Femei singure: intre speranta si teama
Ce e dincolo de singuratatea femeilor: teama de esec sentimental sau neputinta de a construi un cuplu in parametrii mosteniti? Cum resimt astazi, in Romania, femeile absenta unui partener?
Nu e usor sa fii femeie singura, chiar daca situatia nu are numai dezavantaje. Societatea o priveste cu suspiciune. Familia o preseaza, chiar daca mult mai discret in zilele noastre, „sa intre in r¢ndul lumii”. Un model arhaic alimentat si de religie, supt odata cu laptele de mama, creeaza un prototip de statut – acela de femeie maritata – pe care se straduieste, uneori din rasputeri, sa-l atinga. Vremurile s-au schimbat si, odata cu ele, prioritatile femeilor: studii, cariera, independenta financiara.
Metodele de a gasi sufletul pereche s-au aliniat si ele noilor tehnologii. Temerile insa s-au dublat si tin de motivatii multiple. Unele n-ar vrea sa-si piarda libertatea pe care inaintasele lor nu au avut-o. „Imi dau seama ca sentimentele mele sunt ambivalente, marturiseste Lavinia, 30 ani, PR intr-o editura. Imi ador viata, slujba, prietenele. Dar in aceeasi saptamana, pot sa alternez perioade de exaltare absoluta si momente de sincera deprimare. De indata ce sunt intrebata in legatura cu celibatul meu, imi scot ghearele si imi apar un statut de care, in realitate, as dori sa scap”.
Altele isi doresc un „parteneriat” fara inegalitati, care sa includa iubirea! Bloggerita Loredana, medic stomatolog, 32 de ani, scrie ca: „Presiunea sociala este mare si femeile singure, peste 30 de ani sunt considerate niste ratate, chiar daca o duc mult mai bine decat nevestele care trebuie sa dea barbatului senzatia ca are ultimul cuvant, ca sa nu se crizeze. Un amic mi-a zis chiar ca dupa 35 de ani sansele unei femei de a fi aleasa scad, asa ca ar trebui sa ma grabesc!!! Nu sunt pentru singuratatea-celibat. Dar sunt impotriva compromisului si conformismului idiot. Stiu ca atunci cand o sa ma iubeasca un barbat si o sa il iubesc si eu, voi renunta la independenta totala pentru o relatie.”
O repetitie a figurii paterne
„Dorintata de a fi in cuplu exista chiar si numai la nivel inconstient inca de la v¢rsta de patru-cinci ani”, specifica psihologul clinician Georgiana Branisteanu. Sa vedem ce se intampla cu aceasta dorinta in istoria unei femei.
Cristina, 37 de ani, profesoara, isi aminteste: „Tata a fost eroul copilariei mele. Chiar daca absenta multa vreme, din cauza meseriei, si nici nu era prea comunicativ, n-am incetat sa-l consider un model masculin. Mai tarziu, mi-am ales parteneri care ii semanau pe undeva. Si, fireste, n-a functionat. Dar, ca sa pricep ca era vorba despre o prelungire a figurii paterne, a fost nevoie de intelegerea propriului trecut”. Evident, primul partener ales de fetita este tatal. Aceasta figura poate fi dezamagitoare intr-o etapa in care se contureaza tipul de alegere sexuala pentru toata viata. „Tipul de legatura al celor doi in cuplul fetita-tata este modelul tuturor relatiilor ulterioare din viata de femeie. Astfel, femeia isi va alege intotdeauna partenerul in functie de imaginea tatalui. «|n functie de» inseamna fie asemenea, fie total opus. Trasaturile dominante ale tatalui, fie sunt reluate ca atare, fie sunt transformate in contrariul lor cand se alege un partener.”
