Singuratatea, un obstacol sau o alegere lucida?

Ne este teama de ea, o dorim cateodata, cochetam cu ea, ne displace cand apare fara vointa noastra, nu stim sa profitam de ea asa cum ar trebui… Dincolo de cliseele romantice ale cuplului etern sau de nevoia noastra de social, solitudinea poate fi o provocare constructiva, nu un obstacol.

 

Omul este o fiinta sociala… Este unul dintre adevarurile pe care le invatam pe bancile scolii, dar si pe pielea noastra. Societatea, in sensul cel mai larg al termenului, este, oricat de pompos ar suna, conditia dezvoltarii noastre ca fiinte rationale.

Este firesc, prin urmare, sa cautam compania semenilor nostri, sa ne simtim bine in comunitate, sa preferam o relatie in defavoarea solitudinii.

Insa singuratatea nu inseamna, in mod automat, o pedeapsa. Din pacate, multi dintre noi, mai ales femeile, ajung sa vada in lipsa unei relatii o situatie traumatizanta, nenaturala, rusinoasa, greu de suportat. Inevitabila, de multe ori, solitudinea pare sa aduca cu sine numai lucruri negative: un sentiment de insecuritate, schimbarea completa a vietii de zi cu zi, o stare de neimplinire si asteptare.

De ce spui „nu“ singuratatii?

Psihologul Cristina Sterie explica originea importantei pe care o dam relatiei si teama de singuratate. „Cu totii venim pe lume datorita unei relatii si suntem nascuti in relatie.

Nasterea nu ar putea sa aiba loc daca la actul ei nu ar participa doi actori: bebelusul si mama acestuia, care se afla intr-o relatie, inca din perioada intrauterina.

Indiferent de tipul de relatie pe care acesti doi actori il au, pozitiva sau negativa, copilul se afla intr-o relatie esentiala cu mama lui, de aceasta depinzand insasi supravietuirea sa.

Multe studii si multi psihologi au discutat indelung tema atasamentului fata de mama si a traumei nasterii.

Ele sunt in mod cert legate, deoarece nasterea presupune abandonarea de catre copil (impotriva vointei lui) a unui mediu sigur, ocrotitor, in care el este exclusiv dependent, si trecerea intr-un alt mediu, mult mai solicitant, in care el va invata sa faca fata singur, fara a mai beneficia intotdeauna de asistenta sau protectia mamei.

Tocmai de aceea, teama de abandon care apare la toti copiii, mai mult sau mai putin intens in primii ani de viata, este pana la urma legata de instinctul de conservare, pe care dependenta fizica a copilului de mama o activeaza.

In perioada intrauterina, in primele luni de viata si chiar si in primii ani, lipsa unei persoane adulte in viata copilului cauzeaza, inevitabil, moartea acestuia, prin nesatisfa­cerea nevoilor de baza.

Relatiile de cuplu sunt incercari de a redobandi siguranta si protectia lumii intrauterine si a primelor luni de nastere.

Ele sunt stradania noastra de a recrea o lume sigura, in care nimic rau nu se poate intampla, in care nevoile noastre sunt satisfacute fara a apuca sa cerem, si noi ne simtim comod si dispusi sa crestem.

Nu intamplator, multi psihologi au observat ca in cadrul relatiilor noastre de cuplu cautam parteneri in care sa regasim fie elemente reale ale unuia din parinti, fie elemente ce apartin imaginii noastre ideale pe care o avem despre unul din parinti – asa cum ne-am fi dorit ca el sa fie.

Aceste criterii de alegere in cuplu ne ofera o garantie cognitiva si o siguranta emotionala ca ne va fi bine in viitor. Este ceea ce noi am invatat pe baza experientei noastre si ceea ce incercam sa recream de fiecare data pentru a putea sa redobandim starea de bine initiala.

Singuratatea este perceputa intrucatva ca o anormalitate, ca un gol care este impotriva firii, pentru ca noi ne nastem si traim ca fiinte relationale.

Singuratatea trezeste de foarte multe ori teama primara a abandonului si frica ca nu vom putea face fata singuri, fara sprijin exterior. In fiecare dintre noi se ascunde un copil interior care isi doreste sa fie insotit si iubit, protejat si rasfatat pentru a putea sa evolueze.

Orice amenintare cu abandonul presupune, de fapt, o amenintare vitala din perspectiva acestui copil, care, mic fiind, nu se poate descurca singur. “

Da-ti ocazia de a te dezvolta

Dar oare este singuratatea numai un blestem? Sa fie oare celibatarul condamnat pe veci la nefericire? Cristina Sterie continua: „Avantajele singuratatii pot fi percepute atunci cand lasam acest copil interior sa depaseasca spaimele emotionale si sa creasca, devenind independent.

