Mama singura, caut partener

Familiile recompuse sunt deja un lucru obisnuit in societatea de astazi, insa pentru multe femei singure nu este usor cand fostul partener se recasatoreste sau face un copil. Repere pentru o viata emotionala mai curata, de la psihoterapeutul Andreea Chitu.

Psychologies: Le este mai usor barbatilor, comparativ cu femeile, sa o ia de la capat? Sunt ei mai reticenti sa isi construiasca o familie alaturi de o femeie divortata care are un copil?

Andreea Chitu: Mai ales dupa o anumita varsta, barbatii pot fi mai putin pretentiosi, de aceea isi pot gasi consoarte mai usor decat femeile, partenere care sa le raspunda nevoii de grija personala sau legata de gospodarie. In cazul barbatilor divortati si cu copii (in care exista un acord de impartire tutelara cu mama acestora), reluarea unei relatii nu ii impiedica atat de mult.

Mai ales din perspectiva faptului ca, statistic, copiii raman de obicei la mama si mult mai rar la tata. Astfel, respectivul tata devine, implicit, un tata de weekend si de vacante, corespunzator celor stabilite in contractele incheiate la divort, avand, deci, o mai mare mobilitate, care genereaza usor o noua investitie emotionala.

In cazul femeilor divortate si cu copii, pentru aparitia unui potential partener discutam de piedici reale – in termeni de timp, dar si simbolice – in termeni de frica si aparare. In plus, pentru noua figura masculina, pe langa criteriul de „aprobare“ personala, mai exista si criteriul de „aprobare“ a respectivului copil. Problema impunerii liniei de autoritate vine, si ea, de la sine, caci, de obicei, tatii/figurile masculine vin cu reguli, principii de viata si pot aparea conflicte.

In cele din urma, nu foarte multi barbati sunt dispusi sa creasca alti copii decat ai lor (uneori nici pe acestia nu reusesc sa ii creasca corespunzator), fiind interesati doar de femeie, nu si de rolul ei ca mama, cerandu-le poate, implicit, sa ii puna pe ei pe primul plan. Situatie suficient de complicata pentru a i se face fata echilibrat si fara gelozii suplimentare.

Unele femei care divorteaza dupa multi ani de casnicie, refuza – poate inconstient – ideea de un nou cuplu si raman singure…

A. C.: Anii multi de casnicie le-au facut, poate, sa se vada scoase de pe „piata“. Sau ele insele nu se mai vad capabile sa atraga, sa aiba o noua relatie. Li se pare de ajuns fosta casatorie si se exclud singure. Alte femei pot fi reticente in a avea din nou incredere, mai ales daca divortul a avut ca motiv infidelitatea.

Acest lucru se recastiga greu si are nevoie de timp, dar si de regasirea acelei dorinte si motivatii de a forma un nou cuplu, cu altcineva. Varsta inaintata, nivelul de educatie, valorile si principiile pot servi si ele drept argumente constiente, dar toate pot fi prejudecati folosite drept paravan pentru teama de celalalt, pentru neincredere in sine si cei din jur.

In alte cazuri, doamnele reusesc sa-si canalizeze complet energia catre activitati sociale sau de familie (copii, nepoti) si sa-si extraga multumirea si satisfactia de acolo, evitand sa „se lege la cap“ cu alte probleme inerente pe care le-ar putea aduce o relatie de cuplu.

De ce nu reusesc anumite femei sa se desprinda de fostul?

A. C.: Despartirea de cineva drag este dureroasa si presupune un proces intreg de vindecare si acceptarea matura a starii de fapt. Dar asta nu inseamna ca e usor, nicidecum placut. Stim ca primavara infloreste totul, vara se coc fructele si frunzele sunt de un verde puternic, toamna cad frunzele si iarna dispare totul sub nameti, stim ca de la anul o luam de la capat si, cu toate astea, tot avem o usoara tristete, o nostalgie a timpului care trece.

In relatii insa, lucrurile nu sunt intotdeauna reversibile, mai degraba regula este despartirea si finalizarea acelei relatii. Felul in care cineva intra si iese dintr-o relatie tine de capacitatea de a se atasa si detasa de oameni si lucruri, capacitate determinata de istoria personala din prima copilarie in relatia cu figurile importante de ingrijire (mama, tata, bunica, matusa etc.). Cu cat il vedem pe celalalt mai dator sa ne implineasca toate nevoile si dorintele atunci cand vrem noi, cu atat vom suferi mai mult ca el ne da la o parte pentru altcineva.

Daca avem legaturi fara a-i considera pe ceilalti „proprietati“ personale, vom putea gestiona mai usor, dar nu fara durere sau tristete, separarea de ei. Pe masura ce ne incapatanam sa nu ii dam drumul persoanei care pleaca, ne facem mai mult rau si ne mentinem starea de nemultumire si amaraciune, blocandu-ne orice sansa la o noua viata, la noi experiente.

Daca fostul sot face un copil, cum il implici pe cel mic in viata copilului tau si cum ii explici noua schimbare in dinamica familiei?

A. C.: Nu exista niste reguli sau metode standard, dar pentru asta e nevoie de oameni cu un inalt simt de responsabilitate, maturi si echilibrati emotional, care stiu sa puna limite si sa separe cat de cat clar lucrurile si emotiile. Asadar, introducerea si cunoasterea se fac cat de lin si natural cu putinta, corespunzator varstelor copiilor.

Nu trebuie sa se desfasoare nimic cu forta, impus, ci cu diplomatie si tact, astfel incat sesizarea diferentelor si a comparatiilor sa nu ii puna pe micuti in situatii jenante si/sau traumatice. Explicatiile se vor sprijini intotdeauna pe o poveste ce va viza realitatea vietii separate a parintilor. Cei mici se vor asigura de dragostea parintilor lor, indiferent cati alti copii vor interveni si, pe cat posibil, li se va explica ce inseamna sa fii „frate vitreg“, „mama sau tata vitreg“.

Cred ca cel mai important lucru este pastrarea contactului cu copilul dupa ce prezentarile au fost facute si observarea comportamentului postprezentare: cum a perceput copilul intalnirea, daca isi doreste sau nu o relatie cu fratele/sora. Asa se pot ajusta si intalnirile urmatoare.

Care ar fi limitele relationarii cu aceasta familie proaspat formata?

A. C.: Limitele relationarii dintre cele doua familii se stabilesc impreuna, vazand si facand, fiind atenti toti adultii la felul in care copiii percep legaturile.

Este nevoie de aparitia de reguli noi intre fostii soti?

A. C.: Cu siguranta, iar ambii trebuie sa le respecte. Regulile vizeaza felul in care ei se comporta in noile situatii sociale si viitoarele interactiuni.

In ce masura poate fi copilul implicat in noua familie a tatalui? Respectiv, activitati, vacante?

A. C.: Asta decide fiecare persoana in parte, luand in calcul si dorintele copilului. Este important sa existe pastrarea legaturii, dar nu si depasirea unor limite de timp si de relationare. Copiii nu trebuie sa devina materie de discutii sau „carne de tun“ pentru rezolvarea unor neintelegeri dintre adulti.