Cum mai stăm cu educația?

Bacalaureatul românesc ne dă coșmaruri. Stres enorm, incertitudine (ia sau nu ia Bacul?), nopți nedormite și toate astea pentru ca adolescentul să meargă mai departe, pe un drum despre care nu ne mai întrebăm cât de potrivit este. În ce parametrii mai e educația azi?

 

Educația pare să nu mai preocupe pe nimeni dintre diriguitorii țării noastre. Specialiștii în învățământ, cei care știu ce trebuie făcut, nu se află în poziții de putere, deci nu pot face mare lucru. Dar ce ar trebui făcut?

Citește și:

Inteligența parentală și coaching emoțional pentru copii

Ce le spunem copiilor despre bani? Învață să le faci o educație financiară corectă

Ce s-a pierdut iremediabil? Facultățile românești se situează, în topurile internaționale, undeva pe lângă cele din Vietnam.

Auzim povești de groază despre profesori care condiționează notele bune de prezența la meditații acasă la ei. Adică profesori care practică șantajul, profesori penali. Elevi agramați, politicieni agramați…

Ani buni de reformă haotică au adus lucrurile aici. În acest dosar nu ne propunem să rezolvăm problemele educației, ar fi aproape imposibil, pentru că sunt foarte multe. În plus, nu sunt numai ale noastre.

Peste tot în lume se pune problema reformării practicilor învățământului, pentru că lumea și, mai ales, piața de muncă evoluează într-un ritm fără precedent în istorie, care face ca proaspeții absolvenți să nu mai fie atât de bine adaptați la ceea ce se cere pe piața muncii…

Orice părinte vrea să știe că odrasla își va găsi locul în lume, în epoca ei, că va avea succes și va fi remunerată corespunzător pentru ceea ce face, că va avea confortul financiar necesar construcției unei familii, că îi va fi mai bine decât lui.

 

Ce învățăm de fapt?

Să scriem, să socotim, mai târziu învățăm să descifrăm lumea vie, biologia, poate și modul de a gândi și de a se comporta al oamenilor, psihologia, adică.

Școlile nu prea pun accent pe veleitățile artistice, orele de desen nu le vor depăși niciodată pe cele de matematică, de exemplu.

Dansul nu se studiază decât izolat, în școli de specialitate și, sincer, ce părinte vrea cu tot dinadinsul să-și vadă fata sau băiatul balerină sau prim-balerin?!

Părinții cred că astfel de abilități trebuie să rămână hobby-uri, pentru că ele nu au mare valoare pe piața muncii de mai târziu.

Emergența unei lumi a divertismentului, în care media vizuale sunt tot mai pătrunzătoare, faptul că oamenii, în toată lumea, consumă tot mai multă informație video ar trebui să ne facă să reconsiderăm acest aspect.

În general, școala structurează mințile tinere. Adică, le dă informații de mestecat, de ingerat, de înțeles. Nimic greșit aici, doar că în acest proces ceva se mai și pierde.

Se pierde, de exemplu, creativitatea de care dau dovadă toți copiii. Sir Ken Robinson, specialist britanic în probleme de educație, spunea că în sistemele actuale de învățământ din lume „irosirea talentului poate să nu fie deliberată, însă ea este sistematică“ și că „școlile noastre ar trebui să aibă o dublă sarcină:

nu doar îmbunătățirea scrisului, cititului și socotitului, ci și a antreprenoriatului, inovației și creativității“. Se întâmplă asta oare?

 

Educația și evoluția

La faptul că școala le bagă în cap copiilor informație, dar nu le dezvoltă abilitatea de a gândi sau de a se adapta singuri, se adaugă un adevăr care ne pune pe gânduri.

Ray Kurzweil, inventator, director la Google și futurolog (specialist în tendințele viitorului), spunea că „pe parcursul secolului al XIX-lea ritmul progresului tehnologic era echivalent cu progresul înregistrat anterior timp de zece secole.

Evoluția înregistrată în primele două decenii ale secolului XX echivalează cu progresul întregului secol al XIX-lea. Astăzi, transformările tehnologice semnificative necesită doar câțiva ani.

Tehnologia informatică cunoaște aceeași tehnică exponențială“. În aceste condiții, se pune tot mai acut problema adaptării la o lume și la o piață de muncă în care calculatoarele fac totul.

Întrebat de către Crystia Freeland, jurnalistă specialistă în finanțe, care e abilitatea pe care trebuie să o aibă cineva pentru a face avere în viitor (nu asta vrem toți?!), un miliardar în jeans din Silicon Valley a răspuns fără ezitare: „Abilitatea de a înțelege statistica“.

