Copiii si problemele de dezvoltare cerebrala
Simona Macovei este psihiatru pentru copii. ADHD, autism, tulburari diverse de dezvoltare si 1.000 de necunoscute cu care se confrunta parintii lor. Iata cateva informatii despre copii si creierasele lor sensibile.
Psychologies: Care sunt cele mai frecvente probleme ce tin de psihiatria infantila cu care se confrunta copiii (si, implicit, parintii)?
Simona Macovei: Psihiatria pediatrica este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticul si tratamentul tulburarilor mintale aparute la copii si adolescenti.
Diferentele dintre stadiile de dezvoltare a psihicului corespunzatoare copiilor si adolescentilor sunt foarte mari si, in consecinta, problemele aparute in diferitele etape de varsta sunt variabile.
La copiii de varsta mica (doi-trei ani) problemele cele mai des intalnite sunt tulburarile de alimentatie si tulburarile de somn, dar mai ales parintii se adreseaza medicului de psihiatrie pediatrica pentru tulburarile de comunicare ce pot aparea in aceasta perioada de varsta.
La prescolari (trei-cinci ani), tulburarile de comunicare raman cea mai frecventa problema pentru care parintii se adreseaza medicului de psihiatrie pediatrica, dar apar si probleme datorate tulburarilor de limbaj, tulburarilor de opozitie si tulburarilor hiperchinetice.
La scolarii mici (sase-zece ani), cele mai frecvente consultatii sunt din cauza tulburarilor aparute de la deficitul de atentie, dar si fobiilor scolare, tulburarilor de invatare etc.
La scolarii mari (11-13 ani), manifestarile pentru care se ajunge la medicul de psihiatrie pediatrica se explica, in principal, prin tulburarile de conduita, tulburarile anxioase si tulburarile depresive.
In ceea ce-i priveste pe adolescenti (14-18 ani) acestia solicita consult pentru tulburarile mentionate anterior, precum si pentru tulburari psihotice.
Am mentionat cele mai frecvente patologii psihiatrice in functie de varsta, dar oricare tulburare psihiatrica se poate manifesta netinand cont de varsta cronologica, diagnosticul raportandu-se la particularitatile psihice specifice fiecarei etape de dezvoltare.
Ce este ADHD? Este adevarat ca e supradiagnosticat?
S. M.: Copilul hiperchinetic are o capacitate scazuta de concentrare a atentiei, cu dificultati in mentinerea atentiei pe o perioada corespunzatoare varstei si asociata unei impulsivitati cognitive si comportamentale.
Debutul patologiei este precoce, dar devine evident la varsta scolara, prin incapacitatea realizarii sarcinilor si, in consecinta, incidenta diagnosticului ADHD este crescuta pentru copiii de varsta scolara.
Nu cred ca putem vorbi despre o supradiagnosticare a Tulburarii Hiperchinetice cu Deficit de Atentie (ADHD), cat mai ales despre o „supraobservare“ a manifestarilor clinice specific e ADHD.
Prin campaniile care se fac si care urmaresc constientizarea problemelor cauzate de tulburarile mintale ale copiilor, tot mai multi parinti aud despre ADHD si solicita evaluarea pentru acest diagnostic.
Dar autismul? Care e diferenta intre Asperger si autism?
S. M.: Autismul infantil sau Tulburarea de Spectru Autist este o tulburare complexa de neurodezvoltare, care se manifesta, in principal, prin afectarea functionalitatii in domeniile interactiunilor sociale, limbajului si comunicarii si prin prezenta comportamentelor stereotipe si repetitive.
Originea autismului nu este pe deplin clarificata, dar teoria cea mai larg acceptata defineste autismul ca o predispozitie genetica ce se manifesta sub actiunea unor factori de mediu.
In ceea ce priveste identificarea acestor factori externi, au fost studiate interferentele unor boli virale, ale metalelor grele, ale unor compusi ai vaccinurilor (thimerosal), dar studiile nu confirma implicarea acestor factori in cauzalitatea autismului infantil.
De exemplu, intreruperea administrarii vaccinurilor ce contin thimerosal in Danemarca a fost urmata de cresterea incidentei autismului infantil si nu a confirmat scaderea prezisa a acestei incidente.
Sindromul Asperger este similar, dupa unii autori, autismului inalt functional, alte personalitati ale psihiatriei pediatrice recunoscand anumite diferente intre cele doua entitati.
