Cantarul si noi, o relatie toxica
Fie ca afisaza cu patru kilograme mai putin sau cu 500 de grame mai mult, cantarul nu se multumeste niciodata sa ne afiseze doar greutatea.
La fel ca si profesorii atunci cand le dau elevilor sfaturi in clasa, cantarul ne ofera avertismente, reprosuri sau felicitari. Intrucat aceasta masinarie, pe care o consideram perfect fiabila si obiectiva, genereaza sau intretine o serie de idei false despre relatia cu propriul corp.
Puterea sa si dependenta noastra de el ar fi mai mici daca nu am oferi statutul de judecator suprem unor centimetri patrati de plastic si aluminiu.
Antidotul acestei relatii otravitoare? Identificarea, rand pe rand, a fiecareia dintre prejudecatile noastre pentru a putea renunta la ele, cu scopul de a restabili o relatie justa, confortabila si realista cu corpul, greutatea si imaginea proprii.
Idealul de greutate
Totul incepe cu un ideal: sa atingem greutatea ideala sau sa revenim la ea. Or, greutatea ideala pe care o vizam este rareori greutatea noastra naturala, adica greutatea de echilibru sau de confort.
Greutatea ideala este adesea atinsa dupa regimuri drastice sau nu e niciodata atinsa si ne-o dorim toata viata. Problema este ca insasi notiunea de greutate ideala este sustinuta de corpul medical.
Deseori, medicii se refera la indicele de masa corporala (greutatea impartita la patratul inaltimii), unde rezultatul este incadrat in mai multe categorii: < 18,5 – subponderal; 18,5-24,9 – greutate normala; 25-29,9 – supraponderal; 30-34,9 – obezitate clasa I; 35-39,9 – obezitate clasa II; > 40 – obezitate morbida. Or, acest calcul se efectueaza plecand de la date epidemiologice (respectiv, despre ansamblul unei populatii), care nu sunt transferabile la indivizi.
Ele nu tin cont de istoricul greutatii, nici de modul de viata, nici de mostenirea genetica a fiecaruia.
Rezultatul: alegand o cifra „magica“ (ce simbolizeaza, in acelasi timp, si greutatea de frumusete si pe cea de sanatate), transformam cantarul intr-o cutie de rezonanta a datelor false si anxiogene.
Concluzia? Nu trebuie sa ne pierdem timpul si sanatatea alergand dupa greutatea ideala. Este mai bine sa cautam sa regasim greutatea de echilibru.
Cea pe care o numim si „greutate naturala“, in care ne instalam in mod durabil si fara efort atunci cand ne ascultam cu adevarat senzatiile corporale si alimentare.
Stigmatizarea fluctuatiilor de greutate
Cu totii suntem supusi unei instabilitati ponderale relative. De exemplu, suntem mai usori la iesirea din vara (alimentatie mai putin bogata si efort fizic mai important) si mai grei la iesirea din iarna (din motive inverse).
Chimia anumitor alimente joaca, si ea, un rol important: amestecul glicogen (rezerva de zahar)-apa ofera variatii mergand de la 1 la 3 kg intr-un interval cuprins intre 12 si 24 de ore! Odata trecut acest timp, ne regasim greutatea initiala.
Un alt factor important: nivelul de hidratare. Cu cat organismul este mai putin hidratat, cu atat corpul retine mai multa apa. Stresul poate, si el, sa provoace un stocaj excesiv.
Reluarea unui sport sau mersul la sala antreneaza, de asemenea, o luare in greutate (intre 1 si 3 kg). Fie grasimea este inlocuita de muschi (care este mai greu), fie am facut muschi fara sa fi slabit.
O alta cauza de fluctuatie: „excesele“ alimentare dupa regimuri drastice. De fiecare data cand supunem corpul la o restrictie alimentara, activam un card de memorie de aparare a organismului.
Acesta se va pune pe modul „stocare in caz de foame“, pentru care este genetic programat. Ceea ce explica de ce 400 g de produse de patiserie genereaza 2 kg in plus pe afisajul cantarului!
In cele din urma, sa nu uitam hormonii, care, mai ales la femei, dau mari fluctuatii de greutate.
Grasimea se instaleaza incet si dispare la fel de incet. In concluzie, degeaba ne supunem corpul unui regim strict cand am observat ca ne-am ingrasat cu trei kg intr-o saptamana.
