Cum renuntam la lupta pentru putere in cuplu
Uneori, in loc sa ne iubim, ne pierdem vremea cu lupta pentru putere in cuplu. De ce ajungem aici si cum incetam sa ne mai facem rau, ne spune psihoterapeuta Domnica Petrovai.
Evolutia cuplului
Viata unui cuplu are evolutia si momentele lui. Unii se indragostesc si au o relatie frumoasa mult timp, fara certuri sau tensiuni majore, si venirea copilului le tulbura linistea. Sau altii care au tensiuni inca de la inceputul relatiei.
Alte cupluri care aleg o relatie distanta, nesatisfacatoare, din frica si obisnuinta. De ce ne ranim unul pe celalalt, desi ne iubim si ne dorim sa ne fie bine? De ce simtim la un moment dat ca el sau ea ne irita, ne enerveaza, ne dezamageste, ne produce durere, ne face sa ne simtim nesiguri?
Ne displace profund: el sau ea nu este asa cum ne-am imaginat ca este. Ne critica sau devine indiferent/a si rece. Sau e permanent nemultumit/a de relatie. Mai dureros: desi eu credeam ca avem o relatie buna, realizez ca partenerul meu are o relatie cu altcineva, emotionala sau sexuala. Ca m-a inselat… si m-a tradat. Mi-am pierdut increderea in el sau ea, in mine, in relatie. Sau iata cate relatii devin abuzive…
De ce ne ranim reciproc?
Fiecare cuplu are povestea lui. Ce au in comun, insa, sunt momentele de criza, de durere, momente in care se ranesc unul pe celalalt. Ar putea un cuplu sa evite durerea, sa nu se raneasca unul pe celalalt?
Nu cred… Cred ca, inevitabil, apropierea atat de mare, dorintele si asteptarile, nevoia de a fi iubit, toate astea scot la suprafata durerile si nevoile nesatisfacute din trecut. Odata cu durerea se activeaza si mecanismele noastre de aparare.
Incompatibilitatile, diferentele de gen, de valori, de stil de viata si, mai ales, experientele din trecut fac sa fie dificila intelegerea celuilalt. Orice cuplu retraieste durerile din relatiile trecute nevin decate.
Retraieste relatiile cu parintii, felul cum au trait ei iubirea in cuplu si celelalte relatii romantice. Toate ne influenteaza! Depinde insa cum iese cuplul din aceasta etapa, din aceasta criza. Din interpretari, judecati si atac unul fata de celalalt, in forme diferite.
De exemplu: ori il resping sexual pe celalalt sau devin neimplicat, fara initiative, sau nu mai fac gesturi de afectiune. Fiecare are felul sau de aparare. Pentru ca traim o amenintare, un pericol, nu ne mai simtim in siguranta alaturi de partener. Ceva din felul lui de a fi ne trezeste nesiguranta si ne aparam.
Felul in care facem fata insecuritatii personale poate fi prin strategia de a cauta mereu sa avem dreptate, sa nu gresim, sa fim critici, sa reprosam. Ceea ce se ascunde in spatele acestor mecanisme, este, adesea, nevoia de apreciere si validare. Dar, in cuplu, partenerii trebuie sa ceara direct ceea ce au nevoie, nu prin pedeapsa.
Pedeapsa face sa ma simt respins, nedorit. Sau simt ca partenerul meu este ca si mama sau tatal lui in momentele cele mai proaste. Doar nu vrem sa auzim „te porti ca si maica-ta“ sau „esti rece si distant ca si taica-tu!“. Omul cel mai iubit si pretuit devine cosmarul vietii.
Cum isi da seama un cuplu ca este intr-o „lupta pentru putere“
Cand unul incepe sa dea vina pe partener: „El este cel care trebuie sa se schimbe pentru binele si satisfactia mea si a cuplului“. El greseste, el nu este iubitor, intelegator, atent, afectuos. Eu imi justific, astfel, lipsa mea de afectiune si iubire.
Pentru ca ea (sau el) este rece si critic, eu nu pot sa fiu afectuos. Si ambii sfarsesc prin a-si exprima nevoile intr-un fel care duce la certuri, reprosuri, defensivitate, neasumare.
