Co-sleeping – până când dormim cu copilul în pat?
Tați care se simt ignorați, mame care uită să mai fie femei și iubite, copii care refuză cu îndârjire să doarmă în camera lor. Cum îi convingem pe cei mici să doarmă singuri și care e rețeta de success (sau nu) a co-sleeping-ului?
De-a lungul timpurilor, încă din vremurile în care oamenii locuiau în peșteri, părinții au dormit împreună cu copiii lor când aceștia erau mici.
Citește și:
Maternitate: cât timp trebuie să ne hrănim copilul prin alăptare?
Greșeli de parenting pe care e bine să le eviți. Cum să te comporți cu copiii tăi de vârste diferite
Și în prezent există multe culturi în care dormitul împreună (denumit în literatura pentru părinți co-sleeping) este firesc chiar și atunci când aceștia sunt preadolescenți.
În ultimii ani, s-a promovat foarte mult dormitul separat al bebelușului de părinte, din cauza sindromului de moarte subită la sugari, în timpul somnului, care se petrecea în timpul co-sleeping-ului.
Cercetările asupra acestui fenomen au arătat că riscurile de moarte subită sunt mari atunci când părintele care doarme cu bebelușul este sub influența alcoolului, a nicotinei sau a altor droguri, riscurile fiind aproape de zero, în situațiile în care părintele are grijă ca mediul în care doarme copilul (pat, aerisire etc.) să fiu unul sigur.
Tot mai multe studii arată că, cel puțin până la șase luni, este indicat ca bebelușul să doarmă alături de părinte, deoarece contactul fizic cu acesta îl ajută pe copil să se simtă în siguranță și, astfel, să se dezvolte neuronal.
După șase luni, este bine ca părinții să ia decizia dacă să doarmă sau nu cu copilul lor, în funcție de binele întregii familii, nu doar al copilului.
Spre exemplu, dacă tatăl nu se poate odihni sau nu este de acord, cel mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru bebeluș, este ca micuțul să doarmă separat.
În afară de riscurile de siguranță fizică a bebelușului, alte pericole pe care le văd ar fi acelea emoționale. Este posibil ca tatăl să se simtă respins de dorința mamei de a dormi împreună cu copilul și să se retragă într-o lume paralelă cu cea a familiei.
Ecoul co-sleeping-ului în cuplu
Dacă părinții au grijă de relația lor, având suficiente momente de conectare împreună, dormitul împreună cu copilul nu le va afecta foarte mult relația de cuplu.
Viața intimă se poate desfășura și în afara patului familial, în care doarme și copilul. Este adevărat însă că, atunci când copilul doarme cu părinții în pat sau doar cu unul dintre părinți, dispare o parte din tabloul mângâierilor și îmbrățișărilor de cuplu din timpul nopții.
Dacă această parte, care nu mai e prezentă în viața cuplului, nu este înlocuită cu o altă parte de tandrețe, atunci el va avea de suferit și, implicit, și copilul.
Tendința mamelor, mai ales, este aceea de a pune copilul pe primul loc și de a ignora nevoile tatălui și pe ale sale, ceea ce nu e sănătos pe termen lung.
Am observat că, atunci când cuplul nu mai funcționează, iar copilul (de vârstă înaintată, în general) doarme cu părinții, una dintre primele măsuri care dau roade, luate pentru a revigora cuplul, este aceea ca cei doi parteneri să doarmă iarăși împreună.
În acest fel, ei pot recrea, în patul familial, acel spațiu al cuplului pe care îl aveau la începutul relației – un spațiu al încrederii, al tandreții și al energiei iubirii.
Când e bine să doarmă copilul cu noi în pat
Dacă părinții au ales să doarmă fără copii, atunci ei pot avea anumite momente în care pot dormi cu toții, împreună. Spre exemplu, atunci când unul dintre părinți e plecat într-o deplasare.
Sau atunci când copilul este bolnăvior sau trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere emoțional (nu se descurcă la școală, are tensiuni cu prietenii, are serbare, a luat note mici etc.).
De asemenea, atunci când relația noastră cu copilul este tensionată, putem ca în timpul zilei să petrecem mai mult timp împreună, în paralel cu dormitul noaptea împreună, pentru a repara relația și pentru a reface încrederea copilului în noi.
Există perioade în viața unui copil în care acesta are coșmaruri dese, care apar în paralel cu stări emoționale puternice, cauzate de diverse evenimente de schimbare din viața copilului: mutatul în casă nouă, altă școală, apariția unui frățior etc.
