Adolescentul meu s-a indragostit de cine nu trebuie…

Uneori, parintilor le cade cerul in cap cand vad de cine se „lipeste“ fiul sau fiica lor. Iubitul sau iubita nu invata bine, este dintr-o familie cu probleme sau, pur si simplu, nu-i place mamei sau tatalui de adolescent. Nu este o provocare simpla pentru parinti… Cateva raspunsuri de la Miruna Stanculescu, psihoterapeut cognitivist.

Psychologies: Deseori, parintii se plang de alegerile sentimentale ale copiilor lor adolescenti. Uneori, pe buna dreptate. Ce i-ati sfatui pe acei parinti?

Miruna Stanculescu: Primul sfat care imi vine in minte ar fi sa se uite la experienta lor de viata. Si sa isi raspunda la intrebarea: oare adultii fac doar alegeri corecte? Si daca da, sunt cele luate atunci cand sunt indragostiti? Adolescenta e un stadiu de trecere, dintre copilarie si maturitate.

Cheia este experimentarea. Eu cred ca asta face ce adolescenta sa fie dificila pentru toata lumea (parinte si adolescent) – nevoia de experimentare si, implicit, lipsa de experienta.

Parintele are responsabilitatea si experienta de viata, iar adolescentul are o nevoie acuta de experimentare. Stiu ca pare ca ne nastem invatati, dar nu este asa. Dincolo de reflexele neconditionate, viata se invata. Dragostea face parte din viata.

Ce ar fi de facut? Sa aiba rabdare si, mai ales, sa pastreze o relatie deschisa si apropiata. Sa accepte ca, indiferent cat de mult le displace alegerea (probabil de moment) a odraslei, este totusi o alegere ce apartine celui care se indragosteste. Sa isi aduca aminte de prima lor dragoste si de ceea ce ar fi avut nevoie sa auda atunci.

Orice ar face un parinte in legatura cu prima dragoste a odraslei, are de evitat un sigur lucru: interzicerea legaturii. Ce poate fi mai atractiv decat romantismul condimentat cu fructul interzis?! Un lucru firesc se transforma peste noapte in varianta personalizata a lui Romeo si Julieta.

Si, exact in acel moment, controlul parental devine o lupta pierduta. In consecinta, oricat de tare ne-ar displacea Romeo sau Julieta de care avem parte, prima dragoste a copilului e momentul cel mai potrivit de exersare a maturitatii parintelui.

Ce semnificatie are prima dragoste? Ce influenta in dezvoltare?

M.S.: Daca privim lucrurile pragmatic sau, altfel spus, strict stiintific, exista studii care demonstreaza ca dragostea romantica activeaza zone de scoarta care sunt legate de obtinerea recompensei.

Zonele de scoarta care se activeaza atunci cand privim poza persoanei iubite, sunt diferite de cele pe care le folosim atunci cand privim poza unui prieten. Sunt insa aceleasi cu cele care se activeaza la utilizatorii de cocaina sau alte tipuri de droguri care induc euforie.

Asta ar cam fi de natura sa explice de ce una dintre expresiile folosite este „indragostit nebuneste“. Asa se face ca, de cele mai multe ori, prima dragoste, cea din adolescenta pare ca preia complet controlul vietii adolescentului, devine preocuparea lui cea mai importanta.

Obiectul dragostei si intensitatea placerii obtinute atunci cand sunt impreuna, pun in umbra toate celelalte preocupari. Cea mai mare valoare a primei indragostiri este ca… e prima. Noi, oamenii, evaluam lucrurile prin comparatie.

Prima dragoste te surprinde fara un punct de referinta. Asa ca prima dragoste va fi, de vreme ce e singura de pana atunci, cea mai mare dragoste. O multitudine de trairi va fi experimentata pentru prima data fara posibilitatea de a-i putea estima intensitatea. Poate si de aceea prima dragoste pastreaza o aura speciala.

Spuneam mai devreme ca este importanta o relatie deschisa si apropiata. Parintele este cel responsabil sa calauzeasca adolescentul prin labirintul de trairi si il poate ajuta in etichetarea corecta a acestora.

Oare e vorba de dragoste sau de atractie sexuala? Este atractie sau doar un raspuns emotional la „obligativitatea“ de a avea un prieten(a) pentru a fi cool?

De aceea, este mai degraba util ca parintele sa ii incurajeze sa petreaca timp impreuna si sa faca lucrurile suficient de confortabile pentru ca cei doi sa se simta in siguranta si sa petreaca timp impreuna sub ochii parintelui. Adultul poate vedea lucruri pe care adolescentul este prea implicat sau prea emotionat sa le vada.

Exista diverse teorii pe tema impactului ulterior al primei iubiri. Cea mai exclusivista sustine ca prima iubire influenteaza toate alegerile de cuplu ulterioare. Pentru toate teoriile pare ca nu atat prima dragoste este importanta, cat deznodamantul primei relatii de dragoste si modul in care este internalizat acest deznodamant.

O prima poveste de dragoste terminata fara mare incarcatura dramatica va lasa amintiri cu mai putina influenta. Dar daca lucrurile sunt luate in serios si deznodamantul este traumatic pentru adolescent, atunci se schimba situatia.

De aceea, poate ca cel mai important lucru este ca parintele sa nu trateze cu usurinta o relatie de dragoste adolescentina care se sfarseste cu „o inima franta“.

