Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău

Copiii care au fost bătuți ajung, la rândul lor, părinți duri cu propriii copii. De ce? Așa au învățat ei să relaționeze. Tu ce greșeli de disciplină crezi că trebuie să eviți?  Trei terapeuți ne spun cum își disciplinează părinții copiii, din ceea ce au văzut în terapie.

Nadia Gorduza: Cei care ajung în terapie, evident că destul de precar. Am observat că sunt două categorii de părinți. Cei care, și ei, la rândul lor, au fost educați într-un anume fel, și acum își pun amprenta pe educația copiilor lor.

Prima categorie sunt părinții educați înainte de ’89, care au fost crescuți cu multă puniție și frica a fost cea care le-a coordonat pașii în viață.

Acest tip de părinți este, la rândul lui, extrem de dur în educația copiilor; nepunând preț pe emoțiile celor mici, îngrădindu-le destul de mult libertatea de exprimare pe motiv că știu ei mai bine, că nu există frică sau furie, că trebuie să fie puternici și de multe ori fiind mai duri decât e cazul, crezând că așa reușesc să îi transforme în adulți puternici, pentru că așa au fost și ei crescuți și uite ce bine au ajuns!

Sunt genul de părinți invalidanți care își trimit copiii în cameră dacă consideră că trebuie pedepsiți; sau să se liniștească singuri, dacă plâng pentru ca le e frică sau sunt furioși.

Citește și:

Ritualurile copiilor din perspectivă psihanalitică

Semnele depresiei la copii și adolescenți

A doua categorie de părinții sunt cei educați după ’89, în care, „recompensa“ a fost foarte mult folosită ca  instrument de parenting.

O posibilă cauză a fost că, după revoluție, mulți părinți au avut posibilitatea să călătorească mult, să construiască afaceri, să lucreze pentru corporații nouă-zece ore pe zi pentru a câștiga mai bine. Dar care își acopereau vinovăția lipsei de acasă prin foarte multe cadouri.

Actualii părinți (deveniți din acei copii) ajung și ei acum să își crească copiii oferindu-le mai mult decât copilașii cer sau au nevoie, neimpunând niște repere clare, astfel încât copilul să știe unde îi sunt limitele și neajutându-i să învețe valoarea lucrurilor, copiii ajung să creadă că orice le este permis. Sunt genul laissez faire.

Ambele tipuri de disciplină – bazate pe condiționări de genul „dacă nu mănânci tot, nu mergi la joacă“ sau „dacă mănânci tot, primești tableta“ – au fost evident nesănătoase pentru copil și pentru adultul de mâine.

Mai e o categorie de părinți pe care am întâlnit-o, dar în procent de până la 10%, în creștere – din fericire! –, ca urmare a educației în zona de parenting din ultima vreme.

Sunt cei care au citit foarte mult și care, indiferent de structura lor, se străduiesc să aplice principii sănătoase de parenting de tip emotional coaching, adică fără condiționări, cu atenție la nevoile copilului, dându-i posibilitatea să învețe să facă alegeri încă de mic, oferindu-i repere și limite clare, crescând astfel un adult responsabil și sănătos emoțional.

Pentru a afla ce stil de părinte ești, poți face testul de parenting dezvoltat de Institutul Gottman în cercetăriile științifice de-a lungul anilor.

Gáspár György: Așa cum știu ei mai bine, cum apreciază că este mai sănătos sau cum au fost și ei disciplinați. Fiecare dintre noi are o poveste proprie despre cum se cresc copiii, și asta se vede din felul în care le vorbim celor mici, din felul în care ne exprimăm sentimentele și din modul în care reacționăm atunci când aceștia greșesc.

Mulți dintre părinți se străduiesc să-și diversifice strategiile de disciplinare, să devină mai prezenți și înțelegători, să citească corect comportamentele negative ale celor mici (încercând să afle ce nevoie a acestora nu este satisfăcută) și căutând să găsească echilibrul între libertate și limite.

Ce am mai observat este că fiecare adult are propriile sale răni, aduse din casa părintească, și acestea devin vizibile în interacțiunile părinte-copil.

Cei care au avut îngrijitori supraimplicați, devin părinți ușor distanți, încercând astfel să-i ofere copilului ceea ce lor le-a lipsit în copilărie; iar cei care au avut parte de adulți subimplicați, supracompensează printr-o implicare mai intruzivă în viețile celor mici.

Mai există și momentele de pierdere a lucidității, când haosul emoțional sau rigiditatea pune stăpânire pe adult și acesta se transformă într-un părinte instabil, extrem de strict sau abuziv.

Iar acestea sunt dovezi clare de suferință, la nivelul întregii familii. Dar, desigur, sunt și multe cazuri în care adultul știe că parenting nu este despre perfecțiune, ci despre umanitate, încercare, reparare a greșelilor și multă iertare.

Miruna Stănculescu: Orice părinte își dorește ca odrasla să fie fericită, respectuoasă și respectată și să ajungă un adult bine integrat în societate. Nimeni nu vrea să aibă parte de Goe. Și totuși, cum facem de nu prea ne iese?!

Există trei tipuri de părinți. Părintele democratic este acela care oferă copilului afecțiune, în timp ce setează lucrurile negociabile și pe cele care nu se negociază, deopotrivă.

Își comunică clar așteptările, dar are flexibilitate și înțelege dificultățile de adaptare (emoționale, comportamentale sau cognitive) ale copilului.

Ajută copilul să înțeleagă că orice emoție este firească, dar că este important să aleg comportamentul prin care o pun în practică. Este, de altminteri, cel mai eficient tip de părinte. Și cel mai rar, deopotrivă.

Următorul pe listă este părintele autoritar. Modelul acesta are așteptări și știe să le comunice, dar fără a adăuga și înțelegere, flexibilitate sau afecțiune. Modelul de părinte  „știu eu ce e mai bine pentru tine“. Tipul acesta este mult mai puțin eficient, dar ceva mai des întâlnit decât modelul precedent.

Ultimul, cu voia dumneavoastră, este părintele permisiv, respectiv acela care arată din plin afecțiune, însă… cam atât.

Modelul de părinte „cel mai bun prieten al copilului“, care tolerează orice celui mic. Acesta este cel mai puțin eficient și, din păcate, și cel mai des model de parenting de pe plaiurile noastre…

Modelul de disciplinare mioritică pare să includă toleranță cât cuprinde, supraprotecție și micromanagement al relațiilor copilului, la pachet cu crizele de nervi parentale, atunci când odrasla ajunge la adolescență și scapă complet de sub control.

Miruna Stănculescu este psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, [email protected], blog: www.mirunastanculescu.ro

Gáspár György este psiholog clinician și psihoterapeut relational, www.paginadepsihologie.ro, [email protected], tel.: +40 740 362 681, Facebook: Pagina de Psihologie Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie

Nadia Gorduza este fondator Id Therapy Bespoke Treatment Center, este medic psihoterapeut şi business coach, singurul certified Gottman couple therapist și Gottman trainer din România, reprezentant al Institutului Gottman din SUA, având certificări la nivel național și internațional. A urmat un executive MBA în Statele Unite, Tel.: +40751 202 272, http://www.idtherapy.ro, [email protected]

Foto: Shutterstock