Cum sa gestionam divortul cand avem copii
Desi atat de stigmatizante pentru unii, divortul sau separarea capata o pondere din ce in ce mai ridicata in vremurile noastre in comparatie cu perioadele trecute. Iar lucrurile nu mai sunt chiar asa de simple daca exista si un copil…
Daca decizia de separare/divort a fost luata atunci este momentul ca aceasta sa fie comunicata si copilului pentru a-i facilita asimilarea.
Francoise Dolto era de parere ca “divortul legalizeaza starea de neintelegere, conduce spre o eliberare din atmosfera de disputa, precum si spre un alt statut pentru copii”.
Copilului trebuie sa i se explice ca exista o diferenta intre angajamentele reciproce ale parintilor unul fata de celalalt, si angajamentele lor fata de el.
Divortul, chiar daca inseamna o anulare a angajamentelor din cuplu, nu presupune in niciun caz o anulare a responsabilitatii asumate fata de copil.
Divortul nu trebuie sa fie misterios sau sa se desfasoare pe ascuns de copil, nici sa para o “rusine”. Aceasta decizie de separare este bine sa fie verbalizata de catre parinti, sa fie tradusa in cuvinte, nu pusa la pastrare insidios, sub forma unor stari negative inexprimabile intre cei doi.
Orice aspect nespus creaza angoase inutile copilului, el ajungand sa creada in propria vinovatie si contributie la separarea parintilor.
Copilul trebuie sa inteleaga ca daca parintii nu se mai iubesc, asta nu inseamna ca iubirea lor pentru el a luat sfarsit. Este de dorit ca parintii sa ii explice, fiecare in parte, ca nu regreta casnicia sau aparitia copilului si daca lucrurile nu mai functioneaza la fel de bine cu siguranta nu este din cauza lui.
In “Tratatul de psihiatrie psihodinamica”, Gabbard aprecia ca pierderea unui parinte in timpul copilariei creste semnificativ probabilitatea dezvoltarii depresiei majore in viata de adult.
Efectul pierderii, datorate separarii permanente, a fost mai izbitor decat efectul pierderii cauzate de moarte, la fel ca si pierderea inainte de varsta de 9 ani comparativ cu pierderea in copilaria mare sau adolescenta.
Remediul ar fi ca aceasta separare sa nu imparta transant si dramatic in ochii copilului “parintele continuu” (cel la care copilul va ramane in grija, de obicei mama) de “parintele discontinuu” (cel care va avea drept de vizita, de obicei tata).
Pe cat posibil parintele discontinuu e bine sa ramana o prezenta constanta in viata copilului, iar parintele continuu sa ii inlesneasca accesul acestuia ori de cate ori copilul isi doreste.
Sugestii utile
– Copilul sa ramana in spatiul unde parintii au fost impreuna, sa isi pastreze casa in care a crescut si scoala unde a invatat
– Copilul sa stie ca parintii sai, desi separati, nu sunt niste persoane singure sub aspect social si sexual, ca sunt inconjurati de rude si prieteni, ca el insusi apartine familiilor pe cele doua linii de descendenta.
– “Nimic nu este mai teribil pentru copii decat o mama care le-ar spune: am sacrificat totul pentru voi”, afirma Francoise Dolto. Iar un nou partener al mamei va permite traversarea sanatoasa a complexului lui Oedip.
– Copilul sa aiba contact permanent cu parintele de sex opus: vizite, telefoane, dincolo de programul artificial impus de hotararea judecatoreasca.
– Plata pensiei alimentare ramane un subiect sensibil. Cand copilul va fi suficient de mare sa inteleaga, el isi va putea judeca parintele care ofera lunar o suma derizorie sau, mai rau, nu ofera nimic. Dincolo de aspectul lipsurilor financiare reale, a nu-ti asuma material cresterea propriului copil, indiferent ca traiesti sau nu cu el, este destructurant pentru cel mic, alaturi de absenta efectiva a figurii parentale.
– A-i spune copilului adevarul despre separare, evident intr-o forma usor digerabila, inseamna ca il respecti si il valorizezi. A nu-i spune nimic este mult mai dureros pentru el, intrucat nu va putea integra si elabora semnificatiile divortului.
Autor: Psiholog Andreea Popescu
www.psidia.ro
Foto: Shutterstock
