Demaraj

Dragule, sa nu te sperii, am sa ti spun un secret, eu sunt un fel de Seherazada. O mica Seherazada de apartament de bloc dintr-un cartier oarecare, dintr-un oras de provincie, o Seherazada a ta, personala, chiar daca tu nu vrei sa-mi tai capul miine dimineata daca nu ti povestesc cele mai extraordinare istorii care sa te tina treaz toata noaptea. Pentru asemenea lucruri, ai la indemina televizorul, stiu prea bine ca tu consumi in fiecare seara mari cantitati de reportaje si filme politiste si melodrame si porno si documentare si atitea altele…

Eu n am sa fiu pentru tine un alt monitor dotat cu antena, care sa-ti relateze catastrofe aeriene, accidente de masina si violuri, ce razboi a mai izbucnit pe planeta, care politician e cel mai corupt, ce star rock s a mai sinucis, care e noua recolta de starlete a sezonului, citi oameni au murit intr-un atac terorist si celelalte dragalasenii acide cu care-ti droghezi seara de seara circuitele neuronale din creierul tau obosit. Inghiti si asa prea multe gunoaie sonore si vizuale, pe linga mizeriile de la serviciu si vodca si berea si vinul pe care le ingurgitezi in mari cantitati, cu un fel de incapatinare, de indirjire, chiar ura, tolanit cum ramii vreme indelungata in fata ecranului din care curg in tine toate ororile si grozaviile lumii.

Nu, fii linistit, nu o sa te moralizez, eu o sa fiu o Seherazada mai blinda, care ti povesteste despre mine, despre noi, intimplari marunte si totusi stranii pe linga care trecem fara sa le dam importanta, istorioare uimitoare si totusi normale, scene misterioase pe care de obicei le uitam, memoria noastra le lasa cu incapatinare sau cu frica deoparte.

O sa ti povestesc despre mine si de fapt despre tine, si de fapt despre noi, chiar daca tie ti se pare ca asta nu are importanta, viata ta, viata noastra nu are valoare, iar istorioarele ei stranii si mai putin. De fapt, esti un mic ipocrit, toata lumea nu vrea sa vorbeasca decit despre sine, nu vrea decit sa se auda pe sine vorbind, vrea doar sa fie ascultata, ascultata indelung, si nu sa asculte. Si, de fapt, un om care e ascultat cu adevarat de alt om e ca si cum ar vorbi lumii intregi, e ca si cum ar fi ascultat de toata umanitatea. El se simte implinit in vocatia lui, in destinul lui, daca un singur om il asculta.

Doar ca cei mai multi oameni nu prea stiu cum s-o faca, sunt timizi, le e teama de ei insisi si de altii, si nu povestesc decit mici banalitati cotidiene, necazuri de familie, bancuri auzite de la altii, scandaluri citite prin presa. Un fel de anestezie comoda, un fel de uitare incapatinata si de absenta de la viata lor insasi ii blocheaza in fleacuri. Dar ceva totusi ii siciie, ii nelinisteste, din cind in cind un fel de dor, o ciudata absenta le tulbura amnezia si somnul. Fiecare om asteapta un alt om care sa l asculte pina la capat, fata de care sa se deschida pina n strafunduri si care sa l inspire astfel sa fie ceea ce el chiar ar putea fi, si in esenta lui, este.

Dragule, nu vreau sa te epatez cu cine stie ce ipoteze si teorii, eu o sa fiu o Seherazada mai simpla, nu o sa te bombardez cu experimente stilistice, cu demonstratii de virtuozitate verbala sau cu sarade lingvistice. Am practicat cindva si eu asta, dar intre timp m am vindecat, mi-a trecut boala asta de crestere pe dinauntru. Acum caut trairi si viziuni. Sunt un vinator de stari speciale, iradiante, sunt o cautatoare de imagini intense, puternice.

Stari care ni se intimpla nu de prea multe ori in viata si niciodata identic, care ne iau mereu prin surprindere si par sa indice insistent ceva ce exista, preexista in noi, sau inafara noastra, si asteapta sa fie descoperit. Stari care par ca pot sa deschida niste canale ascunse din faptura noastra, altfel opaca si ermetic inchisa. Imagini launtrice stranii, excesiv de intense, care tisnesc nu se stie de unde, din adincul inconstientului ori din abisul suprasenzorial, si lasa o amprenta pulsatila, de nesters, pe circumvolutiunile meningelor noastre imbicsite si stresate, prea hipnotizate de lumea din afara. Viziuni fluturatoare care par ca vor sa transmita ceva, sa forteze o valva a constientei, sa intredeschida drumul catre etaje ale fiintei noastre altfel necunoscute, poate inca nedezvoltate, sau poate uitate.

Si toate astea, stari, imagini, viziuni stau si asteapta in tine, dragule, in micul televizor de vibratii ingropat in carnea ta si-n sinele tau, asteapta sa fie traite si retraite, asteapta sa fie descoperite si contemplate, ca tu sa-ti amintesti de ceva. Sa ai acces la ceva, la ceva esential din tine insuti, neatentule, obositule, adormitule, care sa te tina apoi treaz toata viata. Eu am sa fiu un fel de Seherazada.

Fragment din cartea

Citeste Magda Carneci – confesiune.

Vrei cartea? Comanda aici.