Ce este sindromul cuibului gol

Sunt cinci etape in viata unui adult: castigarea independentei fata de parinti, intrarea in viata de cuplu, aparitia copiilor, plecarea de acasa a copiilor, batranetea. In literatura de specialitate, plecarea de acasa a copiilor – deveniti adulti – pentru a-si intemeia propria familie sau pentru a-si continua studiile reprezinta, in mod simbolic, „golirea cuibului familial“. Acest moment poate fi perceput ca un moment de criza de catre parinti. Solutii de la psihoterapeuta Alina Stepan, Mindessence.

Psychologies: Aceasta este doar o criza sau se prelungeste?

Alina Stepan: Sunt mai multe situatii care, toate, depind de soliditatea relatiei de cuplu a parintilor care se regasesc singuri, fata in fata, unul cu celalalt, dupa o viata petrecuta umar langa umar, preocupati de copiii lor.

Poate fi trait ca un moment-soc, ce poate fi depasit prin regasirea propriilor dorinte si pasiuni, sau ca o criza existentiala prelungita, mai ales pentru adultii care au decis ca sensul vietii lor sunt copiii si nu si-au cultivat relatia de cuplu sau preocuparile proprii.

In prima dintre situatii, plecarea copiilor devine un moment dramatic, trait de parinti ca o parasire (golul fizic din casa este puternic resimtit si ca un gol emotional), ale carui efecte pot persista mult timp dupa momentul plecarii copiilor.

In cea de-a doua situatie, un cuplu puternic, format din indivizi conectati la lume si la propriile nevoi, va umple acest gol cu alte activitati si momente care sa confere sens celei de-a doua jumatati a vietii.

Mai gasesc oamenii sens in ocupatii si in viata si dupa plecare a copiilor, care le dadeau o ocupatie

A.S.: Perioada „cuibului gol“ este un bun prilej de intoarcere inspre sine. Important este insa ce gasim acolo. Privind in interiorul nostru dupa plecarea de acasa a copiilor, putem gasi vise abandonate, hobby-uri parasite din lipsa de timp, nevoia de rasfat personal, prietenii neintretinute…

Dar tot acolo putem afla teama de a ne reinventa, de a o lua de la capat, de a ne redefini prioritatile. Acolo se afla fie o relatie de cuplu pe care o mai tinea in viata doar preocuparea comuna pentru copii, fie o relatie de cuplu intre doi adulti care, odata eliberati intrucatva de responsabilitatile lor principale de parinti, abia asteapta sa isi redescopere relatia.

Sunt unii parinti care, de teama golului pe care plecarea copiilor il va lasa, incearca sa intarzie acest lucru in mod artificial, aratand copiilor (uneori in mod inconstient) ca sunt inca dependenti de parinti, ca nu se pot descurca pe cont propriu etc.

Aceasta nu face decat sa intarzie dezvoltarea normala a „copilului“ si parcurgerea de catre acesta a celor cinci etape din propria sa viata adulta.

Sunt femeile mai afectate?

A.S.: Pentru mame, plecarea copiilor poate lua chiar forma unei crize de identitate. Mamele sunt mai afectate de „cuibul gol“, comparativ cu tatii, deoarece identitatea parentala a mamelor este, in foarte multe cazuri, mai puternica decat a tatilor („Daca nu mai sunt o mama care are grija de copilul ei, atunci cine sunt?)

De asemenea, mamele, fiind mai asociate cu caminul decat tatii, vad plecarea copiilor ca pe o parasire a cuibul familial si, implicit, a lor, a mamelor.

Apoi, plecarea copiilor le poate arata mamelor ca ele insele intra intr-o noua etapa a vietii si ca nu mai sunt atat de tinere. Acest lucru poate fi trait ca o drama in sine.

Ce sfat ati da unei mame triste din acest motiv?

A.S.: Tristetea este ceva normal pentru aceasta perioada, insa daca dureaza mai mult, se poate transforma in depresie.

