Copii, parinti si fobiile lor

Mama unei fetite de trei ani are fobie de caini. De fiecare data cand se afla in apropierea unui caine, in mintea ei apar tot felul de posibile scenarii infricosatoare. De pilda, daca acel caine se strecoara nevazut in casa, sub patul fiicei ei si ea se trezeste in toiul noptii, se da jos din pat si il calca din greseala pe coada, se impiedica si cade, iar cainele ii sfasie beregata?

Raspunsul psihologului:

Mama unei fetite de trei ani are fobie de caini. De fiecare data cand se afla in apropierea unui caine, in mintea ei apar tot felul de posibile scenarii infricosatoare. De pilda, daca acel caine se strecoara nevazut in casa, sub patul fiicei ei si ea se trezeste in toiul noptii, se da jos din pat si il calca din greseala pe coada, se impiedica si cade, iar cainele ii sfasie beregata?

Mama spune ca ii e teama de caini pentru ca in copilarie a fost muscata de unul.

Mama unui baiat de sase ani are fobie de paianjeni. La un picnic, un paianjen de un milimetru s-a urcat pe piciorul ei si ea a izbucnit in plans, tipand sa vina cineva sa-l dea jos.

Tatal unei fete de cinci ani, de cate ori ea refuza sa faca ce i se spune, o ameninta ca vine bau-baul noaptea si o rapeste.

O fata de sapte ani nu poate dormi singura de teama monstrilor care ar putea iesi din dulap.

Un baiatel de patru ani tipa asurzitor daca o picatura de apa cade pe hainele lui.

Fetita de trei ani nu suporta sa vada un caine nici macar prin geam. Plange si se agata de fusta mamei.

Baiatul de sase ani paralizeaza de frica daca vede un paianjen oricat de mic chiar si la trei metri de el.

Fata de cinci ani are cosmaruri.

Parintii fetei de sapte ani dorm cu ea in camera si se trezesc in medie de trei ori pe noapte pentru a verifica impreuna cu fiica lor ca in dulap nu se afla nici un monstru.

Mama baietelului de patru ani umbla mereu cu haine de schimb pentru el in geanta. Nici un argument rational nu-i poate diminua teama de apa copilului.

In primele doua cazuri, fobia a fost transmisa de la mama la copil. Copiii simt preferintele, antipatiile, spaimele parintilor lor si, din iubire pentru ei, tind sa le urmeze exemplul.

Tatal care isi sperie fiica cu bau-baul pe de o parte ii transmite acesteia mesajul inconstient ca el nu e in stare s-o protejeze si pe de alta parte ii e si lui teama sa nu apara rau in ochii ei daca el insusi ar impune o pedeapsa sau ar constrange-o sa-l asculte.

In ultimele doua cazuri motivul fobiei tine aproape exclusiv de structura psihica a copilului. Cauza este interna.

Multi copii isi idealizeaza parintii. Li se par perfecti, cei mai minunati oameni din lume, pentru ca se simt iubiti de parinti si se considera si ei, la randul lor, la fel de buni, caci sunt demni de iubirea pe care o primesc. Problemele rasar in momentele cand intre copil si parinte apar divergente. Atunci copilul poate simti ca pierde iubirea atat de pretioasa pentru el. “Mama ma pune sa fac ceva neplacut, sa mananc spanac,” isi poate spune copilul in sinea lui, “asta inseamna ca nu ma mai iubeste. Nu ma mai iubeste fiindca sunt rau. Iar ea e rea cu mine.”

Acesta este de obicei un gand terifiant, poate chiar insuportabil (mai ales in cazul cand mama nu poate suporta furia copilului ei), iar copilul il evita dand “vina” pe altceva. Iar acest altceva depinde de experienta si de personalitatea copilului.

Uneori se intrupeaza in obiectul unei fobii. Cainele, paianjenul. Alteori ramane la nivel de fantasma. Bau-baul, monstrii din dulap. Alteori e difuz: bezna, apa de pe haine.

Nevoia copilului de a primi mereu iubire infinita, inepuizabila de la parintii lui, de a se simti el insusi plin de bunatate intra in conflict cu realitatea frustranta si atunci in copil se activeaza o angoasa primitiva (de plida teama de a fi parasit). De multe ori, la baza unei fobii se afla o angoasa inconstienta primitiva.

Fobia in sine este doar un simptom prin care angoasa si-a gasit o cale de exprimare.

Parintii isi pot ajuta copilul sa-si controleze simptomul incercand sa-l obisnuiasca treptat cu obiectul fobiei lui. De exemplu, in cazul fobiei de caini, sa aduca un caine mic, pufos si bland cu care sa se joace mai intai ei in fata copilului, apoi sa-l incurajeze pe copil sa-l atinga deodata cu ei, dupa aceea sa-l plimbe de zgarda impreuna samd.

Din nefericire, pentru ca fobia este doar un efect, iar cauza este de fapt angoasa, este posibil ca fobia sa sufere o deplasare, adica, de pilda o fobie de caini sa se transforme intr-una de intuneric.

A elimina fobia de obicei se reduce la a diminua aceasta angoasa inconstienta. Adica parintii sa se arate in fata copiilor asa cum sunt ei de fapt, nu chiar perfecti. Sa le explice motivele pentru care ii obliga sa faca unele lucruri neplacute sau de ce le interzic anumite comportamente.

Parintii ar putea sa le arate ca ii vor iubi pe copiii lor asa cum sunt, nu doar daca sunt perfecti, daca sunt tot timpul cuminti si ascultatori. Sa nu reactioneze cu violenta verbala sau fizica la furia sau supararea copiilor lor, ci sa le dea de inteles ca, chiar daca sunt si ei raniti sau suparati, nu sunt distrusi, iubirea lor nu e complet sfaramata.

Sa le spuna ca certurile trec, ca supararea trece pana la urma si ca se pot gasi si metode de compromis.

Pentru ca orice relatie se desfasoara intre doua persoane, fiecare cu partile ei bune si partile ei rele, care fac eforturi sa se inteleaga reciproc.

Foto: dreamstime.com.