Buricomania – de Felix Nicolau
VREAU sa fiu serios! Jur ca imi propun sa fiu serios cand scriu un roman. Imi fac planuri: cat de zguduitor si de plin de analize o sa fie! Cum toata lumea o sa ma laude cascand: ce profund baiatu’ asta!
Cred ca nu-mi iese din cauza ca viata e prea serioasa. Toti ne luam in serios de parca o sa facem meseria de cetatean inca un milion de ani de acum incolo. Ei bine, sa va dau o veste: nu, n-o sa platim impozite si n-o sa ne dam mari cu functiile, masinile si hainele noastre inca un milion de ani. O sa-i mai lasam si pe alti fraieri sa o faca. Intre timp, noi ne vom praji sau bronza, dupa cum o sa primim repartitie, in niste tari foarte exotice…
Deci cand vad atata lume mortal de serioasa – parca de aici plecasem – imi intra un aghiuta in sange si ma face sa ma comport ca un autor rau, care-si ia peste picior personajele. Desi le iubesc pe toate.
Cateodata sunt intrebat cat la suta din viata mea este in Tandru si rece sau an Pe mana femeilor. Raspunsul este 0%. Nu consider ca viata mea e asa de interesanta ca s-o povestesc celorlalti. Nu sunt atat de buricoman. Idealul meu este sa scriu despre viata tuturor – fiecare sa se recunoasca printre personaje… si sa-si puna mainile in cap. Asta face foarte bine la buricomanie. Daca am incerca mai des placerea autoironiei, probabil ca Romania ar fi un taram cool.
Cu alte cuvinte, meseria mea este sa rad de altii, in scris, si mai ales de mine insumi. Si totusi, va jur, vreau sa scriu un roman serios, sensibil, plin de pasarele, flori, dragoste si succes in afaceri.
Felix Nicolau
De citit:
|
Editura Cartea Romaneasca |
Citeste Capota IV – Lumina e dusa cu capul (fragment din roman).
