Autosugestie si retetele self help
|
|
- Ce ar trebui sa intelegem prin autosugestie asa cum o descrieti in cartea dumneavoastra?
- Va referiti la ceea ce Jung descria a fi inconstientul colectiv?
- Cum va explicati nebunia de la noi cu flacari, cu „vampirismul energetic” sau altele la fel?
- Mie mi se pare a fi totusi prea simplu, daca gandesti pozitiv iti rezolvi toate problemele! In Germania sunt astfel de oferte?
- Ne poate predispune autosugestia si la inselarea de sine?
- Care-i parerea dvs. vizavi de aceste noi religii?
- Biografie
Ce este autosugestia? Este ea un fapt corect discutat in psiholgie? Cateva raspunsuri de la psihoterpautul Dan Gogleaza, autorul cartii „Viata ca autosugestie”, editura Humanitas, 2009.
Dan Gogleaza: Avem probleme in a intelege principiile explicative din psihologie, precum cel de sugestie sau autosugestie, pentru ca ar trebui sa intelegem mai intai cum de intelegem, sa avem o reprezentare a proceselor gandirii care intelegand ceva se intelege pe sine. Putem vorbi de o sugestie daca nu exista un efect oarecare, fie el si numai de schimbare a unei pareri?
Observand efectele presupunem, din nevoi explicative, existenta unei cauze sau proces si, pentru a facilita intelegerea, reducem schema la un cuvant miraculos: aici a lucrat o sugestie! Asadar o sugestie in stare pura nu exista si, fiind data de altcineva, ea este intotdeauna o heterosugestie si, daca are efect, atunci numai pentru ca ea devine o autosugestie.
Aici avem o alta problema: vorbind de sugestii numai cand exista o intentie constienta si dirijata de a sugera ceva cuiva sau si atunci cand nu avem indiciile unei asemenea intentii manipulative? Nu stim niciodata exact la ce a reactionat o persoana din mesajul sugestiv sau la care cuvinte, asadar nu putem sti ce anume a fost prelucrat mental.
Admitand ca si un singur cuvant poate declansa o suita de reprezentari cerebrale, ajungem la concluzia ca s-a pornit de fapt un lant de procese circulare conectate la memoria autoasociativa (fundamentala in perceptie), astfel ca nu putem vorbi de heterosugestie decat in prima secunda, ceea ce urmeaza este o cascada de proceduri interne strict personale. Un stimul verbal nu are automat urmari comportamentale fara prelucrari cerebrale complexe, astfel ca nu putem evita asumarea responsabilitatii scuzadu-ne: „mi-a fost sugerat”- recte am fost manipulat.
Studiul proceselor cerebrale premergatoare unei decizii de a actiona nu sustin aceasta autojustificare protectiva. Daca o sugestie a fost urmata inseamna ca s-a „potrivit” cu ceea ce deja eram pe punctul de a gandi, cu structura personalitatii sau ca ne-am completat lipsurile (cognitive sau de identificare) prin asociere.
Nu numai predispozitia cognitiva sau labilitatea unor structuri emotionale sunt explicatia ci si faptul ca procesele de prelucrare interioare implica fiinta umana total astfel ca, expresiile noastre verbale sau actionale, nu sunt niciodata transformari mecanice ale influentelor, ci prelucrarile finale ale unor neuroni care au memorat un anumit trecut. De ce, unele sugestii sunt urmate si altele nu, are de-a face nu numai cu trairile subiective proprii ci si cu fundalul sugestiv permanent al mesajelor educationale dintr-o cultura sau cu presiunea colectivului.
IA – Va referiti la ceea ce Jung descria a fi inconstientul colectiv?
DG – In psihologie avem inca multe mituri dar si principii explicative care sunt confundate adesea cu realitatea pe care doresc s-o descrie. Sunt multe aspecte care participa la orice act de cunoastere pentru ca este vorba de autocunoastere, nu ne putem exclude din ecuatie, ceea ce complica relatia subiect-obiect limitata si de frica introspectiei.
Din nevoi de simplificare (diferentierile sunt chinuitoare) transferam atitudinea lineara cauza-efect din stiintele naturii si asupra fenomenelor psihice, desi aici efectele pot fi declansate si numai de reprezentarea finalitatii lor. Una din confuziile majore, legate atat de inconstient in general cat si de cel colectiv, este faptul ca se crede ca acesta exista, ca ne manipuleaza, ca latentele detinute inconstient sau in inconstient (!) ar fi mai tari ca noi, etc., acceptii care ne pot ingrozi.
Faptul ca putem face o nevroza plecata de la ce nu stim ca posedam in „inconstient”, nu ne ofera si garantul ontologic ca acesta exista ca atare (doar are efect!) sau ca putem opera cu el. Cras vorbind este ca si cum, scriind tu insuti pe o bucata de hartie 100 Euro incerci sa platesti cu ea la Supermarket si, culmea obrazniciei, mai ceri si restul!
Tupeul poate determina intamplator un succes, insa exceptiile nu au valoare stiintifica: o casierita chiar da rest fiindca hartia e intinsa tocmai de Brad Pitt. Culmea, uluita de prezenta vedetei, ea ii poate da restul desi acesta nu i-a intins nici o hartie!
Avand in vedere efectul, pare logic si plauzibil, sa credem ca el a primit restul la o bancnota reala. Faptul ca, folosind termenul de inconstient colectiv putem acoperi lacunele unui proces argumentativ sau justificativ, nu inseamna ca acesta are o existenta ca atare. Efectul reversibil al limbajului asupra propriului comportament poate crea aceeasi situatie qui pro quo din cazul casieritei: comportandu-ne ca si cum ar exista un inconstient aducem permanent „dovezi” ale efectelor acestuia – asadar el „exista!”.