De-abia cand el va fi sigur pe sine si pe capacitatile sale de a face fata, el va putea sa accepte singuratatea cu seninatate si sa observe felul in care el insusi isi poate satisface propriile nevoi, bucurandu-se de asta.

Dificultatile de a accepta singuratatea vin tocmai din faptul ca, de cele mai multe ori, teama abandonului din copilarie este traita in afara campului nostru de constiinta, neputand fi, de fapt, acceptata si integrata.

Constientizarea acestor temeri si descoperirea modului in care ele s-au format ne pot ajuta sa le integram si sa le depasim mai usor.

Credintele noastre despre lume si viata, despre relatii si cuplu se construiesc in decursul existentei noastre, mai intai in relatie cu familia de origine si cu cuplul parental, iar mai apoi in propriile noastre relatii de amicitie si cuplu.

Invatam, prin intermediul multiplelor noastre interactiuni sociale, ca relatiile sunt esentiale pentru noi. Observam ca fara relatii nu ne putem dezvolta, nu putem creste si nu putem invata lucruri noi pentru a evolua.

Felul in care relatiile de cuplu sunt privite de ceilalti din jurul nostru ne face sa imprumutam din convingerile si credintele lor legate de relatii.

Singuratatea, desi vazuta in prezent ca o cale de libertate personala, este resimtita adesea ca un vid interior de neexplicat.

Cand cineva este singur, de cele mai multe ori persoana marturiseste ca nu se simte bine, implinita. Tocmai pentru ca noi, ca fiinte umane, avem nevoie de altcineva pentru a ne completa, pentru a da un sens propriei noastre existente.

Pentru multi, este greu sa gaseasca un sens in singuratate, pentru unii chiar de neconceput. Dar singuratatea are beneficiile ei.

Relatiile presupun schimbari interioare si compromisuri pentru a ajunge sa ne adaptam partenerului pe care il alegem. Este important sa fim atenti la propriile nevoi si dorinte si la modul in care putem invata sa le indeplinim singuri, noi pentru noi.

O ora pe zi in care sa faci ceva pentru tine este poate un lucru atat de marunt, pe care insa foarte multi oameni uita sa il faca.

Aceasta uitare de tine insati produce alienare si plictis, fuga de singuratate si aruncarea cu capul inainte intr-o relatie de cuplu de multe ori nesatisfacatoare.

Singuratatea ne poate ajuta sa invatam care sunt cele mai eficiente cai de a ne simti bine si de a gasi modalitatile cele mai bune pentru a ne satisface propriile nevoi.

Acest fapt va duce la un plus de confort intr-o potentiala relatie de cuplu pentru ca ne va invata sa cerem lucrurile de care avem cu adevarat nevoie, ara a astepta ca partenerul sa stie si sa intuiasca ce si cum anume poate face pentru noi.

Asteptarile noastre fata de noi insine sunt mai putin probabil de a fi inselate, pentru ca noi putem sa ne activam singuri intreg potentialul de care dispunem pentru a face un lucru exact asa cum il dorim si imaginam: pentru noi insine. Fara a tine cont de ceea ce credem ca ceilalti doresc, fara sa imaginam scenarii care nu depind de noi.

Marele avantaj al singuratatii rezida tocmai in faptul ca putem invata sa constientizam exact care sunt lucrurile care stau sau nu in puterea noastra.

Renuntam in acest fel la sentimente de frustrare provenite din credinte de genul «ceilalti trebuie sa fie asa cum imi doresc eu!» sau «lumea trebuie sa fie intr-un anume fel!» si invatam ce putem face prin noi insine pentru a ne simti confortabil si linistiti. Ne aratam astfel mai toleranti si mai dispusi in a primi si accepta binele celorlalti. “

Singuratatea ca placere

Traim, prin urmare, intr-o societate care valorizeaza extrem de mult ideea de relatie si de cuplu romantic. Acest lucru poate aduce cu sine sentimentul ca a fi singura presupune ceva nefiresc. „Ai gresit tu pe undeva, esti tu in neregula sau, pur si simplu, soarta pare sa iti fie potrivnica. “

Unul dintre factorii care fac ca singuratatea sa fie perceputa ca o trauma este incurajarea, in viata de zi cu zi, a cautarii frenetice pentru relatia perfecta.

Deschidem televizorul si vedem filme de dragoste cu happy-end, oferte turistice si concursuri unde castigurile sunt pentru doua persoane. In plus, posibilitatile de petrecere a timpului liber ca femeie singura sunt mai reduse – inca – decat cele ale unui barbat.

Alexia, 30 de ani, avocat: „Imi place sa fiu singura si independenta, sa am o relatie sau sa ies din ea cand consider de cuviinta. Nu accept compromisuri si ma simt stapana pe viata mea.