In aceasta situatie, mama poate cauta confortul familiei si al prietenilor, iar daca acestia nu o pot ajuta, atunci este nevoie de abordarea unui psihoterapeut.

Momentul „cuibului gol“ este dificil in special in cazul familiilor uniparentale si al familiilor cu copii unici.

Cum traiesc barbatii plecarea copiilor?

A.S.: Spuneam ca femeile simt ca, odata cu plecarea copiilor, constientizeaza ca nu mai sunt la fel de tinere. Acelasi lucru se intampla insa si cu multi barbati. Daca pentru unele cupluri incepe o a doua „luna de miere“, pentru altele „cuibul gol“ se traduce prin destramarea cuplului.

Uneori, barbatul este cel care pleaca, alteori – femeia. Plecarea copiilor ii obliga pe cei doi parteneri sa se priveasca unul pe altul. Preocupati fiind pana atunci sa isi canalizeze timpul si efortul inspre copii, relatia de cuplu tinde sa fie lasata pe planul doi.

Acum, privindu-se, isi pot da seama ca nu mai sunt multe lucruri care ii tin impreuna. Acum este timpul ca, in loc sa-mi urmaresc copilul pe social media sa vad ce face, in loc sa ii cer cheia de la noua lui locuinta pe motiv ca ma duc sa-i fac mancare (mama) sau sa-i repar usa (tatal), ca parintii sa foloseasca aceasta perioada din viata lor pentru a-si acorda timp, energie si iubire unul altuia.

Acum exista cel mai mare risc pentru ca femeile sa manifeste depresie fata de inaintarea in varsta, iar barbatii – criza varstei a doua, care ii poate impinge intr-o noua relatie, de cele mai multe ori efemera.

Dar cum reactioneaza copii insisi? Au nostalgii? Sau abia asteapta?

A.S.: Pentru copii, este o etapa normala in viata lor. Inceputa inca din adolescenta, cand grupul de prieteni tinde sa devina mai important decat familia in ceea ce priveste petrecerea timpului liber si solicitarea unui sfat, este o etapa care aduce cu ea atat libertatea cea mult ravnita, cat si responsabilitatea care decurge din orice forma de libertate: sunt liber sa fac tot ce vreau, dar sunt la fel de liber sa fac lucrurile pe care trebuie sa le fac.

Unii copii se tem de inceperea acestei etape si fie o amana, legand-o de momentul formarii unei relatii de cuplu sau chiar al casatoriei, fie alegand sa locuiasca in preajma parintilor, pentru a fi ajutati de acestia.

Atat pentru parinti, cat si pentru copii, este o schimbare importanta, care, corect gestionata si abordata cu deschidere si curaj, poate aduce modificari benefice stilului de viata si persoanelor insele.

Sfaturi de criza

Mamele au nevoie, in aceasta perioada, sa isi acorde timp pentru a internaliza atat aspectele percepute ca „negative“, cat si pe cele pozitive ale acestei pierderi. Sunt patru lucruri pe care le-as recomanda in special:

sa invete sa construiasca o noua relatie cu copiii lor, deveniti adulti. Faptul ca acestia pot trai ca adulti independenti si responsabili, le arata mamelor ca si-au indeplinit cu succes misiunea;

sa priveasca onest in sine si sa isi reviziteze propriile obiective, caci plecarea copiilor aduce cu sine mai mult timp pentru cultivarea de activitati de timp liber pentru mama (sa citeasca, sa se inscrie la un curs, sa se intalneasca cu rude sau prieteni);

sa isi intoarca atentia inspre relatia de cuplu, care are nevoie, in cele mai multe dintre cazuri, de un nou suflu, de un nou inceput. Sunt multe cazurile in care parintii copiilor deveniti adulti marturisesc ca, practic, cunosc o noua „luna de miere“;

sa se pregateasca pentru a integra si alti membri in familia sa, odata ce copiii sai se vor casatori si vor avea, la randul lor, copii.

Alina Stepan este psihoterapeut, [email protected]