Now Reading
Relatia la distanta functioneaza?

Relatia la distanta functioneaza?

Revista Psychologies

O relatie la distanta nu este diferita de o relatie traita ‘in apropiere’ deoarece ambele necesita multa munca, o comunicare foarte buna, rabdare, sacrificiu si intelegere.

Intr-adevar, in cazul distantei exista un efort suplimentar pentru a mentine comunicarea si a sta suficient de focusat astfel incat viata cotidiana sa nu interfereze cu dorinta de a fi cu celalalt.

Baza pentru o relatie buna la distanta este o relationare buna, presupune ca ambii parteneri sa fie inclinati catre o relatie stabila, sa aiba incredere unul in celalalt si sa fie suficient de independenti si creativi astfel incat sa poata umple in multe moduri timpul lasat gol de absenta celuilalt.

Factorii importanti care asigura functionarea unei astfel de relatii il constituie gradul de consolidare a cuplului –cu cat este mai solid, cu atat sansele de a rezista noii experiente sunt mai mari -, precum si cunoasterea deadline-ului “pauzei”.

Este important sa existe un termen clar care ii asigura pe cei doi parteneri ca distanta este limitata in timp, ca lucrurile vor reintra in normal dupa momentul “x.”

Limitarea in timp comparativ cu lipsa unei limite temporale mentine iluzia stabilitatii cuplului, creeaza speranta in validitatea cuplului dincolo de acea data, ia in considerare reintoarcerea.

Toate acestea confera siguranta ca relatia merita “sacrificiul”.

O relatie poate functiona la distanta dar, cu toate acestea, nu este potrivita pentru oricine sau in orice situatie

Pentru persoanele independente, cu nevoi de afectiune mai putin accentuate, a caror necesitate de spatiu si libertate cantareste mai mult decat traiul constant in doi, care pot trai o perioada de semi-singuratate fara ca acest lucru sa fie considerat problematic, o astfel de relatie se potriveste manusa.

De asemenea, persoanele care in copilarie au fost obisnuite cu absente din partea membrilor familiei pot trai confortabil aceasta ‘absenta’ ca adulti.

Desigur, daca absentele lungi au cauzat probleme in copilarie, relatiile la distanta pot fi mai dificil de mentinut.

Cei care au fost apropiati de familie, atat fizic cat si emotional, pot avea uneori momente dificile in a pastra o astfel de relatie sau sa hotarasca sa plece departe de familie la un moment dat.

Cei care tanjesc dupa apropierea fizica, simtind adesea o nevoie de celalalt care sa asigure confort emotional, siguranta, caldura, care au nevoie de aprobare si confirmare din partea partenerului au sanse mici de a pastra o relatie la distanta.

Pentru ca relatia sa ramana intr-un stadiu suficient de stimulant pentru parteneri este important sa se mentina un nivel eficient de comunicare, indiferent pe ce cale (tehnologia moderna permite multe moduri de pastrare a legaturii) pentru a facilita impartasirea experientelor individuale ca si cum cei doi ar trai unul langa altul.

Este important ca cei doi sa se simta conectati emotional unul cu celalalt – daca unul dintre parteneri se confrunta cu o problema, se gaseste intr-o situtie neplacuta (familiala, profesionala, sociala etc) este necesar ca celalalt sa-si ofere sprijinul, sa fie prezent.

Daca fiecare se obisnuieste sa-si rezolve de unul singur problemele, intr-un final nu va mai exista nevoia-dorinta de a apela la partener.

Un avantaj al relatiei la distanta consta in faptul ca ambii parteneri sunt mult mai creativi in a pastra vie emotia, pentru a compensa-suplini intr-un fel lipsa contactului fizic.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top