6 lucruri de evitat într-un conflict în cuplu
Este firesc să nu fim mereu de acord, să apară probleme, supărări sau conflict cu partenerul de cuplu. Iată totuși care sunt lucrurile de evitat atunci când ne certăm.
Citește și:
De ce găsim mereu scuze unui iubit toxic pentru noi
Ce ascunde nevoia de control într-un cuplu
Nu include alți membri ai familiei în conflictul vostru
Orice conflict vă privește exclusiv pe voi doi și pe nimeni altcineva. Dacă includeți și alte persoane într-o ceartă, riscă să devină dintr-o problemă minoră, un adevărat scandal de familie.
Imaginează-ți că îți suni mama să te vaiți cât de nemulțumită ești de iubitul tău. Crezi că vați avea o atmosferă veselă la următoarea masă în familie?
Chiar dacă voi vă împăcați și depășiți momentul, ceilalți membri ai familiei pe care i-ai înștiințat, vor ține minte și vor readuce problema în discuție cu orice ocazie.
Evitați violența
Într-un conflict, oamenii au tendința de a arăta cea mai urâtă latură a lor. Iar unii, în furia de a demonstra că ei au dreptate, recurg la violență.
Indiferent cât de nervoși sunteți, evitați să ajungeți la astfel de izbucniri peste care nu veți putea trece ușor… dacă ați putea trece în vreun fel.
Lasă vesela la locul ei, evită să arunci obiecte sau să ajungi chiar mai departe. Recunoașteți împreună momentele când tensiunea devine prea mare și, pentru salvarea relației și a sentimentelor dintre voi doi, depărtați-vă și luați o pauză să vă calmați.
Nu readuce în discuție probleme trecute
Știm că mai ales noi, femeile, avem darul de a ne reaminti toate problemele, conflictele și supărările din trecut.
Nu ar fi rău să învățăm să iertăm în mod autentic. Altfel, nu facem decât să ne încărcăm cu gânduri negative care se vor răsfrânge asupra relației.
În plus, nimănui nu îi place să i se reamintească ce a greșit cu o lună sau un an în urmă. Știi cum arată certurile, nu? „Nu ai dus gunoiul, noaptea sforăi, iar acum o lună ai uitat de aniversarea noastră!”.
Nu uita că și partenerul tău se poate gândi care ar fi rostul să continue o relație în care sunt atâtea solicitări și în care el… nu face nimic bine.
Nu amenința cu despărțirea
Uneori, la furie, tindem să credem că amenințând partenerul cu o despărțire, vom câștiga disputa. El se va teme, noi părem determinate și sigure pe noi și, astfel, îi transmitem mesajul „dacă mă superi, te părăsesc”. Cam atât de importantă este relația pentru tine…
Astfel de cuvinte din partea ta pot fi privite ca o insultă și dăunează mai mult decât cearta în sine.
Nu mai spunem că îi rănești sentimentele și lași impresia că relația este nesemnificativă. Mai mult, dacă ai obiceiul să spui des astfel de lucruri, nu te mira dacă chiar acolo veți ajunge.
Nu pleca în mijlocul unui conflict
Evident, uneori este chiar indicat să vă retrageți ca să vă calmați. Dar depinde ce spui partenerului atunci când decizi să ieși din cameră.
Este una să spui „nu mai vreau să vorbesc despre asta acum, am nevoie să fiu singură câteva momente” sau „nu mai suport să stau în preajma ta”.
Evident, nu trânti uși și, nu lăsa conflictul nerezolvat. Chiar dacă tre distanțezi, revin-o și discută problema cu calm. De la sine, nu se va rezolva.
Nu dormiți separat
Unul dintre impulsurile pe care le avem într-un conflict este să spunem partenerului să doarmă pe canapea. Sau ne ducem noi să dormim acolo.
Totuși, acest comportament nu arată decât că nu ai nicio intenție să depășești conflictul. Mergeți la culcare împreună, ca de obicei.
Poate veți dormi fiecare într-o margine de pat, dar este o reamintire a ritualurilor voastre zilnice, de cuplu.
Mai mult, dacă dimineața, din virtutea obișnuinței, vă treziți unul în brațele celuilalt… cu atât mai ușor vă va fi să discutați cu calm situația și să fiți mai dispuși să o rezolvați.
Foto: shutterstock.com