Cum ii invatam pe cei mici respectul si politetea
In educatia copiilor intervin o sumedenie de aspecte pe care incercam sa le gestionam. Intre acestea, se ivesc si intrebarile: Cum ii invatam pe cei mici regulile de politete? Dar respectul? Iata cateva repere.
Valorile autentice
In educatie, cel mai mare impact il are puterea exemplului. Pentru cei mici, noi, ca parinti, suntem principalele modele de urmat. In consecinta, ceea ce noi suntem, vom transmite copilului, mai mult decat ceea ce pretindem sau cerem ca el sa fie.
In primul rand trebuie sa oferim, inafara iubirii neconditionate, autenticitate unei relatii.
Multe mame se ascund sub niste frumoase ,,haine sociale’’ pe care copilul, pe masura ce va creste, le va observa.
El vrea iubirea mamei reale, nu pe cea a mamei deghizate, pentru ca el vrea sa fie iubit asa cum este el, nu cum ea si-l imagineaza.
Uneori parintii actioneaza agresiv, jignitor sau umilitor pentru ca cei mici nu se incadreaza in tiparul pe care il doresc. In felul acesta se transmite copilului mesajul ca nu este acceptat asa cum este.
Micutul nu va ajunge un adult echilibrat, daca noi nu vom reusi sa ii transmitem prin propriul exemplu nevoile si valorile autentice de integrare intr-o societate.
Respectul si politetea
Eu ca adult sunt civilizat? Ii respect pe ceilalti si pe mine insami? Ar fi de preferat sa ne raspundem la aceste intrebari cat de repede, mai ales daca avem un copil.
Esti un adult politicos, civilizat in masura in care sti sa te respecti pe tine insati. Un parinte care va sti sa transmita prin propriul comportament importanta respectului de sine, va avea un copil cu lectia insusita in mod firesc si natural.
Asta il va ajuta sa isi creeze o imagine de sine pozitiva si, mai tarziu, o stima de sine ridicata.
Un astfel de copil nu va permite altora sa il jigneasca, iar atunci cand se va intampla acest lucru, va sti sa gestioneze situatia cu un consum minim.
Nu impunerea respectului, ci propriul exemplu este hotarator si in insusirea respectului fata de altii: ,,Respecta daca vrei sa fii respectat!“.
Atunci cand, spre exemplu, asteptam la medic si permitem unei femei insarcinate sa intre inaintea noastra, putem sa-i explicam copilului de ce o facem, pentru ca el sa inteleaga si sa faca si el acelasi lucru in viitor.
Efectul comportamentelor impuse
Oricate manuale sau carti de parenting vom citi, nu vom gasi reteta, metoda cea mai potrivita individualitatii micutului nostru.
Putem sa ne luam repere, insa ar fi de preferat sa fim deschise spre interactiune, intrucat educatia este un parteneriat in care, evident, responsabilitatea ne apartine.
Afirmatii de tipul ,,E capos, nu intelege!” responsabilizeaza si invinovatesc copilul in raport cu educatia primita.
Auzim adesea fraze de genul:,,Lasa draga, mama mea nu a citit atatea carti si mai imi tragea si cate o palma cand eram obraznica si uite ce bine am ajuns!’’si, desi pretindem ca suntem mai deschise decat predecesorii nosti, uneori suntem complice in incurajari nesanatoase demult impamantenite.
Ajungem sa pedepsim, santajam emotional, amenintam, conditionam sau recompensam uneori excesiv, indreptandu-ne astfel spre definirea noastra ca parinti neintelegatori si duri.
Copilul nostru va avea achizitii de care vom fi mandre, insa frica va fi cea care ii va calauzi existenta. Supunerea la nesfarsit poate fi consumatoare de energie si infantilizanta.
Copilul va cauta permanent persoana care sa ii spuna ce sa faca, sau va accepta greu regulile altora, va sfida si se va impotrivi educatorilor sai, iar ca adult va fi dezadaptat social. El poate ajunge sa se revolte si sa se confrunte agresiv cu autoritatile, cu care va intra mereu in opozitie.
Educatia nu impune si nu supune ci are la baza, asa cum am aratat mai sus, acceptarea. Astfel vom favoriza independenta si libertatea si vom cultiva respectul si responsabilitatea.
Vreau sa indrept la tine ce nu imi place la mine
La nivel inconstient, un celalalt de care noi avem nevoie, nu ne este doar parinte, copil, prieten, coleg, ci ne este si oglida in care noi putem sa ne privim cum suntem: ce ne place dar mai ales, ce nu ne place la noi insene!
„Cand voi fi mama, eu il voi invata pe copilul meu sa fie politicos, explicandu-i frumos si calm. Nu voi face cum facea mama, care ma pedepsea daca nu salutam vecinii.”.
Copila de atunci, azi mama responsabila, saluta vecinii cu zambetul pe fata, obervand ca cel mic nu face acelasi lucru.
Initial, mama nu are nici o reactie de corectare a copilului (doar si-a impus sa nu fie precum mama sa), insa poate reactiona prin frustrare sau comparatii nefavorabile.
Poate certa copilul ca este un nepoliticos. Mai mult, poate gresi comparandu-l cu alt membru al familiei (exemplu negativ „esti la fel ca…”).
Mesajele inconstiente pot fi: conteaza ce cred ceilalti, eu zambesc vecinilor, iar pe tine sunt suparata sau, subminarea autoritatii persoanei date exemplu negativ.
Greseli frecvente
„Daca nu spui multumesc, toata lumea va crede ca esti prost crescut!”. Aceasta profetie cu rol de anticipare reprezinta de fapt temerile parintelui: „sunt o mama suficient de buna daca am crescut un copil fara bun simt?”. Aceste temeri pot fi proiectate asupra copilului care poate ajunge sa le implineasca.
Sunt mame care cearta copilul cand, spre exemplu, afla de la educatoare ca nu este ascultata, dar poate aceleasi mame, la o cafea cu cea mai buna prietena, cand copilul este de fata, vorbesc despre educatoare nu tocmai in termini binevoitori.
Greseala este constructiva, in masura in care ea este recunoscuta si asumata. Ca parinti, ne perfectionam in permanenta, fiind atenti la copii nostri, la nevoile lor si ritmul de dezvoltare.
Vom face greseli si vom invata sa le indreptam, relatia cu cei mici jucand un rol important nu doar in dezvoltarea lor ci si in a noastra.
De Liana Ioana Nica, psihoterapeut integrativ si psiholog clinician
Tel:. 0723.190.769
Facebook: Psihoterapeut –Nica Liana Ioana
Foto: 123rf.com
