5 efecte negative ale unei mame manipulatoare asupra fiicei ei

Copiii cu mame manipulatoare vor crește cu probleme de stimă de sine, încredere în ei sau cei din jur. Iată daunele pe termen lung, dar și ce putem face.

Citește și:

Nu lăsa o copilărie nefericită să îți modeleze viața

Fiicele ale căror nevoi emoționale nu au fost satisfăcute în copilărie, ale căror mame nu s-au conectat la ele, ajung să dezvolte un stil de atașament nesigur la maturitate. Iar acest atașament poate lua una dintre următoarele trei forme: anxios-îngijorat, evitant-respingere sau evitant-temător.

În prima situație, o fiică ce a dezvoltat acest atașament va căuta să relaționeze dar va fi mereu în alertă să nu fie mințită sau respinsă, intră în defensivă la prima problemă și este instabilă emoțional.

Fiicele cu cel de-al doilea stil nu vor căuta legături apropiate, consideră alți oameni prea slabi pentru că au nevoie de iubire și apropiere, mândrindu-se cu independența ei.

Iar în cel de-al treilea stil, regăsim fiice care vor să se conecteze la cei din jur dar sunt vulnerabile emoțional, ceea ce le determină să se protejeze în exces. Sunt motivate de frică.

Gestionarea defectuoasă a sentimentelor

Fiicele blocate emoțional de stilul de parenting al mamelor, cresc cu deficiențe mari la nivelul inteligenței emoționale. Copiii învață să își gestioneze sentimentele de tristețe sau suferință prin interacțiunile cu adulții la care sunt conectați. Iar în copilăria mică, mama este cea mai aproape.

Teoria atașamentului ne învață că atunci când acest proces nu are loc, copiii vor învăța să nege aceste sentimente pentru a evita stresul (de aici ia naștere atașamentul evitant) sau vor deveni copleșiți de propriile emoții (stilul de atașament anxios).

O imagine de sine neclară

Când mamele ăși evaluează copiii ca o extensie a lor personală, vor fi interesate de modul în care acești copii le ajută pe ele să arate mai bine în societate. Prin urmare, copilul va benefica de atenție cât timp joacă rolul la care mama se așteaptă. Altfel, vor fi tratați cu nepăsare.

Copiii vor învăța să se definească prin ceea ce fac și nu prin ceea ce sunt, iar astfel vor pierde din vedere ceea ce simt, ce își doresc, ce nevoi au sau ce ambiții. În special fiicele unor astfel de mame, vor ajunge la maturitate cunoscând foarte puține despre sine, pentru că au îngropat adânc această perspectivă.

O definiție neclară a iubirii

Dacă doar ne imaginăm că avem părinți critici, care ne controlează mereu, care ne critică petnru că nu suntem ce vor sau ce se așteaptă ei să fim, oare cum am învăța din astfel de exemple ce este iubirea?

În copilăria mică, nu ne putem traduce și nici înțelege lipsa iubirii de la persoanele care ar trebui să ne protejeze, de care depindem. Pentru că știm că viața noastră depinde de ei.

Prin urmare, ca mecanism de supraviețuire, vom încerca să dăm sens comportamentelor nocive ca fiind dovezi de iubire.

Învățăm că dragostea o merităm sau nu, că este un schimb, că există întotdeauna o solicitare din partea celuilalt dacă ne oferă iubire, etc. Mai târziu, fiicele unor astfel de mame, vor căuta parteneri care reproduc comportamentul pe care l-au avut drept model în copilărie.

Criticul interior

Faptul că o fiică este constant evaluată, criticată, judecată de către mama ei, duce la răni pe termen lung. Chiar dacă ea va deveni o femeie de succes, realizată și capabilă, vocea mamei va lua forma criticului interior și va semăna îndoială în permanență.

Din păcate, drept rezultat fiicele fie vor fi descurcărețe dar nu se vor aprecia pentru reușite, fie nu vor fi capabile să își seteze sau atingă obiectivele pentru că îți spun că e inutil.

Teama de eșec

Criticul interior are o voce atât de puternică pentru femeile crescute de o mamă dură, cu nevoie de control sau narcisistă, încât teama de greșeală devine paralizantă. Cu toții face greeși și este important să știm să le depășim și să mergem mai departe. Dar unele femei păstrează încă rănile lipsei de iubire din partea mamei, iar pentru ele eșecul este definitoriu.

Ele se evaluează exclusiv prin eșec ca fiind măsura corectă a propriei valori, iar depășirea lui este imposibilă. Din acest motiv deseori nu are inițiativă sau își va seta scopuri și obiective sub nivelul capacităților ei. Tocmai pentru a evita suferința.

Ce e de făcut

Carențele afective din copilărie nu sunt ușor de depășit. Tocmai pentru că rămânem întrebându-ne care este realitatea, cine suntem, cât valorăm și ce merităm. Dacă în copilărie nevoile și dorințele nu ne-au fost ascultate, creștem ignorându-le la rândul nostru.

De multe ori, dezvoltarea personală este un proces dificil, îndelungat, pentru care avem nevoie de sprijin. Psihoterapia este utilă atunci când avem nevoie să descoperim cine suntem, pentru că dincolo de tehnicile necesare acestui demers, ne oferă acceptare necondiționată.

Poate că am avut neșansa unei copilării lipsite de iubire, de validare, de apreciere. Dar lucrurile nu sunt definitive. Depinde de noi să învățăm să ne iubim, să ne acceptăm și să ne valorizăm pentru ceea ce suntem și ceea ce vrem să devenim.

Foto: 123rf.com