Relatia cu parintii ne influenteaza alegerea partenerului de cuplu
Atunci cand ne indragostim si ajungem sa formam un cuplu cu cineva, modelul parintilor nostri este extrem de influent, mai ales daca acolo exista o suferinta emotionala. Iata ce elemente ne fac sa alegem sau nu un anumit partener de cuplu.
Alegerea partenerului
Raspunsul ar putea sa fie legat de faptul ca nu intotdeauna suntem foarte constienti de toate lucrurile care ne conduc spre alegerea unui anumit partener, unul dintre multele, foarte multele posibilitati si variante. De ce tocmai acela? Ce are diferit fata de ceilalti?
Problema alegerii partenerului este una dintre cele mai importante din viata noastra, pentru ca partenerul devine (sau ne dorim sa devina) cel alaturi de care impartim totul si cel impreuna cu care construim totul.
La inceput totul pare ok, atractia este mare, uneori inexplicabila si astfel misterioasa si mai romantica. Dupa un timp, insa, incep sa apara, ca din senin, problemele.
Lucrurile nu mai merg, ba mai mult, nu intelegem de ce devenim din suflete-pereche adevarati dusmani porniti spre a ne pedepsi unul pe altul pentru crime de care nu ne stim a fi vinovati.
Importanta repararii emotionale
Atunci cand partenerii formeaza un cuplu, ei aduc in spatiul emotional astfel creat propriul bagaj de rani si vulnerabilitati dintre care, mare parte isi au originea sau sursa in copilarie.
Experientele timpurii ne modeleaza creierul, stilul relational, imaginea de sine, asteptarile si declanseaza strategiile in care ne folosim mecanismele de aparare.
Toate acestea sunt modelate in interiorul si prin intermediul relatiei cu persoanele semnificative, in cele mai multe cazuri acestia fiind parintii nostri.
Dar aceste relatii cu persoanele semnificative sunt in mod natural imperfecte, intr-o masura mai mare sau mai mica, ce variaza de la persoana la persoana, de la o familie la alta.
Parintii nu pot oferi totul in mod perfect, intotdeauna atat cat trebuie, exact ce anume trebuie si fix cand trebuie, date fiind propriile lor limitari, propriilor lor traume, experiente de viata, capacitati si resurse. De aceea noua ne vor lipsi de foarte multe ori foarte multe lucruri.
Relatiile sunt adesea caracterizate mai degraba de intreruperi de contact decat de continuitate si, cel mai important, in foarte multe cazuri, de absenta experientelor de reparare.
Acesta este un lucru foarte important. In parenting noi inca nu avem o cultura a repararilor. Parentingul este la noi inca deficitar in multe privinte, cu toate ca deja exista surse nenumarate de informatii si foarte accesibile.
Eu as pune un accent special pe dezvoltarea abilitatilor de reparare relationala – pentru ca in orice relatie, de orice fel, apar rupturi si intreruperi de contact, din motive foarte diverse (necunoastere, limite, lipsa de acordare si de prezenta, oboseala, stres, etc).
Implinirea unei iubiri refuzate
Atunci cand nevoile noastre relationale nu sunt implinite, in special nevoia de a fi iubit, de a primi afectiune, de a fi acceptat, de a avea o stabilitate, o baza sigura, de a fi validat, inteles, ascultat si sustinut, ajungem sa reducem frustrarea si durerea provocata de neindeplinirea lor prin a le reprima.
Diminuam astfel importanta afectivitatii, a exprimarii emotiilor, nevoilor, dorintelor, sperantelor si viselor. Dar creierul nostru nu doarme.
El poate crea o imagine formata din toate aceste detalii, pe care noi le putem cauta, in mod inconstient, toata viata. Avem deci astfel sursa tiparului de partener pe care il cautam.
Pe de o parte putem sa ne apropiem de parteneri care au in comun multe trasaturi cu unul dintre parinti din motive ce tin de familiaritate, de tendinta de a recrea traumele, de faptul ca dorim incontinuu sa obtinem iubirea, aprecierea, acceptarea acelui parinte.
Totusi, astfel, doar transferam toate aceste dorinte asupra partenerului, punandu-i pe umeri o sarcina pe care nu o poate duce si care, de altfel, nici nu il priveste.
Vrem cumva ca el sa fie salvatorul nostru, iar daca el intra in acest rol, noi putem intr-un final sa ne razbunam, devenind persecutorii lui, pedepsindu-l astfel pentru iubirea pe care parintele nu a oferit-o.
Ne protejam si intretinem astfel scenariul de tipul „Vezi, stiam eu ca oricum nu sunt suficient de bun, uite, m-ai parasit/ranit deci te voi pedepsi!”.
Nevoia de compensare
Pe de alta parte, putem avea in minte, inconstient, o imagine formata din tot ceea ce parintele nu a fost. Deci, cu alte cuvinte, cautam inconstient un partener care sa nu ne indeplineasca toate acele lucruri despre care constient spunem ca le vrem, le visam si le cautam la celalalt.
