Misterul periculos al adictiilor (alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc)
Ca sa raspundem intrebarilor venite pe adresa redactiei pe aceasta tema grea si delicata, cea a dependentei de substante, i-am adresat psihiatrului Eugen Hriscu intrebarile voastre. Iata cateva raspunsuri profunde despre infernul personal si familial in care traiesc oameni din toate mediile.
Psychologies: Cum ar trebui sa ne comportam in cazul cand partenerul sau altcineva din familie are o adictie? De pilda, pentru alcool.
Eugen Hriscu: Exista o butada potrivit careia trebuie sa tratezi dependentii separat, in functie de substanta pe care o consuma, pentru ca fumatorii se cred mai buni decat dependentii de alcool, iar acestia din urma se cred mai buni decat consumatorii de droguri.
Totusi, in cele ce urmeaza, voi folosi termenul de „substanta“ pentru a ingloba toate formulele chimice, licite si ilicite, care pot crea dependenta.
Foarte adesea, familia unui consumator dependent de o substanta se comporta ca si cum consumul ar fi singura problema in sistemul familial sau in relatia dintre doi parteneri. Nefericirea tuturor este pusa pe seama consumului si pe consumator.
Mai mult, orice element pozitiv in relatie sau orice comportament pozitiv al persoanei in cauza este trecut cu vederea sau diminuat ca importanta, ramane in umbra consumului („ce folos ca e barbat priceput, daca bea?!“).
Solutia imediata pare a fi, deci, sa convingem consumatorul „sa se lase“, sa abandoneze consumul. In scopul acestui nobil ideal, sunt incercate, pe rand, metode mai putin nobile, incepand cu cele mai blande, cum ar fi rugamintile, lacrimile, crescand apoi in intensitate, spre folosirea rusinii, a vinovatiei, santajului, inselaciunii (de exemplu, punerea de medicamente in bautura) si pana la violenta verbala si chiar fizica.
Se creeaza o dinamica in care consumatorul este „cel rau“, iar partenera sau partenerul devine „cel bun“, cel care sufera, cel care vrea sa-l vindece pe cel care nu trebuie decat sa vrea sa fie vindecat.
In aceasta dinamica sunt, adesea, atrase alte persoane – medici si psihologi, de exemplu, vor primi telefoane sau vizite ale acestor rude, care vor incerca efectiv sa-i racoleze inspre a le sustine cauza, si anume sa-l convinga pe „cel rau“ de justetea argumentelor proabstinenta (poate fi formulat cam asa: „As vrea sa-l tratati pe sotul meu care are o problema cu bautura, dar as vrea sa vin eu mai intai sa va povestesc cum stau lucrurile, pentru ca el nu o sa va spuna totul“.
E destul de clar ca acceptarea unei asemenea invitatii de catre un profesionist in sanatate nu face decat sa-l descalifice din pozitia de impartialitate si sa faca dificila, daca nu chiar imposibila, crearea unei aliante terapeutice ulterioare).
Alte rude, prieteni, angajatori pot fi atrasi in acest razboi de o parte si de alta a baricadei (aici vorbim de faimosul „anturaj“, un grup de oameni care sustine consumatorul in comportamentul sau, adesea oameni care au, si ei, probleme cu consumul de substanta si care, poate paradoxal, devin astfel unica sursa de sprijin psihologic, unicul loc unde consumatorul este inteles, sustinut, incurajat, valorizat atunci cand toti il considera un „betiv nenorocit“, un „drogat care si-a distrus familia“).
