5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu

Nu există scuze pentru un abuz emoțional, așa cum nu există pentru cel fizic sau verbal. Iată 5 semne că ești într-o relație de cuplu toxică.

Citește și:

Comportamente negative pe care le interpretăm drept dovezi de iubire

5 moduri de a face o despărțire mai ușoară

Partenerul dă vina pe tine dacă apar probleme

Cu toții facem greșeli, dar este un semn de maturitate și responsabilitate să știm să ni le asumăm, sau chiar să remediem o situație dacă este cazul.

Putem însă constata că partenerul de cuplu pare să nu înțeleagă că este vina lui. Sau că în mod autentic am greșit și noi cu ceva. Ba chiar ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva am făcut ceva greșit și nu ne-am dat seama.

Pe scurt, partenerul tău știe foarte clar că este de vină, dar acceptarea acestui lucru nu îi stă în fire.

Prin urmare, va căuta să te convingă că tu ești de vină. Iar dacă într-o situație anume lucrurile sunt destul de clare și nu lasă loc de interpretări, va aduce în discuție o întâmplare trecută, drept argument că tu ești cea care greșește.

O astfel de relație te încarcă negativ, iar pe termen lung te obligă să îți asumi greșeli ale lui, doar pentru a avea liniște în cuplu. Dar oare aceasta este liniștea pe care o cauți?

 

Te face să te simți prost

Uneori nu își dă seama cât de prost te face să te simți, iar alteori nici măcar nu îi pasă. Pentru că, atâta timp cât te critică pe tine și subliniază neajunsurile tale, el se simte superior.

Aici se încadrează iubiții care atrag constant atenția că te-ai îngrășat (sau că ești prea grasă), cei care îți spun că nu ai un corp tonifiat și ar trebui să te duci mai des la sală, cei care te compară cu alte femei și care, în nenumărate ocazii îți neglijează sentimentele.

Un astfel de iubit te va complexa și se va folosi de vulnerabilitățile tale pentru a te manipula. Soluția este să ieși cât mai repede din relație, înainte ca stima ta de sine să fie serios afectată.

Meriți pe cineva care te apreciază exact așa cum ești și nu ai ce căuta lângă cineva care vrea să te convingă că nu ești suficient de bună.

 

Te acuză că nu îl sprijini

O astfel de persoană poate avea probleme psihice serioase. Este vorba despre cei care caută vinovați pentru toate eșecurile lor, pentru lipsa de activitate, initiativă sau interes. Pe scurt, pentru lenea lor personală.

El va învinovăți mereu pe cei din jur pentru toate nereușitele, iar tu ești cea mai apropiată persoană pentru a fi încărcată cu aceste etichete.

Sentimentele tale nu contează, ci se va asigura că te-a convins că din cauza ta nu își atinge scopurile. Este valabil în cazul celor care își acuză partenerele pentru eșecul lor profesional, pentru că nu au obținut o avansare, etc.

 

Îți atacă demnitatea

O relație se bazează, în primul rând, pe respect reciproc, iar în cadrul acestuia, nevoile fiecărui partener sunt importante și fiecare are dreptul să fie validat și apreciat pentru cine este.

Există însă și parteneri care te vor trata precum un bun personal, util, dar lipsit de valoare.

Aici se înscriu partenerii care te întreabă ce ai gătit, te acuză că mănâncă două zile la rând aceeași mâncare, te investesc cu responsabilitatea menținerii curățeniei, a hainelor lor călcate și ordonate sau cu achitarea cheltuielilor casei.

Practic, ești un soi de angajat al lor, iar ei șefi toxici. O astfel de relație te poate convinge că atât meriți, iar pe termen lung este dăunătoare.

 

Te izolează de cei din jur

Persoanele cu o imagine de sine proastă și neîncredere în forțele proprii, vor avea manifestări toxice în relația de cuplu.

Vorbim aici de gelozii (pentru care tu ești responsabilă, desigur), de certuri constante, de acuze la adresa celor din jurul tău care vor să „vă despartă”.

Astfel de persoane sunt agresori constanți, iar teama de a nu-și pierde „prada” le determină să apeleze la toate mijloacele pentru a te izola de familie sau grupul de prieteni. Nu de alta, dar aceștia (deseori pe bună dreptate) te vor sfătui să ieși din acea relație.

Interesul lor este să devină singurul tău sprijin și reper, să îți inducă o formă de dependență și astfel să se asigure că te pot manipula în continuare. Nu e chiar ceea ce ne dorim de la o relație de cuplu, nu?

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Divorț: copilul nu este o armă de folosit împotriva celuilalt
Divorț: copilul nu este o armă de folosit împotriva celuilalt

Un divorț poate însemna furie, frustrare, dezamăgire și un întreg vârtej de emoții negative. Iar dacă există și copii, deseori sunt prinși în războiul dintre părinți. Separarea este și așa dificilă pentru ei… să nu o facem și mai dificilă.

Citeste
Dating: semne pe care le interpretăm (greșit) drept interes din partea lui
Dating: semne pe care le interpretăm (greșit) drept interes din partea lui

În dating se tot schimbă regulile și uneori, ne este greu să ținem pasul cu ele. Acum, în era on-line, nu putem anula complet acest tip de comunicare… deși nu este cel mai recomandat. Iată câteva semne pe care ni le traducem greșit ca fiind dovada interesului unui bărbat.

Citeste
3 semnale de alarmă la începutul unei relații de cuplu
3 semnale de alarmă la începutul unei relații de cuplu

Vedem destul de repede anumite semnale de alarmă, dar oare este simplu să le ascultăm? Totuși, experiența (și studiile) ne recomandă să nu le ignorăm. Iată trei dintre ele.

Citeste
5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu
5 semne ale unui abuz emoțional în relația de cuplu

Nu există scuze pentru un abuz emoțional, așa cum nu există pentru cel fizic sau verbal. Iată 5 semne că ești într-o relație de cuplu toxică.

Citeste
Cuplu: Ce se ascunde în spatele compromisurilor nesănătoase
Cuplu: Ce se ascunde în spatele compromisurilor nesănătoase

Compromisurile sunt necesare în cuplu, iar despre compromisuri nesănătoase vorbim atunci când relația este una toxică, atunci când renunțăm la noi însene dintr-o „adorație” exagerată a celuilalt. Despre compromisuri discutăm cu psihologul Mariejeane Rizea.

Citeste
Cum poți învăța un copil să doarmă singur
Cum poți învăța un copil să doarmă singur

Mulți dintre noi se bucură de apropierea oferită de somnul alături de propriul copil. Dar între tandrețe și sănătatea cuplului și a relației cu copilul, este mai sănătos să educi un copil să doarmă singur. Nu este neapărat și simplu.

Citeste