Nu numai pentru ca poate avea efecte serioase imediate (depresie severa sau chiar risc de suicid), ci si pentru ca o lectie invatata prea dur sau prea devreme poate influenta alegerile ulterioare.

Cum recepteaza parintii evenimentul? Se bucura? Regreta ca a crescut copilul? Ce vedeti in cabinetul de consiliere?

M.S.: Spuneam si mai devreme ca partea cea mai dificil de gestionat de catre parinte este responsabilitatea pentru eventuale consecinte, in conditiile in care autonomia copilului incepe sa se apropie de cea a adultului, dar fara discernamantul acestuia.

Dragostea si durerea de dinti nu gasesc niciodata momentul potrivit. Dragostea adolescentului nu face, nici ea, exceptie de la aceasta regula.

Vine sa complice situatia, de regula in ultimul an de scoala generala sau in anii de liceu, atunci cand efortul investit pentru invatare si rezultatele scolare conteaza si pot avea impact.

Asadar, intr-o perioada in care oricum copilul tau pe care il stiai se tranforma intr-un extraterestru, care accepta din ce in ce mai greu controlul parental, o poveste de iubire nu ajuta deloc la nopti parentale linistite.

Asa ca emotia de baza a parintelui de adolescent pare sa fie anxietatea, condimentata cu mai mult sau mai putina frustrare, in functie de cat de rebel se comporta adolescentul.

Cum trebuie sa reactioneze parintele daca fiul sau fiica sufera din dragoste? Dat fiind ca nu are experienta?

M.S.: Sa te indragostesti face parte dintr-o viata traita pe deplin. Si sa suferi din dragoste face parte din aceeasi experienta. Un adolescent cu sufletul ranit are nevoie de multa rabdare, intelegere si, mai ales, de normalizarea experientei.

Este momentul in care parintele are nevoie sa faca apel la propriile lui experiente din adolescenta sau din tinerete pentru a gasi limbajul emotional comun.

Una dintre greselile frecvente pe care o intalnesc, este minimizarea experientei adolescentului care isi plange dragostea pierduta.

Uitam ca e dificil chiar si ca adult sa faci fata pierderii unei relatii – desi, ca adulti, avem deja avantajul de a sti ca timpul vindeca ranile.

Asa ca suntem tentati sa privim experienta adolescentului din pantofii de adult si sa consideram experienta ca fiind un moft de adolescent, care va trece. Urmarea? Pentru ca nu stie inca cat de tare doare si nu a trecut prin experienta vindecarii, se va simti neinteles si se va retrage in sine.

Este nevoie de multa rabdare, pentru ca manifestarile adolescentului ranit nu sunt dintre cele mai placute. Fetele isi vor plange pierderea si vor avea manifestari depresive mai usor de recunoscut.

Baietii tind sa devina mai agresivi si sa inchida canalele de comunicare. Este important ca parintele sa incerce sa vada durerea dincolo de forma de manifestare a copilului. Si sa ramana aproape pentru a vedea semnalele de pericol.

Daca odrasla nu mai doarme si nu mai invata, ce e de facut?

M.S.: Eu cred ca exista doar doua categorii: oameni carora nu le arde sa doarma si sa munceasca/sa invete cand sunt indragostiti si oameni care nu recunosc.

Negocierea este cea mai buna solutie. Si minimalizarea pagubelor. Adica toleranta pentru lucrurile mai putin importante si o negociere mai stransa pentru cele care au urmari serioase pe viitor.

Dar daca isi incepe viata sexuala la o varsta prea frageda pentru principiile parintesti?

M.S.: Unul dintre lucrurile ingrijoratoare in cultura noastra parentala este deschiderea cu privire la discutia despre „cum se inmultesc albinele“.

Am vazut oameni care, profesional, aveau mari responsabilitati, dar care se panicau in fata perspectivei de a vorbi despre sex cu progenitura. Exista mai multe idei preconcepute.

Prima ar fi ca „ce rost mai are sa ii spun eu, stie mai multe decat mine“. Sigur ca adolescentii au acces la informatie, insa doar la partea „tehnica si teoretica“.

Rolul parintelui este sa discute despre partea emotionala a sexului, despre implicatiile si despre responsabilitatile pe care le aduce inceperea vietii sexuale.

Al doilea mit este cel ca, daca discuti despre sex, asta nu va face decat sa il/o incite. Studiile arata ca adolescentii care au oportunitatea de a discuta deschis despre sex cu parintii, isi incep viata sexuala mai tarziu, sunt mai informati si au un comportament sexual mai responsabil.

Dincolo de principiile mele de parinte se afla realitatea ca, indiferent ce interzic eu, decizia de a incepe viata sexuala nu apartine parintelui, ci adolescentului.

Ce poate face un parinte care are el insusi probleme de comunicare sau nu are o relatie prea apropiata cu copilul? Cum il poate ghida pe acesta?

M.S.: Desi poate ca adolescenta nu e cel mai bun moment pentru comunicarea dintre parinti si copil, nu este niciodata prea tarziu sa incepi sa cladesti o relatie deschisa cu propriul copil.

Ca parinte, este important sa iti constientizezi nu doar atuurile, ci si limitele. Daca devin constient ca nu pot purta o discutie deschisa si constructiva, atunci e util sa apelez la un profesionist.

Fie pentru a cladi o relatie, fie macar pentru a ma asigura ca adolescentul de azi primeste informatiile necesare si corecte pentru a putea deveni adultul echilibrat de maine.

Miruna Stanculescu este psiholog cognitivist