4 indicii că ești un părinte sufocant

Este firesc să vrei ce-i mai bun pentru copilul tău și să îți dorești să fie protejat și în siguranță. Dar un părinte sufocant face mai mult rău decât bine. La ce trebuie să fii atentă.

Citește și:

Comunicarea parinti-copii: reguli de care e bine sa tineti cont

Cum recunoastem depresia la copii

Odată cu nașterea copilului, noi, părinții, ne luăm angajamentul să îi oferim cele mai bune condiții și să îl pregătim pentru viață. Știind că pericolele pândesc la tot pasul, facem tot posibilul pentru a-l atenționa și a-l feri de ele, dar toate acestea cu ce preț?

Ca părinți, suntem puși între două extreme: pe de-o parte îl putem lăsa să experimenteze, să trăiască viața și, eventual, să repete anumite greșeli, sau, pe de altă parte, îl ferim de pericole, dar îl facem dependent de noi astfel încât la fiecare pas ne va cere aprobarea. Varianta optimă se află la mijlocul acestei axe.

Printre nevoile de bază ale unui copil se află și nevoia de libertate. Datorită faptului că este născut și hrănit la sân de către mamă și datorită dezvoltării fizice fragile de la începutul vieții, copilul simte că el și cu mama sunt una și aceeași persoană.

Odată cu creșterea și mai ales cu mersul biped, orice micuț dorește să descopere, să încerce lucruri noi și să vadă lumea existentă „dincolo de mamă'.

Fiind un teren necunoscut, el va solicita permanent aprobare din partea mamei, iar ea, prin tot ceea ce înseamnă limbaj nonverbal și paraverbal, comportament, gestică, cuvinte, emoțiile transmise prin cuvinte sau priviri, va încuraja sau va descuraja activitatea.

Cel mai dificil moment este, în opinia mea, momentul în care copilul începe școala și își formează un anturaj, desprinzându-se de părinți din ce în ce mai mult pe zi ce trece.

Copilul dorește cât mai multă libertate, iar noi ne facem din ce în ce mai multe griji. Iar aici apare pericolul de a deveni un părinte sufocant.

 

Primul indiciu: Prevenția exagerată

Înainte să iasă afară, să plece într-o excursie sau în orice altă ocazie cu care se poate distanța de noi, noi ținem să îi dăm multe sfaturi și să îi facem o pregătire de parcă ar merge la război?

Obișnuim să îi atragem atenția asupra faptului că noi îl așteptăm cu nerăbdare sau că nu putem sta fără să știm cum se simte?

Se întâmplă să îl șantajăm emoțional spunându-i că nu îl mai iubim sau ne supărăm dacă întârzie?

Dacă balanța răspunsului se înclină înspre da, atunci avem o înclinație spre a avea o relație sufocantă cu copilul nostru.

Sfat: Oricât de mult am preveni, unele lucruri tot se întâmplă cu sau fără voia noastră. Copilul învață și din greșeli, iar acest lucru este firesc.

Așa cum este firesc să tăiem cordonul ombilical și, mai ales, să nu ne așteptăm ca cel mic să nu facă nicio greșeală.

Este bine să încercăm să ne relaxăm, să nu ne mai îngrijorăm atât de mult și să nu mai încărcăm copilul cu atât de multe sentimente negative.

 

Al doilea indiciu: Telefoanele repetate

Copilul a plecat, dar, cum nu putem avea încredere în el, trebuie să ne asigurăm că face ceea ce trebuie, că respectă regulile „discutate' împreună și că nu a pățit nimic.

Astfel, fără să avem niciun motiv rațional, ne îngrijorăm singuri și încercăm să aflăm cât mai multe lucruri.

Cum fiecare dintre tinerii din ziua de azi au telefoane mobile, primul lucru este să îl sunăm și să îl asaltăm cu întrebări. Cu această ocazie aflăm că este cu prietenii și convorbirea se încheie la puțin timp după primul minut.

Pentru a ne asigura de faptul că a înțeles că trebuie să fie ascultător, îi trimite câteva mesaje în plus și după jumătate de oră se repetă povestea.

Dacă se află în excursie, îl sunăm pe supraveghetor și îl rugăm să acorde o atenție deosebită copilului nostru.

