Cum este afectat la maturitate un bărbat crescut de un tată excesiv de autoritar
Un tată excesiv de autoritar față de fiul său, lasă în urmă sa carențe emoționale, nesiguranță și multă neîncredere. Iată câteva dintre problemele cu care ne confruntăm la maturitate în urma unei astfel de educații.
Citește și:
Cum cultivi stima de sine a copilului tau
Părinți egoiști: efecte pe termen lung asupra psihicului copilului
În general, rolul unui tată este acela de a-și educa copiii astfel încât să poată funcționa în societatea în care trăiesc, să accepte normele vieții sociale și, în mod inevitabil, să accepte frustrările ce vin pe cale de consecință.
Rolul mamei ar trebui să se concentreze în principal pe aspectele emoționale, pe recunoașterea emoțiilor și a manifestărilor afective.
Tatăl poate avea asupra copilului acea influență ce are ca suport o relație afectivă bazată pe înțelegerea și explicarea regulilor, făcându-l să înțeleagă sensul acestora printr-un raport bazat pe dialog și afecțiune – raport ce nu va fi pus niciodată în discuție între cei doi.
Există însă și acei tați autoritari care impun reguli rigide fără a oferi explicații pentru ele, aplicate în scop de control, adesea în mod umilitor și devalorizator care subminează stima de sine a copilului, încrederea în propria persoană, creează complexe, tați care pot ajunge chiar până la amenințarea cu ruperea oricărei legături afective în caz de încălcare a regulilor.
Aceste comportamente își au originea în însăși traumele personale ale unui astfel de tată, traume ce au determinat o personalitate narcisică, autoritarism, o slabă cunoaștere de sine, o rigiditate care maschează propria nesiguranță.
Doar triumfurile și succesele personale vor fi cele care vor conta iar dacă fiul nu le va obține, va revărsa asupra lui toate frustrările și eșecurile sale, umilindu-l și amenințându-l în propria stimă de sine. Nu va tolera insuccesele și va fi exigent și perfecționist până la exasperare.
Ce se ascunde în spatele stilului autoritar al unui tată
Chiar dacă nu par, persoanele autoritare au de fapt o personalitate submisivă și au la rândul lor nevoie sau sunt dependenți de un lider sau de un sistem de autoritate rigidă ale cărui reguli stricte să le urmeze.
În ciuda aparenței de putere pe care o prezintă lumii, în interiorul lor domină sentimentul general de a fi slab și subordonat, sentiment ce este extrem de inacceptabil și, ca o consecință, aceștia se înfurie pe ei înșiși pentru că se simt în acest fel.
Această furie nu poate fi conținută intern și va sfârși prin a fi expulzată în exterior, manifestată față de lume și mai ales față de cei apropiați.
Cu alte cuvinte, propriul lor sentiment de inferioritate este proiectat în exterior către oamenii considerați inferiori, precum copiii, care vor deveni astfel țapii ispășitori din cauza sentimentului de inadecvare al părintelui autoritar.
Copiii pe de altă parte sunt considerați mai mici în statut sau inferiori adulților și prin umare este necesar ca ei să fie supuși părinților.
Cercetările arată că majoritatea adulților autoritari au fost crescuți de părinți autoritari ceea ce poate însemna că și copiii dominați pot deveni adulți dominanți.
Apare însă și situația copiilor crescuți de parinți mult prea permisivi, slabi, care i-au răsfățat și le-au permis să devină din micii tirani din copilărie, autoritarii de mai tîrziu, ambele extreme fiind la fel de toxice și cu consecințe la fel de grave.
Sursa nesiguranțelor de mai târziu
Copiilor cu tați autoritari li se acordă prea puțină libertate, alegere și responsabilitate astfel că ei nu vor învăța să navigheze printre posibilitățile oferite de viață și să profite de oportunități pentru ca nu au învățat abilitățile de alegere.
Nu știu cum să gândească în afara sistemului sau „cutiei”. Nimic mai puțin decât ascultarea orbească nu este tolerată.
