Cum gestionăm conflictele între părinți și copiii adulți

Putem trăi conflicte cu copiii noștri, acum adulți. Care sunt limitele sănătoase? Ca părinți, avem răspunderea să preluăm etern grijile și problemele copiilor sau ne revine și dreptul de a spune „stop? Vorbim despre parentajul sănătos atunci când copiii nu mai sunt… copii.

 

„Cea mai grea parte din creșterea unui copil este să îl înveți să meargă pe bicicletă. Un copil nesigur, aflat pentru prima dată pe bicicletă, are nevoie atât de susținere, cât și de libertate. Conștientizarea faptului că de aceste două lucruri va avea nevoie întotdeauna copilul, este esențială. (Sloan Wilson).

Relația dintre părinți și copiii lor adulți este o relație de lungă durată care, cu siguranță, a trecut printr-o multitudine de etape și experiențe. Și, ca în orice relație, experiențele, pozitive sau negative, influențează interacțiunea dintre cei doi.

Cea mai importantă relație de învățare pentru copii este relația cu părinții, aceștia preluând în oglindă sau în consecință comportamente, dar și credințe despre ei înșiși, despre ceilalți, despre relații și viață.

 

Ce înseamnă să ai o relație bună cu copiii adulți?

Irina Calomir: Sunt câteva aspecte de care părinții au nevoie să țină seama, dintre care două, în opinia mea, sunt esențiale:

siguranța (nu sunt judecat, criticat, respins, abandonat, agresat verbal și/sau emoțional, controlat, etc.) și empatia (definită ca abilitatea de a înțelege că eu sunt centrul universului și la fel este și celălat – copilul –, parafrazându-l pe profesorul Kent Hoffman).

Siguranța oferită în relație de părinte, precum și empatia îi dau acestuia libertatea de a-l vedea pe copil diferit de el însuși.

Astfel, poate vedea și auzi punctele de vedere ale copilului, pe care, deși pot fi diferite de ale lui, le poate accepta.

În același timp, siguranța și empatia părintelui îi oferă copilului (mic, dar și adult) una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe umane: aceea de a fi văzut și acceptat așa cum este.

O relație bună cu propriii copii depinde și de abilitatea părinților de a avea o viață separată de viața de părinte – capacitatea de a avea experiențe satisfăcătoare, care nu au legătură cu copilul lor adult.

Acest lucru ridică presiunea prea mare de pe umerii copilului („starea de bine a părinților mei nu depinde de ceea ce eu fac, de ceea ce eu simt).

Părinții trebuie să fie capabili să își asume reciprocitatea în relație, respectiv contribuția lor într-o situație anume, și parte din responsabilitatea de a repara rupturile care apar.

Repararea înseamnă asumarea contribuției fiecăruia la ruptură și decizia de a încheia conflictul aici și acum, conflict care nu va mai fi adus în alte discuții sau situații.

Menționând în continuare trăsăturile utile părinților, aș include abilitatea de a-și defini și susține propriile limite, dar și de a respecta limitele copiilor adulți;

capacitatea de a respecta alegerea romantică a partenerului copilului adult, de a respecta alegerile pe care copilul adult le face;

capacitatea de a respecta alegerile copilului în creșterea și educația propriilor copii (nepoților) și abilitatea de a oferi sprijin emoțional, grijă și atenție copilului adult chiar și după apariția nepoților.

Desigur că, într-o relație atât de lungă, s-au format anumite tipare relaționale, atât pozitive cât și negative, care sunt întărite de vulnerabilitățile părinților și de cele dezvoltate, în timp, de copilul devenit adult.

Cu toate acestea, niciodată nu este prea târziu să alegem să îmbunătățim modul de funcționare, să alegem să înțelegem mai clar nevoile noastre, să discutăm deschis și onest despre ele, să negociem limitele, să ne spunem părerea – toate, cu grijă și țînând cont atât de noi, cât și de celălalt.

 

Cum gestionăm problemele de comunicare cu copilul nostru adult?

I.C.: Comunicarea bună poate optimiza relația, dar, în același timp, o comunicare bună este și consecința unei relații bune. Cred că este important să privim lucrurile din ambele perspective.

În primul rând, este important ca discuțiile să fie despre „aici și „acum, despre „prezent și nu despre toate lucrurile care s-au întâmplat sau nu de-a lungul relației.

Foarte multe conflicte, care aparent pornesc de la „o problemă de comunicare, sunt susținute de aducerea în prezent a vechilor probleme nerezolvate, adâncind și mai mult rupturile.

V-aș recomanda să vorbiți întotdeauna despre nevoile voastre și nu despre ce a făcut sau nu a făcut celălalt. Spre exemplu: „Aș avea nevoie să păstrezi un ton calm, în loc de „întotdeauna ridici vocea; sau „nu mai țipa, nu mă respecți.

Exersarea abilității de a asculta este foarte utilă în comunicare. Aceasta ajută să vă ascultați atât pe voi înșivă (ce simțiți în acest moment, ce gânduri aveți, ce ați vrea să faceți/spuneți acum), cât și pe cel din fața voastră.

Un exercițiu necesar este și verificarea înțelegerii. De multe ori, ceea ce este transmis de emițător ajunge diferit la receptor. Se întâmplă acest lucru din cauza filtrelor mentale pe care le avem.

Ce vă ajută este să validați cu interlocutorul ceea ce ați înțeles, astfel încât să fiți siguri că informația a ajuns la voi așa cum a plecat de la acesta.

