Bebelusi: Socul trecerii la viata extrauterina

Durerea, triumful si emotia nasterii unui copil este un miracol ce nu inceteaza sa i uimeasca si sa i incinte pe toti cei implicati. Bebelusul este inspectat rapid si in scurt timp incepe sa plinga, anuntindu si venirea pe lume si propria sa infaptuire. Apoi e infasat, incalzit si adesea prea somnoros pentru a suge. Ce anume se intimpla in creierul lui?

Inainte ca darurile oferite de parinti copiilor lor sa poata sa fie intelese, cunoasterea evenimentelor legate de creierul la nastere este esentiala.

Experienta provocatoare a nasterii este exemplul suprem al declansarii si controlului reactiei de supravietuire sau la conditii de stres. Celulele creierului si retelele adapostite in trunchiul cerebral sunt deja mature. Catapultat dintr-o lume care-i oferea caldura si siguranta, pruncul nou nascut este expus la o explozie de senzatii noi: rece, lumina, atingere, sunete neobisnuite si o infricosatoare capacitate de miscare.

Astfel de experiente noi vor fi percepute ca periculoase, astfel ca se activeaza o reactie automata de supravietuire. Neurotransmitatorii reactiei de supravietuire sau la conditii de stres alcatuiesc o clasa puternica de substante chimice, care include adrenalina si noradrenalina. Deloc surprinzator, ritmul cardiac se accelereaza, respiratia devine intretaiata si, atunci cand isi incepe viata independenta, bebelusul se afla intr-o stare de intensa excitatie.

Ca sa contracareze situatia, el cade intr-un somn adinc de indata ce este incalzit, infasat si protejat. Aceasta reactie este declansata de un alt set de substante chimice, eliberate simultan cu cele care genereaza excitatia. Insa ele nu sunt metabolizate la fel de rapid ca acelea apartinind sistemului adrenalinic, si includ substante opiacee inrudite cu morfina, care atenueaza frica si inlatura durerea. Pe masura ce excitatia se reduce, bebelusul se linisteste – tiparul atit familiar al plinsului urmat de somn.

Primul dar

Inca de pe vreme cind era bebelus, Eric plingea si devenea agitat foarte usor. Mama lui era coplesita de aceste solicitari. Sa-i ignore plinsul sau sa continue sa-l linisteasca? Era de-a dreptul incurcata de abundenta de sfaturi contradictorii despre cum sa reglementeze sau sa evite sa reglementeze viata unui bebelus. Ar fi vrut ca el sa invete sa faca fata situatiilor in mod independent, dar nu stia cum sa procedeze in acest sens.

Majoritatea parintilor vor ca odraslele lor sa fie in stare sa faca fata stresului din viata de zi cu zi si sa-si revina dupa orice experienta devastatoare. Ca si mama lui Eric, putini parintilor stiu ca temelia unei asemenea puteri de refacere este determinata de primele reactii pe care le-au avut fata de copiii lor in perioada prunciei.

Nou nascutii invata sa plinga pentru a-si semnala nevoile. Intra in joc aceeasi avalansa de substante chimice ca atunci cind apare reactia de supravietuire. Sa-l lasam sa plinga, ca sa ajunga sa se controleze singur? Raspunsul este: NU. Atentia prompta, constanta si repetata in timp cu care raspundem la plinsul copilului il ajuta sa-si construiasca o capacitate flexibila de reglare la stresurile viitoare si, pe masura ce creste, o capacitate de a se alina singur. Avalansa de substante chimice se reduce rapid, excitatia este contracarata, iar reactia de supravietuire este modulata.

Cu alte cuvinte, pentru acest copil a fost creata temelia puterii lui de refacere. Cu toate ca, de a lungul vietii, aceasta temelie va fi extinsa de mai multe influente si asigurata de un atasament puternic fata de parinti, ea reprezinta o capacitate nepretuita, construita in creierul lui la o virsta frageda. Din contra, bebelusii care nu sunt consolati sau care au parte de reactii imprevizibile ramin intr o stare de hiper excitatie, reactioneaza mai mult la alti stimuli si pot sa duca cu ei acest set de probleme in alte sectoare ale vietii lor. Ei risca sa ramina vulnerabili la situatii de stres anticipate si la orice trauma majora.

