Cu copiii la psiholog: ce presupune asta
Parinti care se plang de copii indisciplinati, care nu vor sa fie cuminti, care mint sau care nu se concentreaza la lectii… Toate acestea sunt, insa, niste comportamente-semnal din partea copiilor. Cum pot fi decodate? Pana unde e normal si de unde trebuie inceputa terapia? Cateva raspunsuri de la doua doamne psihoterapeut.
Psychologies: Cu ce probleme vin parintii la terapie, legate de copiii lor?
Adriana Costisanu Savu: Problemele sunt diverse. In linii mari, putem enumera: probleme de comunicare, probleme de comportament, intarzieri in dezvoltare, probleme de adaptare sociala, abuz fizic si emotional, performante sociale, emotionale si intelectuale scazute.
Daca vorbim despre copiii mici (pana in preadolescenta), avand in vedere ca joaca este principala lor activitate, cea mai indicata forma de psihoterapie este terapia prin joc, in felul acesta ei se exprima cel mai bine.
Gina Costisanu Bianu: Cel mai des intalnite sunt problemele de comportament, si anume, neascultarea, agresiunea, minciuna, furtul.
Dar mai sunt si altele, cum ar fi: opozitionism, dificultati de invatare, crizele de furie, lipsa poftei de mancare fara o cauza digestiva, discontrolul urinar, anxietatea de separare, timiditatea excesiva, hiperactivitatea (ADHD), ticurile etc.
Atunci cand vin la terapie, parintii trebuie sa-si puna anumite intrebari referitoare la obiectivele si costul terapiei, la rezultatele asteptate, la schimbarile survenite etc.
Isi aduc ei si fiul sau fiica la terapeut?
A. C. S.: In prima faza, parintii sunt reticenti. Chiar daca observa o problema, amana sau evita sa vorbeasca cu un specialist. Nu e chiar o regula, dar, de obicei, asa se intampla. Prejudecatile si presiunea sociala sunt primele „obstacole“ care stau in calea apelarii la un specialist.
Dar, dupa cum bine stim, o problema nu se va rezolva de la sine, chiar se va nuanta in timp, va deveni vizibila nu doar pentru parinti, ci si pentru cei din comunitate. In special, la gradinita/scoala.
Cea care va observa ca ceva este in neregula, este educatoarea/invatatoarea. La sugestia ei, parintii apeleaza la psiholog. Psihologul este ales fie apeland la medicul de familie, fie cerand o recomandare in grupul de cunostinte sau cautand pe forumurile online specializate.
G. C. B.: In ultimul timp, din ce in ce mai des. Si inca nu mi-e clar de ce se intampla acest lucru. Fie si-au dat seama ca ajutorul unui specialist nu poate fi decat benefic, fie problemele intampinate ii depasesc, fie din ce in ce mai multi copii au nevoie concreta de consiliere pentru a depasi anumite situatii cu care se confrunta.
Deseori, se apeleaza la psiholog cand dificultatile intampinate sunt deja severe, cand viata personala, sociala si profesionala este direct afectata.
Atunci cand copiii sunt mai mici, de obicei se lucreaza mai putin cu copilul, doar cateva sedinte, urmand o terapie completa cu parintii, intrucat acolo este, de fapt, adevarata problema. Eu, de exemplu, asa procedez.
Primul lucru care ma intereseaza sunt simptomele, acestea urmand a fi evaluate prin prisma aspectelor de intensitate, durata, raportarea la varsta copilului si a implicatiei asupra relatiei cu familia si comunitatea. Psihoterapia copilului este diferita de cea adresata adultului.
Cu copilul nu pot fi discutate direct problemele cu care se confrunta, ci prin joc, desen sau povesti poate fi explorata lumea lui psihica.
Suferinta psihica la copil se manifesta prin neliniste, apatie sau hiperactivitate, timiditate nejustificata, exagerata, tulburari de comportament si alimentatie, cosmaruri sau dezinteres pentru activitatile specifice varstei lui.
