Tandru si rece – Fragment din roman

Imi vizitez rudele seara – daca nu ma duc, zic ca sunt nepotul ala cu nasul pe sus, de la Bucuresti. Daca ma duc, zic ca am venit dupa capatuiala. De fiecare data cand trec pe la ele, plec garbovit de paturi, lenjerii de pat, bluze, ceasuri moarte de douazeci de ani, borcane cu gem de coacaze pe care nu-l poti sparge decat cu picamerul. Cand cobor scarile, madam Istrate de la unu ma priveste crucis.

Parintii ei cumparasera apartamentul de la tanti Mizi acum treizeci de ani, apoi le luasera in ingrijire pe cele doua batrane refugiate in apartamentul de la doi. Ziceau ca, la cat de chitibusare si aprige sunt surorile, sigur pe una dintre ele o s-o loveasca damblaua. Pe cea ramasa o s-o scoata ei din transee cumva. Intre timp, parintii lui madam Istrate se curatasera si nici ea nu se tinea prea bine. Neamul Istrate carase la etajul doi atatea pastile, vinete, rosii, curmale si antricoate, incat platisera indoit valoarea apartamentului pe care-l asteptau de treizeci de ani. Daca tanti Mizi se spalase pe cap si nu putea iesi cand lui tanti Clemanza ii veneau poftele, fosta invatatoare iesea pe holul vilei si striga:
-Madam Istrate! Rogu-te, trimite-o pe aia mica sa-mi aduca niste lichior de caise, ca ma arde de la pastilele astea. Umenea ij³ghi vjelºtke, spasiba!
-Babeta nemuritoare! Auzi cum se ratoieste, zici ca noi am fi caprele pe care le invata ruseste la Chichiresti!
Dar daca voia ca macar „aia mica” sa pupe ceva din apartamentul de la doi, trebuia sa execute. De aia murea madam Istrate cand vedea ca mai coboara un nepot incarcat cu catrafuse de sus.
Am ajuns pe la opt seara. Tanti Mizi a tipat ca din gura de sarpe:
-Clemanza, a binevoit Leo de la Bucuresti!
-O, quelle surprise! Baga-l inauntru!

In sufragerie, tanti Clemanza, intr-un capot cu flori de bambus, statea intinsa pe patul cat o parcare. Pe masa sustinuta la mijloc de un picior de bronz cu gheare de leu, un televizor alb-negru cu lampi, sovietic, de marimea unui Trabant. Din invatatoarea de 120 de kilograme n-a mai ramas decat o batrana desirata, buclata si cu ochelari fund de sticla.

-Numai prostii, numai tampenii la televizor. Da’ ce sa faci altceva? Din casa nu pot iesi, ca sparg astia strada sa bage tramvai. Nici geamurile nu le mai pot deschide de frica prafului.

Intr-adevar, casa se zguduie, scrasneste – un buldozer incearca s-o smulga din radacini. Ma intreaba ce mai e prin capitala. Raspuns invariabil: ce sa fie? aglomeratie, mitocanie si afaceristi burtosi. Tanti Mizi intra cu o tava de argint pe care sunt cafele si dulceturi; pare ca se va prabusi din clipa-n clipa. Acum observ si mai bine ca seamana extraordinar cu un cap de cal de care sta lipit un nas de vultur. Ma intreb cum a reusit sa sparga dulceata din borcan. Sorb din cafeaua greceasca cu grija, sa nu ma tai la buze in ceasca ciobita. Incepem sa barfim familia.

-Asta nu-mi placea la Claudia – cheltuia totul pe rochii si saluri. De asta n-au casa acuma.
-Da, da, si a mostenit obiceiul asta tampit si fiica-sa.
-Niste proaste!
-Mai tii minte, Mizi, rochia aia cu volane pe care mi-am luat-o in 46?
-Nu, bre, era in ’44, inainte sa intre rusii.
-Eu zic sa i-o dam lui Leo.
-Ce sa faca Leo cu ea, pacatele mele? Ca doar n-o fi vreun ipochimen din astia care se intalnesc prin parcuri…
-Vai soro, comme tu dis des bªtises! Poate are si el vreo prietena.
-A, da? Pai atunci ii dau si eu o trusa de machiaj pe care am primit-o de la Kir Zugalis in ’33, la primul bal.
-Nu nu, ala a fost primul meu bal. Tu abia in ’35 ai iesit in lume, cu fecioru’ lui Zavoianu.

Daca vad ca nu scot nimic de la mine nici dupa trei ore, singura solutie e o cina sanatoasa. Cap-de-cal extrage din debara un borcan de doua kile cu carne de porc in untura. Rastoarna continutul intr-o tigaie infierbantata. Varsa deasupra si un borcan cu ghiveci. Ca sa nu stau in calea gospodinei, tragem masa deoparte si descopar ca ma aflu in baie. Langa frigider se afla o cada mare, ingalbenita. Punem o scandura de-a curmezisul si ma asez pe ea. Nepoate, tocanita asta nu merge fara un coniac.

Din sufragerie Clemanza comanda:
-Mizi, pune draga si de o cafea, ca se apropie miezul noptii.
-Vezi daca esti mezina? Tot timpul du-te hais, du-te cea – ce mai, Marita!