 

Cum răspundem acceselor de furie ale copiilor noștri, acum oameni maturi? Ce facem în caz că propriul copil devine agresiv și amenințător? Este mai sănătoasă îndepărtarea lui?

I.C.: Furia exprimată în relații este una dintre cele mai greu de dus emoții, motiv pentru care comportament cel mai des folosit este de respingere a persoanei care simte furie, ori prin retragerea prezenței fizice, ori prin retragerea afecțiunii, sau chiar printr-un răspuns agresiv, de atac.

Ceea ce, din păcate, pentru cel care simte furie este o experiență dureroasă. În realitate, furia în sine nu este periculoasă, ci mai degrabă comportamentul asociat ei, pe care nu reușim să îl controlăm.

Cineva poate fi furios și poate „țipa în pernă sau poate lovi un sac de box (comportamente sănătoase de eliberare a furiei) sau poate ridica tonul, poate deveni agresiv verbal, comportamente nesănătoase.

În spatele oricărui comportament se află o nevoie, motiv pentru care, în multe situații, ar fi o strategie nepotrivită să respingem persoana.

În astfel de situații, ar trebui să vă concentrați pe oprirea comportamentelor nepotrivite, fără să respingeți persoana sau emoția pe care celălalt o trăiește, ci să o validați.

Copilul adult (ca oricare dintre noi) are nevoie să se simtă văzut („te văd furios), acceptat („înțeleg că situația de față te-a supărat și înfuriat) și să simtă că se poată baza pe celălalt, care este definit și prin limite („am nevoie să vorbeșți pe un ton mai calm, ca să te pot înțelege).

Validarea persoanei și a emoției se poate face și în prezența limitelor sănătoase și a comportamentelor nenegociabile.

Este un mod de a-i transmite celuilalt că îl iubiți pe el, ca persoană, dar, în același timp, există anumite comportamente cu care nu sunteți de acord.

În funcție de cum ați putut pune limitele până acum, vă va fi mai ușor sau mai greu să domoliți comportamentele furioase ale copilului adult.

Dar, dacă la fiecare interacțiune țineți cont atât de validare, cât și de limite clare, furia și agresivitatea celuilalt se pot reduce foarte mult.

 

Cum răspundem pretențiilor copilului de a-l ajuta material, indiferent de vârsta pe care o are? Unde se încheie „datoria de a ne finanța copiii?

I.C.: În cultura românească, este aproape de la sine înțeles ajutorul oferit de părinți copiilor de-a lungul vieții acestora și până mai târziu, în viața adultă: ori ca ajutor oferit punctual, ori ca sprijin în viața de zi cu zi.

În plus, fiecare familie își are propriile tradiții, reguli și mod de funcționare și în aspectele financiare. Există câteva recomandări legate de felul în care părinții își pot ajuta copiii, chiar și studii longitudinale, care analizează beneficiile întrajutorării financiare: părinții își susțin copiii, pentru ca, mai apoi, la bătrânețe, rolurile să se schimbe, și copiii adulți să îi ajute pe părinți.

Orice alegere poate fi sănătoasă, cât timp este echilibrată și în spatele ei nu se ascund alte lucruri. Respectiv, relația financiară trebuie să aibă strict un rol financiar.

Altfel, ne putem gândi la situația în care părinții își susțin copiii, dar într-un mod inconștient le susțin și dependența, lipsa de încredere în forțele proprii sau subjugarea față de ei.

Pe de altă parte, există și copii care ajung să „profite de acest ajutor. Dacă ar fi să vorbim despre efectele negative asupra copiilor, aș menționa faptul că ajutorul financiar constant din partea părinților menține lipsa de autonomie financiară a copiilor, dependența de părinte – motive de a exercita un control asupra vieții copilului (cu pretenții și așteptări) și o subjugare a copilului, care se va teme că va pierde ajutorul, dacă are vreo opinie diferită de cea a părintelui.

Totodată, există și copii care caută acest ajutor și își  pot manipula părinții în a-l oferi prin: „negăsirea unui loc de muncă, văitatul în mod constant că nu se descurcă financiar, implicarea în datorii foarte mari sau chiar în anumite adicții, care consumă bani.

În cazul adicțiilor, ar fi vorba despre un subiect separat, aici gândindu-ne la codependență, întreținerea viciului, crezând că ajuți copilul și sentimentul de vină (a părintelui).

În astfel de situații, oricât de dificil pare, oprirea sprijinului material este cea mai înțeleaptă decizie. Relația financiară trebuie mereu discutată și, în cadrul ei, stabilite limitele.

De multe ori, orice schimbare într-o astfel de relație vine cu disconfort inițial de ambele părți, dar aduce, pe termen mediu și lung, beneficii mari relației, dacă se conștientizează tipul interacțiunii, precum și consecințele acesteia.

 

Irina Calomir este psiholog, psihoterapeut de cuplu și familie, tel.: 0744.441.980, www.IrinaCalomir.ro

Foto: Shutterstock

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
Cum gestionăm conflictele între părinți și copiii adulți
Cum gestionăm conflictele între părinți și copiii adulți

Putem trăi conflicte cu copiii noștri, acum adulți. Care sunt limitele sănătoase? Ca părinți, avem răspunderea să preluăm etern grijile și problemele copiilor sau ne revine și dreptul de a spune „stop“? Vorbim despre parentajul sănătos atunci când copiii nu mai sunt… copii.

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste