Ce inseamna sa fii fericit?

Probabil ca nu exista concept filozofic mai analizat decat acesta: fericirea. Ea a preocupat inca din zorii gandirii abstracte creierele intelepte ale umanitatii. „Fericirea este sensul si scopul vietii, intreaga finalitate a existentei“, spunea Aristotel.

Pe urmele acestuia, Spinoza medita ca „ceea ce vor toti, este o perpetua si adevarata fericire.“ „Dar ce este fericirea daca nu armonia dintre om si viata pe care o duce?“, i-ar raspunde Albert Camus, cu experienta existentialismului lipsit de iluzii al modernilor.

Daca ar fi sa continuam dialogul filozofilor, meditatia lui Jung vine natural, sa completeze cu viziunea revolutionara a psihanalizei, opiniile despre fericire: „O viata fericita nu poate exista fara o anume cantitate de intuneric.

Cuvantul <> si-ar pierde sensul daca nu ar fi echilibrat de tristete. Este mult mai bine sa luam lucrurile asa cum vin, cu pace si seninatate...“

In aceeasi linie de gandire, filozoful englez Bertrand Russell, un logician pentru care concretetea si perfecta justificare a conceptelor statea la baza teoriilor, spunea ca „a te lipsi de anumite lucruri pe care le vrei, face parte indispensabila din fericire.“

Parca raspunzand direct acestei idei, scriitorul rus Alexandr Soljenitin vine cu experienta lagarului si a „fericirii obligatorii“ cu care comunismul a vrut sa acopere un continent:

„Nimeni nu ar trebui sa conduca oamenii catre fericire, pentru ca si aceasta este un idol al pietei…“ Uluitor cat de mult se aplica aceste cuvinte si celor din contemporaneitate, aflati sub presiunea „euforiei perpetue“, asa cum o numeste inspirat romancierul francez Pascal Bruckner.

Ce ne face totusi fericiti?

Din aceste dialog transcultural reiese ca exista fericiri (si in sens biblic) le fel de multe si de complexe pe cat sunt contextele sau indivizii. Nu exista un singur tip dominant de comportament sau o idee de baza care sa garanteze intrarea in acest palat al deliciilor.

In ultima vreme, fericirea este studiata cu instrumentele economiei, neurostiintelor si sociologiei. Asta inseamna ca acest cuvant astract incepe sa aiba cateva dimensiuni operationale concrete, sa „semene“ a valoare masurabila.

Fericirea este „colorata“ cultural, temperamental, national. In Happiness. Lessons from a New Science (2006), lordul Richard Layard, cunoscut economist britanic si filozof al fericirii natiunilor, spunea ca, in medie, oamenii nu sunt mai fericiti in ziua de azi decat erau cu 50 de ani in urma.

Si mai surprinzator, nu tarile de la care ne-am astepta la un record de fericire (SUA, Marea Britanie, in general statele dezvoltate) ar fi in pole position. Dimpotriva, depresia a crescut ca incidenta in ultimele decenii in natiunile cele mai afluente.

Asta inseamna ca PIB-ul unui popor nu este, nici pe departe, asociabil cu coeficientul de fericire nationala. Banii nu sunt garantul starii de bine, si acest lucru este testat si exprimat tot mai clar si mai sonor de catre economistii si sociologii contemporani.

La mijloc este un mecanism subtil, pe care psihologii care se ocupa cu studiul fericirii il numesc „adaptare hedonica“. Acest fenomen psihologic insemna, pur si simplu, ca oamenii se adapteaza la stari de bine pe care nu le mai percep ca fiind intense si noi, revenind la un nivel anterior, relativ constant, de satisfactie subiectiva.

Am experimentat cu totii aceasta senzatie atunci cand am achizitionat o masina noua sau numai o haina pe care o doream, o casa sau ceva mai putin semnificativ.

Asadar, achizitiile, posesiunile, intra sub influenta perfida a aceste „mori hedoniste“, cum o numeste si Sonia Lyubomirsky, profesoara de psihologie la Harvard.

Lyubomirsky este una dintre autoritatile inatacabile ale teoriilor asupra psihologiei fericirii, si concluziile sale arunca in aer multe dintre cliseele cu care gandim de obicei.

„Nu stim ce ne face fericiti, ce ne aduce placere, implinire; ca urmare, uneori, luptam pentru lucruri care nu ne fac fericiti“, scrie ea in Cum sa fii fericit. O abordare stiintifica pentru a obtine viata pe care ti-o doresti (Ed. Amsta, 2010).

Layard completeaza: „Banii sunt importanti numai cand ii scot pe oameni din neagra saracie. Fericirea tinde sa ajunga la medie din nou, pe masura ce te imbogatesti“. Moara hedonista mai are o particularitate perfida: este valabila intotdeauna si nimeni nu-i scapa.