Mi se rastoarna in farfuria interbelica ghiveciul peste care fusese topit un porc intreg. Mi-e greata si incep sa dau gaze care fac ecou in cada de sub mine. Surorile se ghiftuiesc si la sfarsit isi mai baga o portie. Mi-e rau doar cand le privesc. Noroc de coniac.

Stam la cafele. Imi aduc aminte ca le-am adus o cutie de bomboane fine. Motiv sa ma ridic, sa-mi aranjez gazele cum trebuie in intestine. Cand ma intorc in bucataria-baie, Cap-de-cal si Fund-de-sticla „beau tiutun”, o mahorca pentru molii; deasupra lor, nori de fum cu miros de balegar uscat. Sub calorifer e un radio strans legat cu o pereche de bretele, „sa nu i se imprastie matele”, chicoteste tanti Mizi, dupa care se ineaca de la tigara si tuseste in hohote. Enervata ca nu poate asculta sansonetele de sub calorifer, tanti Clemanza incepe sa-i care pumni in spate.

-Ochii-n tavan, ochii-n tavan!
-Hoo, hoo! Nebuno! Ca nu bati fasolea!

Desfac cutia cu bomboane.
-Ei poftim, uite pe ce da el banii! Pai ce, crezi ca noi avem nevoie de dulciuri de la tine? se stramba cu dispret Fund-de-sticla inghesuind vreo cinci bomboane in gura.
-Asculta la mine, nepoate, se baga cea cu gura inca libera, daca o tii si tu ca tac-tu si ca matusi-ta, n-o sa faci nicio scofala. Uite, eu am muncit la bacanie o viata intreaga, nu m-am distrat si, iacata, mi-am facut casa. Daca arunci banii pe bomboane o sa stai chirias toata viata. Vai de curu’ tau. Vezi daca am fost strangatoare? Acum ajunge sa scot capul pe usa si sa strig: salaaam! si pac! vine madam Ifrim cu salamu’!
-Strangatoare cam peste poate, o intarata tanti Clemanza, care inghitise bomboanele si se masa pe foale.
-Ei lasa, soro, cu orice am gresit eu m-am dus la parintele Arsenie. M-am spovedit si m-am grijit. Da matale de cand n-ai mai tinut post? De cand nu te-ai spovedit?
-La ce sa ma spovedesc? La ce sa tiu post? Ce pacati am eu daca nu ies din casa? Iaca, se fac doi ani de cand n-am mai iesit. De unde pacati?
-Aici are si ea dreptate. Eu mai ies pana la cimitir, ma mai duc dupa tagari si coniac, dar ea, saracuta, sta numai in barlog.
La trei dimineata mi se da voie sa merg la culcare.
-Uite cum i se inchid ochii. Valeu, son age eu zburdam, ma duceam la baluri. E-he, ce valsuri mai faceam cu maiorul Copou!
-Nu bre, era locotenent cand dansai matale cu el. Colonel l-o facut abia in ’30, cand l-ai cunoscut pi Miluti.
-Asa-i, asa-i, mi-aduc aminte! Ca daca era maior il luam pi el, nu pi Miluta.
Tanti Mizi ma urca intr-un pat de zece persoane. Sub cap imi aseaza patru perne mari. De fapt dorm in fund. Nu conteaza: sunt asa de frant, ca nu-mi mai pasa nici de fantoma lui nea Miluta care vine la capul patului si-mi recita o piesa de teatru istorica, in versuri. Am nevoie de zece ore de somn. O sa ma trezesc la pranz. Sper sa nu se sperie Sabina ca o sa ajung prea tarziu.

-Neata boierule! Da’ vad ca iti place sa lenevesti, nu te-ncurci!
-Da, da, domnul face une grosse matinée. Ce sa mai zici de tinerii din ziua de azi: sfrijiti, puturosi, scrofulosi.
Deschid un ochi. Afara e bezna. Nea Miluta a adormit citind. Ma uit la ceas – e 5 dimineata. In sufletul meu caut o tigaie sa le-o arunc in cap huidumelor. Nu gasesc nimic. Sufletul mi-e ca un burete imbibat de colesterol. Vreau sa fug cat mai repede, sa ma culc pe o banca in parc.
Nu-i asa! Cap-de-cal urla din bucatarie, sau baie, ce-o fi ea: la masaaa! Porc topit, ghiveci, cafea, coniac, mahorca. De sub calorifer, Gilbert Becaud maraie din toti bojocii, nervos ca fusese sculat cu noaptea-n cap. Chilot sta langa farfuria mea, ma priveste fix. Nu se clinteste de pe suportul de lemn pe care e batut in cuie ca un G de tipar.
Plec cu un sac de covoare, paturi, camasi de noapte, rochii, pantaloni si bonete. Cand urc sacul in carca, un roi de molii ma incadreaza intr-o sfera, apoi intr-un cub, apoi intr-un trunchi de con cu diametrul bazei de 1,2 m. Pe palier, la etajul unu, ma sfichiuieste cu privirea madam Istrate. Zestrea fiica-sii a mai scazut cu cateva sute de molii. La capatul strazii arunc sacul pe capota unui Nissan argintiu. Norul de molii se tine dupa mine ca dupa un felinar. Pana sa ajung in parc mi-au halit toate hainele. Ma intind pe banca, mi-e frig. Inainte de a adormi vreau sa-mi sterg nasul cu o frunza de patlagina. Inutil. Mi-au mancat si nasul.

Fragment din romanul