Dar forta inconstientului este mai mare, imaginile create initial si modelele relationale timpurii sunt puternice. Noi ne cautam un partener alaturi de care sa recream ranile copilariei pentru a le putea vindeca.
Pentru ca daca nu constientizam ce bagaj emotional purtam cu noi, vom incerca o viata intreaga sa ne vindecam intr-un mod haotic si departe de a fi sub controlul nostru.
Vindecarea adevarata, reala si durabila are loc in urma constientizarii, acceptarii si continerii propriilor noastre dureri si rani provocate in aceste relatii timpurii cu persoanele semnificative.
Relatia terapeutica este mediul potrivit si catalizatorul care permite si faciliteaza aceste procese interioare ce duc la vindecare, si nu cuplul. Nu avem de ce sa punem pe umerii partenerului traumele noastre. Nu el este dator sa ne vindece.
Iar daca il alegem doar pentru ca, fara sa ne dam seama cum sau de ce, trasaturile sale ne par fantastic de familiare, este bine sa ne oprim macar o secunda, pentru a ne intreba: oare de ce sunt toate aceste lucruri atat de familiare?
Oare de ce simt eu ca te cunosc de cand lumea? Magie? Nu. Sau poate o magie de rau-augur a inconstientului.
Baza relatiei disfunctionale
Ne indragostim de oameni care in realitate ne frustreaza teribil, cu toate ca aparent au tot ceea ce ne dorim.
Aceasta este combinatia letala pe care o indeplineste o anume persoana dintre toate celelalte, care ne atrage atentia cu o putere pe care nu o intelegem si pe care o consideram o componenta fermecatoare a indragostirii.
Este de fapt fuziune cu parintele atat de mult dorit, de la care vrem vindecarea si pe care, pentru ca nu reusim sa o obtinem (pentru ca partenerul habar nu are de toata aceasta dinamica ce ne este chiar noua straina), ajungem in final sa vrem sa il pedepsim. Crunt. Definitiv.
Atractii periculoase
Exista trei lucruri care ne fac sa ne indragostim de o persoana anume, atunci cand purtam o trauma sau o suferinta a copilariei.
Primul este tendinta de a recrea conditiile relationale ale copilariei legandu-ne emotional de o persoana suficient de similara persoanelor semnificative.
Cautam o pereche care se potriveste profilului creat de noi in mod inconstient, format din caracteristicile esentiale (pentru noi) ale parintelui.
In al doilea rand, ne indragostim de persoane care au aceleasi rani dar au mecanisme diferite de aparare.
Practic, nevoia lor fundamentala este aceeasi, dar un partener o constientizeaza, iar celalalt o neaga. Astfel apar perechile de tipul introvert-extravert, control-supunere, furie-tristete, critic-vinovat, anxietate-rezistenta, logica-intuitie.
Nu in ultimul rand, avem tendinta de a fi atrasi de parteneri care manifesta aspecte ale sinelui nostru pierdut (reprimat).
Gasim in ei acele parti ale personalitatii noastre de care noi nu suntem constienti, prin urmare ne dorim intens apropierea de acest tip de persoane pentru a ne intregi pe noi insine. In consecinta, resimtim ca fiind extrem de dureroasa orice separare de acestia.
Oportunitati pentru sanatatea relationala
Partea buna este ca acest paradox al alegerii partenerului perfect, dar in mod distructiv perfect, permite insa o vindecare reala, daca permitem incompatibilitatilor sa devina oportunitati de crestere si dezvoltare.
Pentru aceasta este insa nevoie de o intelegere a dinamicii, sa stim ce se intampla cu noi si sa cautam ajutor. Iar acest ajutor, cel mai recomandat este sa vina din partea unui specialist.
Terapia IMAGO creata de Harville Hendrix este cea care foloseste chiar aceasta vulnerabilitate a cuplului pentru a crea relatii de durata, stabile si cu adevarat hranitoare. Avem insa nevoie de doua lucruri esentiale: sa ne informam si sa vrem.
In mod clar, motivele alegerii partenerului nu sunt atat de simple si atat de clar delimitate in viata noastra de zi cu zi. Noi nu functionam dupa un manual si nu putem fi redusi sau incadrati in modele teoretice.
Dar obtinerea de informatii cuprinzatoare si accesibile ne permite sa deschidem usi catre zone foarte importante de intelegere a propriei noastre persoane si a propriei noastre vieti, usi care poate au ramas prea multa vreme inchise. Asadar, priveste-ti cu atentie partenerul. Ce observi?
De Florentina Mandoc, psihoterapeut
Psihoterapie individuala, cuplu EFT, traume EMDR – Pitesti
www.totulpoatefisialtfel.wordpress.com
Foto: shutterstock.com