Un exemplu graitor se regaseste in cercetarile lui Megan Gunnar de la Universitatea Minnesotta, care a evaluat reactiile copiilor la stres folosind masurarea cortizolului, unul dintre hormonii eliberati in momentul activarii reactiei de supravietuire. Unul din studiile ei se concentreaza asupra stresului trait de nou nascuti cind li se schimba scutecele. Rezultatele au aratat ca atunci cind parintele raspunde rapid si constant la aceasta nevoie, reactia de supravietuire – masurata prin eliberarea de cortizol – se reducea mai rapid.

Bebelusii in cauza au ajuns sa controleze aceasta reactie in trei luni, spre deosebire de cei care au primit ingrijiri inconsecvente. Copiii tratati astfel atunci cind au o suferinta au cele mai mari sanse sa ajunga competenti si siguri pe ei din punct de vedere social. Aceste cercetari au si alte aspecte importante, intrucat se stie ca nivelul ridicat si constant de cortizol interfereaza cu metabolismul, cu sistemul imunitar si au efecte asupra creierului in formare.

Receptarea si reamintirea experientelor

La doua zile dupa nastere, Ben sta in bratele mamei lui. Suge, doarme, plinge si a inceput sa se uite la chipul mamei in timpul alaptatului. Cum se explica evolutia lui atit de rapida de la acest stadiu la cel in care detine controlul asupra simtului vederii si al auzului si e in stare sa se miste cu un scop? Cum reuseste creierul lui sa sorteze experientele ametitoare, independente, nelimitate, din lumea inconjuratoare? Ce-l ajuta sa invete?

La fel ca la toate virstele, experientele lui Ben sunt primite prin mii de receptori senzoriali interni si externi. Receptorii de la suprafata corpului sunt folositi pentru senzatii precum atingerea, gustul si temperatura. Activarea lor declanseaza calatoria uimitoare a impulsurilor electrice, care merg prin anumite canale din maduva spinarii si din nervi, pina la destinatia lor finala, creierul.

La adulti, odata ce aceste impulsuri au fost receptate de creier, sunt trecute automat pe cai sigure, puternice si permanente. Ca toti bebelusii, Ben inca nu are aceste cai si multe dintre liniile principale de transport. Experientele lui au rolul de a forma caile respective si legaturile dintre acestea. Ele sunt transmise, dar nu si atasate unor tipare stocate de amintiri similare, care permit comparatii si aduc explicatii si solutii. Acestea sunt amintirile pe care le vor crea experientele lui.

De asemenea, primele amintiri ale lui Ben sunt diferite. La inceput nu au forma pe care o asociem cu memoria, acea memorie care ne permite sa relatam ce s-a intimplat. Primele amintiri sunt cele intiparite de toate partile creierului in raport cu functiile lor. Prin urmare, nu este de mirare ca ele reflecta abilitatile si capacitatile pe care le dobindeste copilul.

Sunt amintiri vizuale, amintiri ale miscarii, atingerii, gustului, mirosului si sunetului. Sunt amintiri asociate cu controlul simturilor si abilitatilor care nu necesita gindirea constienta. Pentru Ben, asta inseamna cum sa plinga, ce gust este asociat cu un anume obiect, cum sa stea in fund si mai tirziu, sa mearga de-a busilea. Pe tot parcursul vietii se formeaza amintiri in acelasi mod, ca atunci cind, de exemplu, inveti sa cinti la un instrument muzical sau sa mergi cu bicicleta, dar niciodata in aceeasi masura ca in primii ani.

Pe masura ce Ben creste, devine capabil sa semnalizeze prin reactii o parte din ceea ce i se intimpla. Un eveniment important a fost frica declansata de miriitul unui catelus ce insotea un vecin care se indrepta catre casa. Ca reactie, copilul plinge si incearca sa se ascunda cind vede din nou un ciine mic. Aceasta amintire, ca si toate celelalte din copilarie, este reactualizata prin aceleasi senzatii, actiuni si situatii declansate de experienta initiala. Ben exprima asemenea amintiri prin starile, comportamentul, joaca si interactiunile lui sociale. Uneori, Ben da dovada de regresie in raport cu progresele dobindite, ca parte a reactiei sale.

Abilitatile lingvistice ale lui Ben vor fi dezvoltate abia pe la doi ani si jumatate, trei ani, dar inainte de aceasta virsta va intelege clar o buna parte de ceea ce i se spune. La patru ani, Ben va avea fluenta verbala, dar isi va arata in continuare teama de ciini folosind reactiile initiale si nu vorbirea. La o virsta mai inaintata, amintirile prelingvistice importante sunt deseori reamintite prin folosirea comportamentelor initiale, insotite de citeva cuvinte.

Mai multe despre debutul copilului in viata, in cartea