Principalul instrument de disciplină era teama de amenințări și pedepse, atitudinea agresivă și umilitoare precum și tăcerea sau retragerea dragostei și afecțiunii ca formă de pedeapsă.
Devenite adulte, aceste persoane vor fi nesigure pe ele, cu o încredere în sine extrem de scăzută, inhibate și introverte. Își vor găsi partenere de viață, potrivit modelului învățat, care să-i domine și față de care sa fie obedienți. Totodată, vor dezvolta tipare de atasament defectoase, evitante sau agresive.
Preluarea modelului autoritar
De asemenea, există situația în care, prin mecanisme de identificare cu agresorul, vor deveni la randul lor la fel de autoritari și vor fi tot timpul în căutare de situații în care să-și manifeste puterea pentru a-și vindeca rana narcisică care le-a fost creata încă de timpuriu.
Această identificare împiedică posibilitatea de a-și construi propria identitate autentică, de a dobândi autonomie și încredere în sine, adică un Sine adevărat.
Astfel, vor avea tendința să repete aceeași experiență dureroasă, aplicând altora aceleași tratamente, pentru că este vorba despre un model dobândit în mod inconștient, repetat în mod automat, adică fără o voință rațională specifică.
Este o imitație a modelului trăit, foarte importantă fiind și relația dintre cei doi părinți, și anume, felul în care se purta mama cu un tată autoritar sau invers, tatăl autoritar cu mama.
Ori de câte ori se vor confrunta însă cu o forță a autorității și mai mare decât a lor se vor face mici, vor regresa la stadiul de copil obedient, temător și nesigur.
Dificultăți în exprimarea emoțiilor
De asemenea, ca și adulți, vor putea deveni depresivi și vor manifesta semne de furie în afara casei. Vor avea dificultăți în afișarea emoțiilor pentru că au învățat că suprimarea și negarea sentimentelor îi fac mai puțin vulnerabili și predispuși la pedepse și vor afișa o atitudine rece și detașată emoțional.
Nu vor ști să facă față emoțiilor și situațiilor dificile pentru că au învățat că emoțiile și sentimentele negative nu sunt acceptabile.
Vor deveni detașați emoțional și vor întâmpina greutăți în relațiile apropiate care necesită intimitate, loialitate și împartășire de sentimente oneste.
Abilitățile de socializare vor fi slabe pentru că ei au învățat că trebuie sa fie supuși autorității și prin urmare, cei considerați inferiori trebuie să primească ordine de la ei.
Pentru că educația lor a fost rigidă, gestionată prin frică și prin categorisirea în „bun/rău”, „alb/negru”, ei au învățat că nu pot fi acceptați în totalitatea lor ci doar atunci când sunt buni – pentru că doar partea plăcută a personalității și doar sentimentele frumoase erau permise.
Vor avea o atitudine pasivă pentru că au dificultăți în a ști ce e mai bine pentru ei.
Sensibilitate crescută sau agresivitate
Copiii crescuți de un părinte autoritar vor fi sensibili la critică și vor avea reacții violente pentru că le vor primi ca pe un atac direct îndreptat împotriva propriei persoane.
Vor trăi cu sentimentul că sunt în permanență subiectul unui ochi critic și vor dezvolta complexe de vinovăție și de rușine ca urmare a strategiei de pedeapsă care le-a fost aplicată.
Ei au invățat că forța brută, verbală sau fizică, înseamnă putere și că acel tip de putere este atrăgătoare și vor avea convingerea că pot obține ceea ce își doresc – respect, autoritate, ascultare – dacă îi înving pe cei considerați mai slabi și deci inferiori lor, aceasta fiind rețeta perfectă pentru agresivitate: să strivească tot ce stă în calea lor.
De Mirela Antonache Gheorghiță, psiholog și psihoterapeut psihanalitic
Tel.: 0744.566.808
Foto: shutterstock.com