Clasificarile actuale in psihiatria pediatrica recunosc ca diferenta majora intre Sindromul Asperger si Autismul Infantil absenta tulburarilor de limbaj, in special cantitative, in cazul Sindromului Asperger.
Cum isi dau seama parintii ca au un copil cu probleme si ce fac spre a remedia?
S. M.: Este dificil sa se defineasca un prim simptom general care sa fie specific tuturor tulburarilor ce pot aparea in cursul dezvoltarii copilului sau adolescentului.
Totusi, pentru a-i ajuta pe parinti sa identifice situatiile in care ar trebui sa solicite un consult de psihiatrie pediatrica, putem selecta doua tipuri de manifestari, corespunzatoare celor doua tipuri de patologii: tulburarile de dezvoltare psihologica si tulburarile emotionale si de comportament aparute in copilarie si adolescenta.
Tulburarile de dezvoltare psihologica care se observa deja in primii ani de viata corespund unei intarzieri in evolutia diferitelor faze progresive ale proceselor psihice.
In conditiile unei astfel de patologii, parintii ar putea observa unele dificultati in comunicarea cu copilul lor si o diferenta fata de ceilalti copii de aceeasi varsta (colegi de gradinita sau frati mai mari) in ceea ce priveste capacitatea cognitiva, deprinderea limbajului, deprinderile de autoingrijire etc.
Dezvoltarea psihomotorie este diferita pentru fiecare copil, dar sunt descrise limitele pentru fiecare etapa specifica de dezvoltare psihomotorie corespunzatoare diferitelor varste.
In cazul copiilor mai mari si al adolescentilor, necesitatea unui prim consult de psihiatrie pediatrica se datoreaza patologiilor care apar in cadrul unei dezvoltari psihomotorii anterioare normale si care determina o schimbare relativ brusca in comportamentul, preocuparile sau dispozitia emotionala a copilului sau adolescentului.
Bineinteles ca aceasta enumerare a semnelor de alarma pentru tulburarile psihice este extrem de restransa si incompleta, dar poate indruma parintii catre medicul specialist de psihiatrie pediatrica, pentru excluderea sau confirmarea unui presupus diagnostic.
Va confruntati si cu cazuri de negare din partea parintilor care intarzie abordarea problemelor copiilor si, implicit, recuperarea? Ce mesaj ati vrea sa le trasmiteti pe aceasta cale?
S. M.: Parintii sunt diferiti si in ceea ce priveste abordarea consultului de psihiatrie pediatrica.
Evident ca sunt parinti care evita evaluarea psihiatrica a copilului lor si ajung tarziu la medic, dupa insistentele membrilor familiei extinse sau la cererea expresa a cadrelor scolare.
In aceste cazuri, parintii cauta, cel mai adesea, o invalidare a presupunerilor lor sau ale celorlalte persoane care le-au sugerat consultul.
Parintii gasesc atunci explicatii conjucturale pentru comportamentele problematice ale copiilor sau diminueaza fie intensitatea, fie frecventa acestor comportamente.
Dar sunt si parinti care sunt extrem de ingrijorati de starea de sanatate mintala a copilului lor si reactioneaza exagerat la comportamente dificile, dar normale, in anumite etape de varsta si in anumite conditii de mediu.
Cum sunt si parinti care constientizeaza adecvat dificultatile sau problemele psihice ale copiilor lor si abordeaza evaluarea psihiatrica si un eventual diagnostic in mod matur si echilibrat. Exista un stigmat puternic asupra copilului cu probleme psihice?
S. M.: Este ideal sa ne imaginam ca traim intr-o lume in care tulburarile psihice sunt intelese si tolerate de majoritatea persoanelor, fie ei copii, adolescenti sau adulti.
In aceasta directie mai sunt multi pasi de facut, dar speram sa progresam cu ajutorul activitatilor organizate prin programele nationale de sanatate ale Ministerului Sanatatii si cu sprijinul altor organizatii direct interesate de sanatatea mintala la copil si adolescent.
Cu siguranta, atunci cand persoanele obisnuite vor intelege particularitatile si dificultatile copiilor si adolescentilor diagnosticati cu o tulburare mintala, le va fi mai usor sa ii tolereze si sa ii protejeze.