Adică instrumentul necesar pentru a face predicții legate de piețele financiare și restul tendințelor economice. Ei bine, unde se învață asta? E bine să devină statistica obligatorie?

În România, nici măcar profesorii de matematică nu o predau; în Statele Unite, este subiect de examene. Cam atât despre cât de bine este adaptat sistemul actual de educație, de la noi și de la alții, la ceea ce cere piața, lumea, realitatea.

 

Comentarii la română

Una dintre cele mai stimulente experiențe pe care le-am avut în ultimul an a fost cea de profesor într-un program de învățământ alternativ, dedicat copiilor cu abilități înalte.

Celor supradotați, cu care tot aud că se laudă românii, fără să știe însă despre ce este vorba și fără să știe ce înseamnă supradotarea. Pentru că pregătirea mea este una umanistă, mi-am propus să îi fac să descopere literatura universală.

Astfel că elevii mei, de la clasa a IV-a și până la a VIII-a, au ascultat de pe audiobook-ul Humanitas nuvela Metamorfoza de Kafka și au comentat fiecare episod, făcând paralele cu viața reală, cu experiența lor, cu ceea ce mai știau despre parabolă.

„Cuuuum? Kafka la a IV-a?!“, s-au crucit câțiva profesori de română înțepeniți în Moara cu noroc. Elevii mei, a căror inteligență era cea de copil normal, doar că are nevoie de ceva mai multă stimulare, au priceput perfect ce e cu Gregor Samsa.

Unii nu pricep nici ca adulți. Și nu e vina lor. Îmi amintesc de practica traumatizantă a învățării pe de rost a unor comentarii la literatură, cât niște cearșafuri – cred că se practică și azi.

În loc să discute cu copiii ideile textelor, să scoată de la ei semnificații și opinii, să le insufle stimă de sine și încredere în capacitatea lor de a gândi cu propriul creier, școala le bagă pe gât comentarii scrise de alții, pe care copiii le reproduc.

Practica supraviețuiește până către Facultatea de Litere. Atât de trist…  Iată cum ucide școala creativitatea, gândirea, tot ce e promițător în mințile acelor copii.

 

Deci, cum va fi?

Răspunde tot Ken Robinson în cartea O lume ieșită din minți (Ed. Publica, 2012): „Copiii noștri nu numai că își vor schimba locul de muncă de mai multe ori, ci își vor schimba și profesiile.

Cu mai puțin de o generație în urmă, natura muncii s-a schimbat fundamental pentru milioane de oameni și cu ea, structura economiilor lumii. (…)

Mai ales în ultimii 30 de ani, accentul s-a deplasat dinspre formele de muncă tradiționale, industriale și manuale, către activități bazate pe tehnologia informației și oferirea de servicii.

Cele mai importante corporații internaționale erau întâlnite, de regulă, în domeniul industrial și cel al activității de producție; astăzi, cele mai multe dintre companiile-cheie le regăsim în domeniul informației, divertismentului, științei și tehnologiei“.

Ken Robinson mai adaugă: „Spre deosebire de multe alte sectoare, industriile creative continuă să aibă o rată de creștere mare, în principal, datorită faptului că, în prezent, ele se bazează pe software-uri din ce în ce mai dezvoltate, pe jocurile pe calculator și pe servicii de editare electronică“.

Deplângem presa? Nu avem motive! „Este vorba despre o industrie de știri de o lăcomie feroce, care și-a creat propriul moment pentru difuzarea (și dacă este necesar) pentru generarea de știri contra cronometru.

La toate acestea se adaugă sentimentul general de criză, care pătrunde cultura secolului al XXI-lea“, încheie Robinson.

 

Schimbare, urgent!

Ceea ce le băgăm în cap copiilor rămâne în tot acest timp în urmă, riscând serios să îi lase descoperiți când vine vorba să își găsească de lucru.

În mod ideal, sistemele de educație ar trebui concepute luând în calcul piața muncii, despre care spuneam că se află într-o dinamică fără precedent. Ce ne facem? Unde să ne dăm copiii la școală? Dar la facultate?

Cine îi poate sfătui cel mai bine ce meserie și carieră să aleagă, ceva care să le dea stabilitate, satisfacție, să le și placă?

Răspunsurile nu sunt simple, dar e bine să începem măcar să ne adresăm întrebările care trebuie, pentru că de corectitudinea lor depinde viitorul generației care ne urmează.

Ce abilități merită să cultivăm copiilor noștri încă de mici: dacă să-i dăm la lecții de pian sau la tenis, dacă să le cultivăm calități de lider sau înclinații artistice – toate acestea sunt întrebări cu care părinții cu adevărat preocupați (și conștienți de necesitatea definirii lor) adorm în minte destul de des.

Foto: Shutterstock