Now Reading
3 motive pentru care interpretam gresit limbajul corporal

3 motive pentru care interpretam gresit limbajul corporal

Revista Psychologies

Avem tendinta sa credem ca, odata ce ne apropiem mai mult de partener, percepem mai bine mesajele acestuia, fie ele si nonverbale. Iata trei motive pentru care ajungem sa interpretam complet eronat limbajul corpului.

 

Relaxarea cognitiva

Pentru a intelege un limbaj corporal corespunzator, avem nevoie de motivatie si o buna observare.

De multe ori, atunci cand ascultam pe cineva, credem ceea ce spune intrucat nu suntem atente la felul in care o spune.

Acest tip de lipsa de atentie poate interveni cand suntem foarte apropiate si familiarizate cu o persoana. Fata de o cunostinta sau chiar un necunoscut, vom fi mai atente la tot ce exprima verbal sau prin limbajul corpului.

Atunci cand suntem atente, daca observat neconcordante intre ceea ce spune si limbajul nonverbal, vom acorda mai multa incredere acestuia din urma.

In relatii apropiate, fie nu il vom observa, fie il vom ignora, pierzand astfel mesajul mai important al comunicarii.

 

Biasul cognitiv

Este o tehnica perfect fireasca si umana, prin care incercam sa potrivim informatia primita cu credintele si convingerile noastre. Practic, cautam confirmari.

Din aceasta cauza, le putem interpreta si acolo unde nu sunt sau, le vom ignora pe cele care nu corespund. Practic tindem in permanenta sa adaptam ceea ce se petrece in jurul nostru la stilul perceptiv cu care suntem obisnuiti.

Spre exemplu, dorinta de a crede si avea incredere in persoana iubita ne poate face sa nu observam anumite indicii ca ceva nu este in regula.

Le vom ignora, iar la un moment dat putem fi surprinse de o reactie „neasteptata”. De regula, indicii ale unor astfel de reactii apar pe parcurs, dar nu sunt percepute corespunzator de noi.

 

Nu putem detecta minciunile

Poate uneori si tu ti-ai spus ca „trebuia sa-mi fi dat seama”. Din pacate, nu prea aveai cum, intrucat noi oamenii depistam destul de dificil cand suntem „pacaliti” de cei din jur, cu atat mai mult daca ne sunt apropiati.

Nu avem cum sa ne dam seama decat daca este o minciuna evidenta sau daca detinem informatii asupra adevarului din spatele ei.

Dar altfel, chiar si studiind cu atentie comportamentul sau limbajul nonverbal, nu vom putea identifica daca ni se spune adevarul.

 

Ce e de facut?

In cativa pasi simpli putem, cel putin, sa clarificam situatiile in care ne aflam. Bineinteles, daca cineva ne minte in mod intentionat si face foarte credibil acest lucru, probabil nu ne vom da seama.

In alte situatii, putem sa fim atente la intreaga comunicare verbala si nonverbala a unei persoane si sa observam daca sunt neconcordante.

In plus, este recomandat sa nu facem presupuneri, ci atunci cand avem o nelamurire sa intrebam direct asupra ei.

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top