Comunicarea asertiva in cuplu
Eugen Pop este terapeut cu practica privata. Am vorbit cu el despre comunicarea asertiva, adica despre felul cum poti sa iti exprimi nemultumirile fara sa pierzi relatia.
Psychologies: Ce inseamna, din punctul dvs. de vedere, o buna comunicare?
Eugen Pop: Cand mesajul transmis este formulat clar, cu sinceritate, fara teama de a fi judecat, in termeni inteligibili pentru cel care te asculta, adaptat contextului si starii receptorului.
Pe de alta parte, comunicarea este optima atunci cand, persoana care te asculta activ, recepteaza bine mesajul, intelege informatia sau punctul tau de vedere si nu are motive sa speculeze pe un fundal informational lacunar. Ambele conditii trebuie sa se desfasoare simultan.
Dincolo de aceasta abordare putin mecanicista, comunicarea autentica intre doi oameni este o traire, o stare sufleteasca apta de cunoastere, care anuleaza riscurile de interpretativitate pur rationala.
Auzim deseori spunandu-se: „Dar oare ce a vrut sa spuna cu asta?!“ – situatie in care este clar ca aceasta formulare se face in lipsa cunoasterii celuilalt sau a tipului de limbaj sau vocabular folosit, dar si a unei lipse de conexiune empatica cu acesta.
Daca, insa, cel care transmite un mesaj, o face voit in termeni aluzivi, in orice context, chiar si fata de persoane care nu-l cunosc, aceasta nu se inscrie in spiritul unei bune comunicari.
Comunicarea autentica apare atunci cand cel care te asculta este in stare de prezenta, este acolo, cu tine, si te asculta. Este disponibil afectiv si energetic fata de tine.
Este sincer si iti transmite, cu calm, atunci cand nu te intelege sau nu este de acord cu tine, iar tu reusesti sa adaugi argumente si detalii clarificatoare cu rabdare si intelegere.
Intre doi oameni, aceasta se poate transforma intr-o forma de comuniune. Cei doi, nu numai ca isi verbalizeaza clar nevoile si trairile, dar se simt, isi anticipeaza reciproc nevoile si vin in sprijinul lor.
Comunicarea autentica vine dintr-o cunoastere profunda a celuilalt, dar si de sine, si este unul dintre secretele longevitatii oricarei forme de parteneriat.
Ce inseamna sa comunici asertiv?
E. P.: Inseamna sa-ti cunosti nevoile si sa le comunici celorlalti cu o atitudine nonviolenta, dar ferma. Inseamna sa spui „nu“ atunci cand cineva are tendinta sa-ti incalce spatiul intim sau sa-ti incalce drepturile.
Inseamna sa-ti afirmi, cu convingere, opiniile, dar nu cu aroganta, ci cu un amestec armonios de smerenie si intransigenta.
Comunicarea asertiva este in foarte stransa legatura cu respectul de sine. Cand esti asertiv, inseamna ca te respecti si iti acorzi drepturile pe care le meriti, fara a fi egoist.
Egoismul nu are legatura cu atitudinea asertiva. Respectul si atentia pe care ni le dorim, este necesar sa vina, in primul rand, de la noi insine. Astfel, putem fi asertivi.
Daca nu ai invatat sa fii asertiv, unde poti sa inveti asta la o varsta matura ?
E. P.: Exista o sumedenie de seminarii in care poti exersa aceasta abilitate. Oferta pe piata de profil este foarte generoasa.
Desigur, nu toate cursurile de dezvoltare personala au traineri competenti sau adecvati stilului tau, insa, cu putin efort, vei gasi omul si cursul potrivite pentru tine.
Pe de alta parte, cu antrenament si vointa, se poate invata „din mers“, pentru ca viata ne pune in situatii provocatoare, in care vom invata sa fim asertivi si sa ne bucuram de beneficiile acestei atitudini mature.
Daca, insa, exista traume majore, care nu ne permit sa ne dezvoltam acest comportament, este indicat si un travaliu psihoterapeutic de durata.
De multe ori, tiparele de comportament asimilate in familie, in primii ani de viata, sunt extrem de puternice si este nevoie de multa perseverenta pentru a fi ameliorate.
Cum poti educa un copil sa devina asertiv (mai ales ca in familie este dezirabila mai degraba obedienta)?
E. P.: Cea mai eficienta forma de educatie, in general, este exemplul personal al parintilor. Se aplica si in cazul acesta. Desigur, la copii, trebuie mai multa atentie, ca aceasta abilitate sa nu capete forme nedorite si sa nu accentueze acel „egoism“ instinctiv al copiilor.
Este firesc ca ei sa fie egocentrici pana la un punct, pentru ca este vorba de instinctul de supravietuire al tuturor speciilor, insa nu trebuie scapat de sub control si hranit suplimentar.
Asa ca, un parinte responsabil si constient il va indruma pe copil cu delicatete, astfel incat acesta sa distinga cat mai bine intre comunicarea nevoilor proprii si egoism.
Daca parintele observa un comportament agresiv-defensiv la copil, este indicat ca el sa initieze o discutie calda cu acesta si sa-l incurajeze sa-si spuna dorintele si nemultumirile fata de parinte.
Va fi extrem de sanatos pentru copil sa se simta ascultat si inteles. In felul acesta, vorbind despre nevoile lui si stiind ca are acest drept, il va ajuta sa se afirme, sa se cunoasca mai bine si sa devina o persoana bine dezvoltata psihic si un viitor adult echilibrat.