Dar recunosc ca, daca nu as avea noroc sa am cativa prieteni barbati, pe care ii consider ca pe fratii mei mai mari, posibilitatile mele de miscare ar fi reduse dramatic.

Imi place sa merg in cluburi de dans, de pilda, si am vazut ce dezagreabil este sa fii doar intre fete, de cata agresiune sociala pot fi in stare barbatii cu prejudecati daca te vad astfel. Acesta e doar un exemplu…

Din pacate, cel putin la noi in tara, statutul de femeie singura poate presupune inca, de multe ori, renuntare si lipsa de protectie, expunerea la critici nefondate, suspiciune din partea altor femei, insolenta din partea barbatilor.“

Dincolo de acest lucru, recunoaste Alexia, singuratatea inseamna timp pentru tine insati: posibilitatea de a-ti explora cu mai multa indrazneala farmecul, sansa de a evolua invatand lucruri noi, ocazia de a privi impartial mai multe posibilitati pentru un cuplu in viitor.

Diana, 34 de ani, trainer, a renuntat la relatia cu Mihai in momentul in care, dupa aproape cinci ani, s-a pus problema casatoriei. „Am simtit ca nu pot face acest pas si mi-am dat seama ca a continua ar fi insemnat un compromis.

“ Despre statutul ei de femeie singura, ea spune amuzata: „Nu am timp sa ma gandesc la asta. Sunt prinsa pana peste cap in diferite proiecte care imi plac extrem de tare.

Am inceput sa imi perfectionez cunostintele de spaniola, merg la salsa, lucrez, desigur, pentru job, ma vad cu prietenii, fac fotografii in weekend.

Cand voi avea ocazia sa intalnesc o persoana cu care sa formez din nou un cuplu, voi fi bucuroasa, dar fiecare lucru la timpul lui. Acum este vreme pentru explorat, relaxare si formare“.

Singuratate cu doua fete

Singuratatea are doua fete: poate fi inspaimantatoare sau provocatoare. Poti ceda tentatiei de a te autocompatimi sau poti profita la maximum de aceasta ocazie de redescoperire.

Solitudinea este, pana la urma, ocazia de a fi cu o persoana foarte importanta: cu tine insati. „Singuratatea intre relatii se transforma intr-o adevarata resursa, atat pentru noi insine in relatie cu noi, cat si pentru noi in relatie cu altii.

Invatam in singuratate sa ne temem mai putin si sa ne bucuram mai mult, sa fim mai deschisi, mai toleranti si, deci, mai apti pentru relatii cu altii“, spune Cristina Sterie.

Singuratatea ca refugiu

De multe ori, modul in care percepem solitudinea depinde de libertatea noastra de a o alege sau nu. Singuratatea in urma unei deceptii de cuplu este dureroasa.

Cea aleasa de tine insati e mai degraba o alternativa mai buna pentru planurile tale viitoare de viata. In unele situatii ea devine o salvare evidenta, nu o problema.

Adriana, agent de asigurari, are 37 de ani si, dupa un divort dureros si o casnicie de-a dreptul periculoasa, se bucura de liniste alaturi de fetita ei de 9 ani.

„Am auzit de mica in familie vorbindu-se despre cat de regretabila, aproape rusinoasa, este intreruperea unui mariaj.Bunica mea, o figura arhetipala pentru toti nepotii ei, tinea la pastrarea aparentelor mai mult decat la armonie si intelegere intre soti.

Am divortat atunci cand conflictele cu Andrei au degenerat: de la certuri interminabile legate de orice fleac, la porniri violente. Stiam ca prima palma, mai ales daca este insotita de justificarea ca partenera este cea care a meritat-o, nu va ramane fara urmari. Si asa a fost.

Am ales singuratatea ca pe o alternativa binevenita, care imi ofera mie respect de sine si fetitei posibilitatea de a creste linistita, fara trauma de a fi langa un tata agresiv. “

„Cu tine sau cu tine?“

Zece avantaje pentru care singuratatea este o oportunitate si nu un handicap, in viziunea psihologului Cristina Sterie:

• poti invata sa te cunosti mai bine pe tine insati;
• poti invata despre tine;
• poti ajunge sa te placi exact asa cum esti;
• inveti sa te adaptezi la tine insati;
• inveti sa te simti bine cu tine insati;
• dobandesti un control mai bun asupra propriilor ganduri, reusind astfel sa iti gestionezi mai bine emotiile disfunctionale;
• devii mai constienta de potentialul tau;
• cauti mai mult propriul tau bine in relatiile viitoare;
• a fi singura cu tine insati poate fi o modalitate extraordinara prin care sa inveti sa te apreciezi si sa te admiri, fara a mai fi dezamagita de faptul ca altii nu observa si nu apreciaza.

Editare de Irina Buda
Foto: Guliver/Getty Images