De ce esueaza relatiile de cuplu

Este deja bine cunoscut faptul ca fiinta umana este o fiinta sociala, adica are nevoie de alte fiinte umane pentru a trai si pentru a se implini. In acelasi timp insa avem nevoi pe care trebuie sa le satisfacem atat pentru a putea supravietui dar si pentru a ne putea implini. Acestea din urma pot fi reduse in principiu la: nevoia de iubire (afectiune), nevoia de apreciere (respect, valorizare), nevoia de stabilitate (echilibru, siguranta).

Modul in care relationam are cateva caracteristici care sunt prezente in orice relatie pe care o avem: modul in care ne sunt satisfacute nevoile mentionate anterior, gradul de compatibilitate intre modelul ideal pe care il avem (reprezentarea mentala a relatiei) si realitate, masura in care repetam (fara a fi constientizat acest fapt) un mecanism initial (primar, familial) de relationare.

Cu alte cuvinte, fiecare relatie pe care o avem raspunde unor nevoi pe care le avem si pe care cautam sa le satisfacem si care, mai devreme sau mai tarziu vor interactiona cu nevoile celeilalte persoane cu care relationam. Intr-un cuplu aceste nevoi vor interactiona mai repede si la un nivel mult mai profund. Daca exista un echilibru in interiorul cuplului si nevoile partenerilor sunt satisfacute (cu cat este mai inalt gradul de satisfactie cu atat este mai stransa legatura dintre perteneri) cu atat cuplul respectiv are asigurata o lunga si durabila viata. Daca insa exista un dezechilibru, neimplinirea, frustrarea, agresivitatea ce se acumuleaza vor duce la erodarea si ruperea relatiei, respectiv a cuplului.

Fiecare persoana are un model propriu (creat pe baza unor elemente selectate in timp) despre partenerul dorit / visat. Prin modul in care este construit (mental), acest model este ideal, perfect si…imaginar. Multor oameni li se intampla sa se indragosteasca mai degraba de propriul model, de propria reprezentare a unei relatii decat de partener in sine, ASA CUM ESTE ACESTA. Ceea ce se intampla, mai devreme sau mai tarziu, dar INTOTOTDEAUNA, este ca realitatea va invinge imaginarul si exista cele mai mari sanse ca relatia sa se destrame, sau, daca totusi va supravietui, va fi sub semnul frustrarii si neimplinirii. Iata de ce speranta „se va schimba ca sa devina asa cum imi doresc” este o speranta desarta. O persoana se schimba doar daca doreste asta si nu exista cauze externe care sa o forteze sa o faca.

Intr-o relatie exista intotdeauna o repetare a unui model primordial de relationare, insusit in primii ani de viata, care ne va urmari toata viata, si pe care il vom repeta, inconstient. Singura posibilitate de a inceta aceasta repetitie este constientizarea, intelegerea acestui model caracteristic si adaptarea lui la cerintele noastre de implinire si, de ce nu, de fericire. Modul in care copilul a interactionat cu parintii (mama, tata) si cu persoanele semnificative din viata lui (frati, bunici, alte persoane cu care a fost in contact apropiat) isi va pune amprenta definitiv asupra relatiilor din viata de adult.

Cele discutate ofera tot atatea elemente de atentionare: cum sunt relatiile pe care le am, sunt nevoile mele satisfacute de aceste relatii (cuplu), sunt aceste nevoi in echilibru cu nevoile partenerului meu, sunt eu in contact cu realitatea (cunosc eu ACEASTA persoana) sau cred prea mult intr-o fantasma si sper in van ca partenerul meu va deveni ceea ce eu visez, exista ceva ce se repeta in viata mea si imi cauzeaza probleme? Iata intrebari pe care este bine sa ni le punem din cand in cand…

Si inca ceva: fiecare persoana este o fiinta unica, cu emotii, trairi, sentimente, dorinte, scopuri, vise etc. Dar si partenerul nostru este la fel… ceea ce inseamna ca fiecare dintre noi are nevoie sa-si urmareasca si sa-si satisfaca aceste scopuri individuale. Aceasta duce la acceptarea faptului ca suntem amandoi intr-un cuplu in aceeasi masura in care… NU suntem, caci avem vieti si destine separate. Masura in care pastram un echilibru intre viata proprie si viata de cuplu aduce confort, stabilitate, liniste, libertate, caci vom aduce implinirea proprie, in masura in care ea exista, in cuplul din care facem parte si astfel il vom alimenta, il vom consolida .

„Respecta-ma ca sa te respect” include si respectarea limitelor si nevoilor celuilalt, asa cum le dorim respectate pe cele ale noastre… Nu putem trai la nesfarsit doar prin realizarile si implinirile partenerului nostru… Daca acest echilibru este rupt, se ajunge de cele mai multe ori la o dependenta nesanatoasa (si periculoasa) de partener, la o viata proprie falsa, nesatisfacuta si frustrata. Un om fara vise si dorinte nu este om…

Valentin Pescaru
Psiholog, psihoterapeut