Repereaza blocajele

In romanul Procesul, care pune in scena absurditatea existentei, Kafka vine cu o parabola.

Sa rezumam: un om ii cere paznicului dinainte portii legii permisiunea de a intra.

„Este posibil, dar nu acum. Daca vrei cu adevarat, incearca sa intri in pofida prezentei mele aici. Dar tine minte: sunt puternic.“

Omul se instaleaza pe un scaun si asteapta permisiunea. Deceniile se scurg.

In pragul mortii, el il intreaba pe paznic: „Cum se face ca, in toti anii astia, nimeni altcineva nu a vrut sa intre?“.

„Nimeni nu a cerut sa intre pentru ca intrarea era pentru tine. Acum voi pleca si voi inchide poarta“, ii raspunde paznicul.

Multi dintre noi se vor recunoaste in acest personaj care se condamna sa ramana alaturi de propria sa viata.

VINA

De ce ii este frica acestui om? De ce ne este frica atunci cand ne impiedicam singuri in a urma propria noastra cale?

Dorinta presupune confruntarea cu lipsa, cu riscul de a fi refuzat. Prin vina, aflam despre complexul Oedip, spune Freud.

Primele noastre dorinte sunt transgresive, pentru ca ne-am ales ca obiect al iubirii un tata si o mama interzisi.

Viata noastra de oameni incepe prin frustrare, asadar.

Aceasta prima experienta este pentru unii atat de dureroasa, incat opteaza pentru pasivitate, asteptand ca altcineva sa le dea posibilitatea de a exista.

Sa se produca un miracol. Pentru a bloca stima de sine si increderea, instrumente esentiale ale autorealizarii, nimic mai rau decat parintii infantilizanti, incapabili sa dea copilului iluzia ca poate controla ceva.

Observand copiii rezultati din acesti parinti, Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, a elaborat notiunea de „neputinta invatata“.

El a constatat ca acesti parinti aveau in comun gandirea, ca marja lor de actiune asupra propriului destin era inexistenta si ca nimic nu ii facea sa iasa din aceasta gandire.

OBLIGATIA DE A ALEGE

„Sa decizi ceva implica mereu sa renunti la altceva“, scria psihiatrul american Irvin Yalom in Psihoterapia existentiala (Ed. Trei, 2010).

Si, mai ales, revelatia ca sunt singurul care poate actiona asupra lumii pe care am creat-o. Deci, sa devin responsabil de viata mea proprie.

Si daca marii nevrozati trec adesea pe langa propria lor viata, asta se intampla pentru ca, in strafundurile lor, ei raman copii dependenti.

FRICA DE ESEC

„Ascultandu-i pe pacientii mei, imi dau seama ca principalul obstacol in calea realizarii de sine este frica de esec“, spune Jaques Ar¨nes, psihanalist.

„Individul stie ca, daca rateaza, va deveni lamentabil.“ Aceasta frica se exprima de obicei prin judecati negative („Sunt prea prost ca sa reusesc“) sau prin pretexte slabe, pentru a nu intreprinde nimic („Inutil sa incerc, nu e genul meu“).

Trebuie, de asemenea, sa invatam sa ne ferim de idei fixe, cum ar fi: „Voi fi fericit in ziua in care voi gasi partenerul perfect sau jobul perfect“.

Certitudini care ne condamna la inactiune. Mai ales daca acestea sunt intarite de vorbele asasine ale celor apropiati.

Imaginea eroului care triumfa in fata adversitatii este doar o imagine.

„Chiar daca suntem principalii artizani ai drumului nostru prin viata, influenta anturajului apasa incontestabil“, aminteste psihanalistul.

„Sa continui sa ai incredere in tine cand nimeni nu te sustine, nu e deloc usor. Mai ales cand ai venit dintr-o familie de mari anxiosi.“

DORINTELE CELOR DIN JUR

Intre obstacolele aflate in calea implinirii personale, unul dintre cele mai grele este dificultatea de a afla pentru ce suntem facuti.

Conform psihanalistului Jaques Lacan, suntem programati sa confundam dorintele noastre cu ale altora.

Absorbim ca niste bureti asteptarile parintilor, care vor sa traiasca prin noi ceea ce nu au putut trai singuri: „Fiul meu va fi chirurg, fiica mea – balerina.“

Si multi copii se pliaza efectiv pe aceste dorinte si le ignora pe cele proprii. Si ajung sa se planga de o senzatie de vid de care nu mai scapa…

Analiza lui Michel Lacroix

„De ce aceasta etapa? Pentru ca nu putem edifica un proiect de viata pe o baza imprumutata. Realizarea de sine se face mult mai greu pe un fundal nevrotic.

De exemplu, o vocatie de cercetator motivata de fuga din fata lumii sau celibatul ales din cauza greutatilor relationale…

Psihologul Abraham Maslow spune ca «inainte de a ne angaja intr-o munca de dezvoltare personala este bine sa vedem cum eliminam negativitatea din noi insine.

Numai in acest mod implinirea va fi mai mare si mai armonioasa»“.

Editare de: Raluca Stan