Atracția contrariilor: motivul pentru care celălalt „ne completează”

Se spune că atracția contrariilor este deseori un foc de paie. Intensitatea este mare, dar astfel de relații nu sunt durabile. Iată însă de ce tindem către persoane care par atât de diferite de noi.

Citește și:

Atracție sau compatibilitate? Cum să îți alegi partenerul potrivit

Cum poți recunoaște un narcisist de la primele întâlniri

Relațiile care au șanse mari să treacă proba timpului sunt cele care se bazează pe valori și interese comune, pe convingeri și planuri de viață asemănătoare. De unde și expresia „tragem amândoi în aceeași direcție”.

Este mult mai simplu să găsești sprijin și motivație alături de un bărbat care înțelege nevoile și dorințele tale, întrucât sunt asemănătoare cu ale lui. Similar, chiar și în prietenii suntem mai compatibili cu acele persoane care ne seamănă.

Facem confidențe mai ușor, socializăm cu plăcere pentru că ne plac aceleași lucruri, schimbăm păreri și sfaturi… similare.

Și totuși, ne atrag foarte tare și cei care par extrem de diferiți de noi. Nu toți, este adevărat. Dar dacă suntem atente și analizăm persoanele diferite către care tindem, vom observa ce trăsături comune au și ce comportamente care ne încântă, fascinează… atrag.

În copilărie, suntem liberi și ne manifestăm toate tendințele și comportamentele care ne vin natural, care țin de temperamentul nostru. Asupra acestora, însă, intervine educația, cu limitările, regulile, corecțiile ei.

Uneori, anumite laturi ale noastre ajung să fie reprimate, mai ales dacă avem parte de părinți sau îngrijitori mai severi, cu anumite norme în privința lucrurilor care trebuie/nu trebuie făcute, părinți restrictivi sau care ne limitează libertatea de exprimare.

Creștem astfel lăsând în urmă o parte din noi, care, de altfel, ne definește la fel de mult ca partea pe care o manifestăm. Fiind blocată și reprimată… uneori ne definește și mai mult.

Pare o lipsă a ceva, o frustrare, o neliniște… sentimentul că vrei o schimbare și nu știi ce să faci. De multe ori, schimbarea se poate referi la accesare acelei laturi ascunse, pe care ai fost educat să o reprimi. Nu vorbim aici de tendințe toxice sau dăunătoare ție și celor din jur.

Respectiv, dacă în copilărie manifestai agresivitate și părinții corectau acest comportament, agresivitatea nu este sănătoasă. Exprimarea ei poate fi făcută prin control și asumare a emoțiilor negative. Nu poate fi negată, dar nici nu recomandăm cultivarea ei, evident.

Pe de altă parte, dacă tendința ta este de a socializa, de a fi înconjurat de oameni, de a te manifesta extrovert, iar părinții ți-au impus un program strict, ore fixe de ieșit din casă, poate chiar nu îți permiteau să întârzii peste o anumită oră, dublate de temeri precum „ți se poate întâmpla ceva rău” sau „stau cu grijă când nu știu unde ești și când vii”, atunci partea aceasta a ta este umbrită.

Fricile părinților sunt preluate de noi, ajung să facă parte din propria gândire și, deseori ne cenzurăm manifestările naturale prin prisma lor.

Desigur, copiii la rândul lor sunt împărțiți în mai multe categorii și nu vor reacționa similar, chiar și la aceiași stimuli.

Unii se vor conforma regulilor, alții se vor revolta împotriva lor. Unii vor trăi cu teama de pedeapsă și vor face ceea ce li se spune, alții vor deveni rebeli.

Revenind la prietenii sau atracții, ajungem să admirăm și să ne dorim oamenii care pot manifesta liber acea parte ascunsă, reprimată, a noastră.

Suntem atrași de cei aproape de care ne simțim „completați” pentru că ne dau ocazia să experimentăm fie prin ei, fie alături de ei, ceea ce nu avem curaj să facem, ceea ce am învățat să negăm despre noi.

La fel de adevărat este că, ajungâng uneori să interiorizăm foarte mult regulile părinților noștri, să ajungem să le impunem, la rândul nostru, celuilalt, încercând să cenzurăm ceea ce ne-a fost cenzurat nouă.

Fie vrem să îl facem asemănător nouă pentru a ne confirma că suntem ok așa cum suntem. Fie ni se va părea că nu procedează corect. Aici, deseori, intervin despărțirile, pe motiv că… „suntem prea diferiți”.

Este recomandat să încercăm o mai mare explorare de sine, a nevoilor noastre reale, recunoscute cu sinceritate față de noi înșine.

Iar dacă procesul este anevoios și nu putem identifica „ce anume ne lipsește”, ghidarea unui psihoterapeut este extrem de utilă.

Foto: shutterstock.com