Ce ne împiedică să avem succes în dragoste

Dacă ai peste 30 de ani și încă nu ai găsit relația potrivită ție, foarte probabil, deja te-ai întrebat de nenumărate ori de ce eșuează toate încercările tale sau dacă, cine știe, standardele tale sunt nerealiste. Oare de ce nu avem, unii, succes în dragoste?

Citește și:

Despărțire: 3 comportamente care ne fac mai mult rău

4 moduri simple pentru a crește apropierea în cuplu

Adevărul este că avem cu toții un bagaj emoțional pe care îl târâm după noi în toate relațiile romantice pe care le inițiem și care ne împiedică să obținem ce ne dorim.

Trecutul se amestecă cu prezentul, facem aceleași alegeri, avem tipare pe care le repetăm și temeri care ne cenzurează autenticitatea.

Cât timp rămânem deschise să explorăm aceste tipare și sursa lor de proveniență, putem schimba lucrurile și prelua controlul asupra vieții noastre romantice. Cu toții ne dorim o schimbare care să atragă relații sănătoase și satisfăcătoare. Dar cum facem asta?

Pentru a înțelege și schimba tiparul relațiilor nesatisfăcătoare trebuie să ne uităm în trecut, la propria istorie de atașament, pentru că modul în care trăim primele astfel de relații, se va refleta în toate alegerile vieții noastre ulterioare.

În copilărie stabilim cum și ce simțim în legătură cu noi însene și, totodată, cum credem că trebuie să ne comportăm pentru a obține ceea ce ne dorim în viață și relațiile de cuplu.

Spre exemplu, un părinte care era disponibil doar ocazional și solicitant emoțional, ne poate contura un stil de atașament anxios. Asta pentru că am trăit neliniștea și am simțit că trebuie să ne străduim pentru a-i obține atenția, pentru a ne simți în siguranță și iubiți.

La maturitate, purtăm cu noi această nesigurață față de partenerii romantici, considerând că pentru a fi iubiți trebuie în permanență să facem ceva, fiind temători în privința viitorului relației și chiar anticipând dezamăgirea sau respingerea.

De regulă, toată această combinație acționează precum profeția autoîmplinită: vom atrage un astfel de rezultat, așa cum, de altfel, vom alege un partener care să ne confirme temerile.

Pe de altă parte, un părinte distant emoțional și indisponibil ne determină să ne dezvoltăm un stil de atașament evitant, care ne deconectează de la emoții, pe care le considerăm dureroase, frustrante, chiar rușinoase.

Ajunși adulți, vom cultiva neîncrederea față de ceilalți și nevoia exagerată de independență și vom ține la distanță partenerii care se vor apropia prea mult, temându-ne de intimitate și fiind intoleranți cu nevoile celorlalți.

Pe scurt, nu vrem ca un partener să ceară ceva din partea noastră, reproducând astfel modelul învățat de la părinții distanți.

Modul în care am fost tratați în copilărie ne construiește anumite mecanisme de apărare care, la momentul inițial, au fost adaptative, ajutându-ne să supraviețuim și acceptăm mediul în care trăiam.

Dar acest mediu ajunge să devină o barieră în relațiile noastre de la maturitate. Procesul de înțelegere a propriului trecut, modului în care ne-am adaptat și ne-am format stilul de atașament, ne ajută să înțelegem bagajul pe care îl purtăm cu noi în relațiile de cuplu adulte.

Pentru a ne înțelege mai bine și a schimba un scenariu, este relevant să ne întrebăm cum ne afectează acele experiențe modul în care ne alegem partenerul și cum ne influențează modul în care ne comportăm într-o relație de cuplu.

Doar astfel vom putea conștientiza dacă repetăm o istorie personală negativă care ne aduce pe un teren emoțional nefavorabil, toxic chiar, dar totuși, atât de familiar nouă…

Foto: shutterstock.com