Cu asteptarea ca el sau ea sa se schimbe. Si ambii se simt neascultati, neintelesi, aduna furie, resentimente, dezamagiri. Si cel care evita pana acum rezolvarea problemelor, isi doreste implicarea. Cel care simtea ca da prea mult, renunta sa mai ofere, se retrage, alege tacerea.
Sau ambii devin critici si, la un moment dat, renunta si ei si devin indiferenti. Unii aleg controlul, posesivitatea. Tot ca forma de aparare.
Conflictele nu se rezolva si sfarsiti prin a va certa pe aceleasi subiecte. Nici nu va mai cereti iertare si pentru ca aveti convingerea ca partenerul este de vina, ca el v-a ranit.
Cum sa nu ne mai facem rau
Primul pas este sa ne asumam responsabilitatea momentului dificil din relatie.
Greu de facut, cu siguranta, mai ales ca este nevoie sa fie depasita etapa invinovatirii celuilalt. Ce proiectezi asupra lui? Te simti criticat/a, cand, de fapt tu esti cel/cea care respinge si te simti nesigur/a? Sau eviti conflictele, dar ramai cu resentimente si furie? Il pedepsesti prin retragerea afectiunii?
Responsabilitatea nu este usoara si, mai ales, sa faci diferenta intre interpretarile tale si realitatea lui, felul cum vede el (ori ea) lucrurile. Crezi ca stii care i-au fost intentiile, insa fara a discuta direct cu el/ea.
Negociaza cu emotiile tale – adesea, ele sunt trairi care au legatura cu interpretarile tale, nu cu realitatea, asa cum vede el (sau ea).
Te ajuta sa te reintorci la ce ai nevoie, ce iti lipseste, la ce ai vrea sa primesti. Si la ce dai in relatie. Onest. Ce anume din trecutul tau aduci in relatie? Si iti ranesti partenerul cu felul in care tu ai facut fata trecutului.
De exemplu, teama de abandon si nevoia de atentie te fac sa mentii relatii emotionale nesatisfacatoare cu alte persoane de sex opus…
Si partenerul poate ca simte nesiguranta, adesea, nestiind imediat care este sursa acesteia. Tu ii spui ca „suntem doar prieteni“, insa acolo este flirt, nevoie de atentie si validare. Si iti justifici gestul: „Nu pot vorbi cu sotul meu lucruri atat de intime. El este mai inchis in el si nu este interesat de subiectele mele“.
Ai nevoie sa mergi la radacina problemei. Ce anume din trecutul tau de-a durut atat de mult, incat ti-ai dezvoltat strategii de aparare? Pentru ca infidelitatea emotionala este o astfel de strategie.
Daca el/ea nu vrea sa se schimbe?
O situatie frecventa este aceea in care doar unul dintre parteneri este dispus, in prezent, la o schimbare. „De ce tot eu sa ma schimb?“, „dupa tot ce am facut pentru relatie, tot eu trebuie sa depun efort? M-am saturat!“ Este firesc sa simti asa. Este greu si dureros. Insa singura cale de evolutie si crestere personala este propriul efort de reflectie si transformare personala.
De cele mai multe ori, pentru ca nu mai sunteti reactivi, nu mai criticati, nu va inchideti, reprosati sau sunteti distanti si partenerul se simte in siguranta sa se reapropie. Si va depune si celalalt un efort.
Se intampla insa si ca partenerul sa nu-si doreasca acest lucru, in ciuda schimbarilor pe care le-ati facut. Este alegerea lui. Pe tine, efortul de transformare te-a ajutat si te ajuta, cu siguranta. Vei rezolva mai intelept si cu mai multe resurse dificultatile in cuplu.
Lupta pentru putere este o etapa in viata fiecarui cuplu. Este cu atat mai dificila, cu cat trecutul este mai dificil, cand ai trait un abuz sau abandon, sau respingere, ori critica. Dar, in cuplu, aveti amandoi sansa evolutiei personale.
Cand depuneti efortul de a raspunde nevoilor sanatoase ale partenerului, desi acolo aveti cea mai mare rezistenta, ceva din d-voastra se va completa, se va intregi.
De Domnica Petrovai, psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental, specializat in terapia familiei si cuplului, fondator Mind Education Health
www.mindeducation.ro
A consemnat Anca Petrescu
Citeste si:
Ingrediente esentiale pentru un cuplu de durata
Conflictul in cuplu ne ajuta sa fim mai fericiti
Foto: shutterstock.com