Personal, mie îmi place foarte mult ideea ca în familie să existe o regulă prin care, o dată pe săptămână sau la alt interval agreat în comun, copilul să doarmă împreună cu părinții.
În felul acesta, au și părinții intimitatea și spațiul lor sacru, al cuplului, și are și copilul acces uneori la mama și tata în timpul nopții.
Cum dezvățăm copilul de dormitul în pat cu părinții
Când ne dorim să nu mai dormim cu copilul în pat – ideal, undeva după șase luni – îi spunem acestuia, cu câteva zile înainte, motivul pentru care am decis să nu mai dormim toată familia în același pat.
Motivul poate fi că e mai bine pentru iubirea lui mami și tati, că se creează spațiu ca ea să reînflorească sau că vrem să îl ajutăm pe copil să se simtă în siguranță și când nu doarme cu noi.
Este important să pregătim acest moment, fiindcă atunci copilului i se vor declanșa multe frici pe care, datorită dormitului împreună, le ținea sub control. Iar aceste frici, vor fi eliberate atunci când copilul plânge.
Astfel, noi trebuie să ne pregătim pentru câteva seri în care copilul se va împotrivi și va plânge de teamă. Prin plâns, temerile copilului se dizolvă, ieșind din sistemul lui limbic (creierul emoțional) și din corp.
În aceste momente în care copilul plânge, el are nevoie de noi, să îi fim acolo ca o ancoră, ascultându-l și spunându-i din când în când că suntem alături de el, în timp ce simte atât de puternic și visceral.
Despre un astfel de moment de seară în care fricile copiilor ies la suprafață, am scris și în cartea mea pentru copii, Secretul Monstrului, apărută la Editura Humanitas Junior, o poveste vindecătoare, prin care povestesc părinților și copiilor cum ne putem juca seara, înainte de culcare, pentru a alunga monștrii care ne sperie.
O altă parte importantă a momentului separării de copil înainte de culcare este să găsim și pentru noi, părinții, sprijin emoțional, deoarece și în noi se reactivează frici mai vechi legate de despărțire, de abandon sau chiar de moarte.
Așadar, și noi avem nevoie de ascultare și eliberare a propriilor noastre temeri. Majoritatea părinților care inițiază dormitul separat se simt tare vinovați, iar când văd copilul plângând, au sentimentul că îi fac ceva rău.
Unii părinți ocupați nu au timp să se conecteze cu copilul lor în timpul zilei și se simt mai apropiați de copii noaptea, dormind cu ei.
Patty Wipfler, fondator „Hand in Hand Parenting“, spunea că, în cei peste 30 de ani de muncă asiduă cu părinții, a observat că dacă părinții se conectează cu copiii lor, petrec împreună timp de joacă și timp special și le ascultă plânsul și crizele de furie, acești copii devin adulți cu un emoțional foarte puternic și cu o relație bună cu părinții lor, indiferent dacă au dormit cu aceștia noaptea sau nu.
Așadar, pentru viața emoțională a copilului și pentru relația parentală, conectarea din timpul zilei este mult mai importantă decât dormitul împreună.
Până la ce vârstă acceptăm dormitul în pat cu părinții?
Eu cred că fiecare familie decide vârsta la care copilul se poate muta în patul lui, însă aș încerca să nu depășesc zece ani.
Decizia aceasta poate fi influențată de mulți factori: de dinamica relației de cuplu, de anxietatea de separare a copilului, care poate fi eliberată adeseori prin procesul acesta emoțional greu de a începe să doarmă în camera lui, de mărimea casei și de posibilitățile de a dormi separat etc.
Ce să nu îi spunem niciodată copilului
În momentul în care vrem să îl ajutăm pe copil să doarmă singur, este important să nu îl rușinăm, reproșându-i că a dormit destul împreună cu părinții sau comparându-l cu un bebeluș.
Rușinea este un sentiment care îl face pe copil să se simtă mic și vinovat și care nu îl ajută să își găsească puterea și sentimentul de siguranță.
Apoi, nu i-aș spune niciodată că relația dintre mama și tata nu mai funcționează din cauza faptului că atâția ani am dormit împreună, pentru că acest lucru l-ar împovăra cu o vinovăție pe care nu trebuie să și-o asume el.
De Otilia Mantelers, parenting by connection instructor, trainer de playful parenting, specialist în joaca terapeutică, autoarea cărții pentru copii Secretului monstrului, [email protected], www.otiliamantelers.ro
Foto: Shutterstock
