ramana implicat in viata lui Sebastian si dupa ce noi am divortat, din initiativa mea. Initial, nu am considerat-o ca fiind o alternativa, dat fiind modul de viata al fostului meu sot si motivele divortului. Stiam insa ca il iubeste pe Sebi si nu am vrut sa intervin, am considerat ca fiul meu are nevoie si de tatal lui. Dupa cativa ani, in viata mea a aparut actualul meu sot, iar pe atunci am descoperit ca Matei il transformase pe Sebi intr-o arma impotriva lui si, implicit, a mea. Mi s-a parut josnic si am luptat mult pentru a-mi echilibra propriul copil si a potoli actiunile fostului sot.“

Afectiunea si atentia mamei sunt dedicate exclusiv celui mic, dupa un divort. Daca tatal acapara si el interesul mamei, acum copilul este cel ce are parte de toata iubirea. Aparitia unui partener poate parea o amenintare, un motiv ca aceasta iubire sa se diminueze sau sa se piarda complet. In aceste situatii, cel mic recurge la diferite tactici, fie pentru a pastra exclusivitatea, fie pentru a se reasigura de atentia mamei.

„Cosmin recurgea la adevarate scene de gelozie cand Adrian, partenerul meu de atunci, venea in vizita la noi. Cu Adi ieseam de patru luni, cand am decis sa il cunoasca si fiul meu, care atunci avea opt ani. Era oricum o varsta dificila, iar plecarea tatalui, cu doi ani in urma, il intristase foarte tare pe Cosmin. De fiecare data cand il intrebam daca vrea sa iesim si cu Adi, raspunsul lui era «nu», iar de venit la noi nici nu se punea problema.

Daca il convingeam sa fim impreuna timp toti trei, atunci se comporta ciudat, se purta urat cu Adi si voia toata atentia mea. Mi-am dat seama de temerile lui si am incercat sa il reasigur mereu de iubirea mea. Relatia cu Adi s-a incheiat, pe de-o parte si din cauza faptului ca fiul meu nu il accepta deloc. Ulterior, mi-am cunoscut actualul sot, care, cu multa rabdare, a fost acceptat si s-a dovedit o alegere minunata pentru toti. Desi atunci am fost dezamagita de situatie, ma bucur ca asa s-au petrecut lucrurile. Acum este asa cum trebuie sa fie“, povesteste Loredana.

Un pas foarte important in armonizarea noii familii formate este castigarea afectiunii copilului de catre noul partener al mamei. Acesta va trebui sa dea dovada de rabdare, atentie si interes real fata de preocuparile celui mic pentru a-i castiga, in primul rand, increderea. Pentru a face acest lucru, tatal vitreg se va apropia de cel mic „cu caldura, rabdare si incercand sa se joace cu copilul sau sa il ajute pe linia intereselor sale (sa il scoata la activitati sportive, sa lucreze impreuna pe calculator, sa-i acorde increderea etc.)“, ne sfatuieste psihoterapeutul Irina Holdevici.

Tensiuni si concilieri

Daca reactiile celor mici tind sa fie exclusiv bazate pe dorinta de a avea toata afectiunea mamei sau pe teama de a nu o pierde pe mama, la fel ca si pe tatal plecat, in adolescenta, situatia este mai complexa. Adolescentul este un adult in formare, iar trairile si gandurile lui, mult mai complexe, necesita o atentie si grija deosebite. Daca cu el putem discuta direct despre o noua relatie a noastra si putem sa i-l prezentam mai concret pe noul partener, fara jocuri, totodata trebuie sa il incurajam sa se exprime si el fata de acest eveniment si sa il ascultam. Situatia devine mai complicata atunci cand tanarul refuza sa accepte schimbarea, iar reactiile ii sunt influentate si din exterior.

„In adolescenta pot sa apara situatii confictuale si in cazul in care ambii parinti cresc impreuna copilul, deoarece acesta se afla in etapa de formare a personalitatii si este supus la numeroase influente exterioare, adesea cu continut negativ. Criza poate fi depasita prin intermediul intelegerii in cuplu, al cerintelor si regulilor clare si ferme, fara agresivitate si restrictii excesive. Daca apar probleme mai serioase, familia se poate adresa unui specialist in consiliere psihologica“, afirma psihoterapeutul Irina Holdevici.

Ideal in aceste situatii este ca noul partener sa fie foarte deschis si comunicativ cu adolescentul, iar influenta lui sa nu se exprime nici in restrictii, nici in pedepse, decat daca vin ca o confirmare a deciziilor mamei. Intelegerea dintre cei doi este esentiala pentru echilibrul noii familii.

Permisivitatea din partea noului partener, atunci cand mama impune restrictii, nu va veni ca o nisa de apropiere intre el si adolescent. Din contra, va fi perceput atat conflictul dintre cei doi, cat si intentiile acestuia de a canta in struna tanarului. Implicarea noului membru al familiei in educatia copilului vine cu ajutorul mamei, prin discutii, sfaturi si negocieri intre cei doi. Odata ajunsi la un consens, pot proceda la discutii si negocieri cu adolescentul.

„Maria avea saisprezece ani cand m-am recasatorit si Doru a inceput sa locuiasca cu noi. Treptat, a inceput sa manifeste anumite aversiuni, in mare parte fata de mine, intrucat era o schimbare mare prezenta lui permanent in casa. Ne-am ciocnit de cateva ori, eu cu Doru, in sfaturile si discutiile pe care le aveam cu Maria, apoi ne-am dat seama ca asa doar adancim conflictele. Dupa un timp, cand era o situatie aparte, ne sfatuiam noi doi inainte de a lua o decizie pe care sa incercam apoi sa o aplicam. Acum am intrat intr-un ritm normal, dar au trecut deja patru ani… Inceputurile sunt mai grele“, recunoaste Felicia, 47 de ani.

Pentru un mic ghid de orientare a unui parinte vitreg, am cerut sfatul psihoterapeutului Irina Holdevici, care a sintetizat urmatoarele idei: „Parintele vitreg trebuie sa fie rabdator, calm si intelegator; sa se inteleaga bine cu partenera, sa cada de acord asupra educatiei copilului, sa incerce sa fie un model pentru copil, sa nu-l discrediteze pe tatal natural, iar daca are si el unul sau mai multi copii, sa ii trateze pe toti in mod egal“.

Autor: Iulia Barca