Sfat: Este bine să avem în minte faptul că el traversează o perioadă în care își formează personalitatea, își gestionează trăirile și conflictele interioare și are nevoie și de alte perspective pe lângă cele ale părinților.

L-am învățat acasă ce să facă și cum să se comporte. Acum este momentul în care trebuie să îi arătăm că avem încredere în el, dar și în deciziile lui. Pe scurt, să îl lăsăm să respire.

Nu uita că multe neliniști ale tale pot fi un semn de anxietate a ta personală, iar aceasta o poți transmite foarte ușor și copilului.

Vrei un copil echilibrat, capabil să ia anumite hotărâri și încrezător în forțele proprii? Atunci nu îi induce starea de panică, întrucât în timp variantele sunt fie să și-o însușească, fie să se distanțeze și mai mult de tine.

 

Al treilea indiciu: Interogatoriu și pedepse

Când revine acasă, dacă nu am fost în contact cu el îl certăm pentru că ne-am făcut griji neștiind nimic de el și îi cerem un raport complet.

Ne povestește cum a fost, dar noi nu ne mulțumim cu doar atât. Începem să suspectăm că poate nu ne povestește totul, că poate ascunde anumite lucruri, și îl bombardăm cu întrebări ghidate, menite să „descopere' dacă ne ascunde ceva.

Dacă cel mic are încredere în noi, ne poate povesti o problemă ivită, o greșeală făcută sau vreo încălcare a „convenției' pe care am avut-o cu el. Iar un astfel de comportament ni se pare brusc inadmisibil, îl pedepsim pentru faptul că a ieșit din cuvântul nostru și avem o atitudine negativă.

Fie aplicăm interdicții, fie ridicăm tonul, fie îl criticăm injust. Iar pe termen lung, atitudinea noastră va duce la o atitudine de închidere din partea copilului care, pentru a evita cearta și pedepsele, va începe să se ascundă de noi.

Sfat: Interogatoriu, pedepsele, certurile, nu sunt bune deoarece, în mare, ele nu presupun o comunicare eficientă.

Este bine să întrebăm copilul de ce a vrut să facă acele lucruri, ce l-au determinat să le facă, cum s-a simțit în acele momente și să îl încurajăm să gândească cât mai rațional, să aibă încredere în el, dar în același timp să aibă și încredere în noi și în relația dintre el și noi, părinții lui.

 

Al patrulea indiciu: Control sporit

„I-am spus de la început copilului ce trebuie să facă, i-am trasat liniile pe care trebuie să le urmeze, l-am sunat de foarte multe ori pentru a mă asigura că este bine, l-am sunat și pe supraveghetor, dar el tot a reușit cumva să scape și să facă lucruri pe care nu „trebuia' să le facă.

Trebuie să îl controlez și mai mult de acum înainte!'. De acum vor apărea și mai multe interdicții, va trebui să ne sune mai des, iar în absența noastră să fie supravegheat mai strict de alții.

Sfat: Orice comportament al copilului are directă legătură cu trăirile sale interioare și dacă știe că a fost atenționat să nu facă un anumit lucru și totuși a ales să treacă peste această interdicție, el încearcă să ne transmită ceva.

Dacă nu poate sau nu vrea, din diferite motive, să spună cu vorbele, el va spune cu faptele. Orice lucru trebuie discutat împreună cu el.

Nimeni nu dorește să trăiască precum o pasăre domestică, într-o colivie, mai ales când acea colivie este construită chiar de către părinți.

Libertatea pe care o acorzi propriului copil, îl va ajuta ca în timp să ajungă un adult responsabil și autonom.

Altfel, dependența pe care încerci să i-o creezi generează nesiguranță, neîncredere în forțele proprii și multă ezitare. Nu sunt chiar atribute care să îl ghideze în viață, nu?

De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

Tel.: 0761.517.763

Foto:123rf.com

 

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
4 indicii că ești un părinte sufocant
4 indicii că ești un părinte sufocant

Este firesc să vrei ce-i mai bun pentru copilul tău și să îți dorești să fie protejat și în siguranță. Dar un părinte sufocant face mai mult rău decât bine. La ce trebuie să fii atentă.

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste