Cum gandesc barbatii despre femei

Pe cativa barbati i-am intrebat ce li se pare dificil in relatia cu femeile, ce este dificil pentru ei in cariera, cum se raporteaza la feminism, ce eroi și antieroi au, cum vad ei azi, in anul de grație 2015, paternitatea. Iata ce au declarat domnii.

 

Marian T., make up artist, 43 de ani – „Barbatii care cred c-au pierdut ceva sa nu mai gandeasca in clisee semanatoristo-conservatoare“

„Mi se pare dificil sa anticipez nevoile lor neexprimate sau sa tin pasul cu emanciparea dictata de trend-uri sociale. Dependenta de tehnologie ne alieneaza progresiv si, chiar daca ne usureaza munca, poate ingreuna comunicarea direct, izolandu-ne.

Astfel, relatiile devin o obligatie greu de gestionat iar oamenii incep sa prefere celibatul. Desi vor sa fie independente, femeile au nevoie de creditare si suport permanent, chiar si atunci cand nu afiseaza aceste nevoi.

Cariera mea? Eu lucrez de 11 ani printre, cu si pentru femei. Slalomul facut la inceputul carierei a fost dificil uneori, insa rabdarea m-a ajutat sa raman fidel acestui domeniu matriarhal.

Piata de make-up este suprasaturata si, din pacate, multe dintre femeile care aleg sa faca aceasta meserie, o fac doar pentru mirajul ei. Asta ne ajuta pe cei care am trecut deja de rodaj – si mai ales pe cei cativa barbati din bransa – sa fim mai vizibili si mai apreciati.

Uneori, doar pentru ca suntem barbati! Treaba cu feminismul: barbatii care cred c-au pierdut ceva, sa nu mai gandeasca in clisee semanatoristo-conservatoare.

Competitia e in crestere, iar schimbarile sunt mereu precedate de haos. Piata de munca s-a reorganizat dupa rigori noi, iar diferentele de gen se estompeaza galopant. E un proces in evolutie, care presupune toleranta din partea acelora care nu sunt pregatiti sa aiba (doar) femei in pozitii superior ierarhice.

Castigurile pot fi multiple daca barbatii vor accepta ca femeile se pot adapta cu usurinta noii ordini. Argumentul care mi-e cel mai la indemana este ca, de ceva vreme, barbatii cu salarii mai mici decat cel al consoartelor, aleg concediul paternal, asumandu-si aceasta pozitie in societate fara teama de a fi ridiculizati la o bere. Prietenii vor sti de ce…

Binele familiei primeaza, iar cand nevasta e CEO sau are o pozitie bineplatita, indiferent de job-ul ei, optiunea de a creste el copilul mi se pare o asumare fireasca, o optiune inteligenta.

Ne mai ramane totusi trend-ul Lumberjack. Parca barba, bretelele si bocancii ne mai spala putin rusinea emascularii probate de pampers-ul impaturit atat de corect.

Am un mare respect pentru cei care isi asuma procrearea dincolo de placerea conceptiei! Si mai ales pentru cei care se gandesc la bunastarea copiilor si chiar gasesc o cale de a investi in educatia lor. Impreuna sau separat.

Iar exemplul barbatilor care se implica in cresterea copiilor, poate deveni un trend firesc in selectia naturala. Modele personale… O, am niste prieteni grozavi, de la care invat multe trucuri de convietuire domestica!

Am ca exemple si victoriile, si greselile lor fata de iubitele din dotare. Eu sper sa nu le repet, desi codul nostru genetic ne obliga uneori la actiuni stupide, fraze regretabile si impulsuri hazardate.

Am multe modele: sarcasm, ironie, cinism si pedanterie am luat de la tata; curiozitate – de la unchiul meu (unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care-i cunosc). Am multe modele printre colegi, fosti profesori, clienti.

Antieroii mei? Unul poate fi chiar tata (cateodata), desi recunosc neputincios ca incep sa-i seman din ce in ce mai tare si mi-e greu sa diger treaba asta.“

 

Horia G., jurnalist, 46 de ani – „Pretul votului tau e ca ai cedat dreptul de a te ascunde dupa pudriera.“

„Provocatoare, nu neaparat dificila, mi se pare casnicia – cred ca e cel mai lesne sa ma refer la cea mai apropiata relatie pe care o am cu o femeie.

Provocarea rezida in suma faptelor, gesturilor si vorbelor cu care incerc sa o recuceresc, fiindca, pe de o parte, o relatie vie se lucreaza zilnic, pe de alta parte, fiecare zi e o alta zi, ne trezim si o luam de la capat.

Sunt importanti ochii din masline si gura din gogosar pe care le-am pus pe sandvisul de la micul dejun de ieri, dar azi provocarea este sa o surprind cu altceva.

In egala masura, ti-o spune un barbat cu rezerve solide de autoironie, sa traiesti cu o femeie inteligenta e o provocare suficient de mare ca sa nu-ti mai pese de alte detalii. Ah, si s-o faci sa rada – am citit undeva ca ar conta pentru ele.

Daca privim victoriile sociale ale feminismului ca pe un progres, as raspunde, precum un personaj din filmul Procesul maimutelor, ca progresul nu e o targuiala. Invariabil, castigi ceva, dar pierzi altceva. Ai un telefon care te conecteaza cu intreaga lume, insa ramai fara intimitatea si farmecul distantelor.

Daca esti femeie, pretul votului tau e ca ai cedat dreptul de a te ascunde dupa pudriera sau jupa. Iar daca ai cucerit aerul, pasarile isi vor pierde minunatia si va mirosi a combustibil si acolo sus.

Personal, n-am pierdut nimic relevant din pricina feminismului. Mai degraba am avut de castigat: m-am apropiat de o literatura care nu e nici mai buna, nici mai rea decat cea nefeminsita, ci doar altfel, pe care, poate, n-aveam ocazia sa o cunosc daca nu se facea un pic de zarva feminista.

N-am o expertiza asupra parentalitatii din simplul motiv ca nu am copii. Remarc, insa, cu placere ca perspectiva asupra barbatilor care-si iau concediu de paternitate e mai relaxata, stiu un profesor universitar, roman care lucreaza in SUA, care-si ia bebelusul la cursuri fara nicio problema, asa cum si sotia lui isi lua pauze de alaptare fara sa fie privita cu oprobriu.

E drept ca America ramane, fata de societatea romaneasca, destul de departe in ceea ce priveste lucrurile care trebuie luate ca atare, aici inca mai avem probleme de perceptie, prejudecati victoriene etc.

Invit, spre studiere, piesa Masculin, feminin a Liei Bugnar – tocmai am vazut-o la Festivalul Teatrului Independent si am descoperit acolo suficiente raspunsuri despre parentalitatea din acest mileniu.

Eroii mei? Tibi-Bacsi, unchiul mamei, e primul exemplu care-mi vine in minte. A mancat la bunica, sora sa, vreo trei decenii si singura data cand a intarziat cinci minute la pranz, a sunat in prealabil sa se scuze.

Il socot un model si pe Horia-Roman Patapievici, sunt fascinat nu doar de ce scrie si de ce spune, ci si de modul, deopotriva firesc si sofisticat, in care se poarta in particular si in public; ii ador papioanele…

Antieroii mei… O, sunt atat de multi! Sa incep cu cei care ridica tonul in dialogul cu oricine, cu cei care nu stau pe partea cu carosabilul cand insotesc o femeie sau cu cei care tin furculita in mana dreapta atunci cand nu se cuvine?“

 

PAUL V., 40 de ani – „Au castigat mai multa minte, au pierdut niscai suflet“

„Dificila imi pare lupta cu propriile inertii in a intelege, accepta si interioriza transformarea genului feminin.

Contextualizand strict pentru Romania in 2015, pentru romani si romance, as zice ca traim intr-o societate eterogena, in care mentalitatile progresiste din sfera drepturilor si egalitatii de gen se suprapun, adesea toxic si cacofonic, peste dominanta patriarhala, specifica unei societati cu retard istoric si cultural.

Mai explicit, «dificil» in relatia cu feminitatea contemporana, ca barbat, imi pare chiar acceptarea ei. Formele si nuantele acestor dificultati sunt foarte variate si merita o discutie separata.

Exemplul personal: imi e greu sa renunt la politetea, verbala si factuala, cu care tratez femeile de-o viata (pluralul politetii, tinutul usii deschise, curtoazia etc.).

Incerc sa inlocuiesc asta cu un respect convivial, egalitar si uneori «racit» fortat (asta, dupa ce mi s-a reprosat ca acest mod «romantic» de comunicare e anacronic si reflecta sexismul meu inerent, prin care consider femeia o fiinta vulnerabila si inferioara mie, care are nevoie de protectia mea).

Mi-e foarte greu sa schimb asta, nu o fac nici macar cu convingere, dar incerc. Provocator mi se pare nu numai sa invingi propriii demoni din perspectiva «dificultatilor» de mai sus, dar sa te si transformi in evanghelist al nevoii de astfel de transformari interioare.

Cariera? O fraza de dansii inventata. Consider ca obsesia pentru succes profesional este toxica pentru viata omului, care viata e in alta parte. Foarte multi uita ca muncim ca sa traim, nu invers, si permit muncii sa acapareze mai tot spectrul propriei vieti.

Altfel spus, munca este un mijloc, nu un scop, iar excesul, ca orice exces, este nociv si alienant. Cred ca noua provocare pentru un barbat european modern, din perspectiva evolutiei profesionale, e sa inceteze sa se mai lase guvernat de ea.

Intrebarea «Si? Cu ce te ocupi?» sa dispara din conversatiile incipiente intre doi oameni. Evident ca opinia de mai sus nu vizeaza doar genul masculin. Consider ca si femeile – care adesea par si mai dominate de «cariera» (in marja recunoasterii sociale prin regulile egalitatii de gen) – sar trebui sa-si ofere timp de reflectie pe marginea muncii-scop ca sursa de nefericire.

Raspunsul simplu la intrebarea cu pierderea si castigul feminismului: «au castigat mai multa minte, au pierdut niscai suflet». In prelungirea comentariului de la prima intrebare, opinez ca, si daca am face distinctii de gen enuntand beneficiile feminismului in societatile moderne, tot am gasi o lista elocventa de castiguri.

Cateva exemple imediate – mai mult timp pentru paternitate. Distribuirea echilibrata a sarcinilor intr-un cuplu cu copii inseamna automat acelasi echilibru si pentru beneficii – mai mult timp sa fii tata si sot, cu toate corolarele acestei afirmatii.

Personal, sunt un inamic al familiei traditionale si distributiei rolurilor de tip «barbatul munceste, femeia gateste», de pilda, si consider ca statul la cratita e o voluptate, nu un chin.

Barbatul a mai castigat prieteni si parteneri: poti sta dezinvolt cu o femeie la beri prelungite, poti imparti o sarcina care presupune si efort fizic cu o femeie care-l poate depune etc. Feminismul modern vine cu un model nou de camaraderie, pe care sunt bucuros sa vad ca tot mai multi barbati din jurul meu il exerseaza.

La capitolul pierderi, de-romanticizarea femeii. Personal, regret. De la aplicatiile de tip Tinder la contractele pre-nuptiale, constatam pe multe fronturi moartea – previzibila, dar tot trista – a romantismului.

Modelele mele masculine: Caesar, pentru maretie si splendoare tragica. Apostolul Pavel, pentru puterea transformarii si influenta. Machiavelli, pentru intuitie si spirit vizionar. Habermas, pentru eruditie si puterea de a capta si a defini prezentul. Ralf Hutter si Dave Gahan, pentru tot ce au ei pe scenele lor.

Antieroii mei sunt oamenii care au citit o singura carte si tin sa se laude cu asta. Apoi, toti protocronicii romani. Toti radicalii de dreapta, ultranationalistii, ultraconservatorii, intolerantii. Toti apologetii vreunei forme de totalitarism, inclusiv religios. Toti cei convinsi ca detin vreun monopol al adevarului si care o afirma, evident, raspicat.“

 

A consemnat Iuliana Alexa

Foto: 123rf.com