Vă certați de-o viață? De ce e important să faci pace cu mama ta

Relația cu mama este prima și cea mai importantă relație din viața noastră. Însă, ne poate ajuta să ne dezvoltăm, ori, dimpotrivă, ne taie aripile și ne sabotează. Chiar dacă ați avut o relație conflictuală, gândește-te la împăcare, uite de ce.

Vă rog relatați despre o poveste de succes, de împăcare cu imaginea mamei. Cum s-a produs declicul?

Gaspar Gÿorgy : Eu cred că cele mai multe povești de succes sunt acelea în care copilul (devenit adult) își adună la un moment dat forța și curajul de-ai relata mamei, cu umanitate și respect, ce i-a lipsit în copilărie, care nevoi nu i-au fost respectate și care este dorul din sufletul său.

Și aș spune câteva cuvinte despre relația mea cu mama (o experiență descrisă și în cartea Copilul invizibil): una dintre durerile copilului din mine, pentru multă vreme, a fost că-i lipsea mama.

Citește și:

Crezi că ești o mamă perfectă? Așa ceva nu există! Ce să faci ca să fii o mamă bună

10 sfaturi care te ajută să fii o mamă bună

Pe când eram un preșcolar, am petrecut la bunicii materni mult timp, ai mei părinți fiind la muncă și venind să mă vadă doar duminica (pe atunci se muncea și sâmbăta).

Ca adult, am găsit cumva curajul de-ai spune mamei cât de mult i-am dus dorul, iar replica ei, având și ea ochii în lacrimi, a fost: „Și crezi că mie nu mi-a fost dor?“

Auzirea acelor cuvinte a însemnat extrem de mult pentru copilul din mine și, cumva, o parte a sufletului meu s-a liniștit.

Desigur că nu avem nici acum relația perfectă – mai ales că nu știu dacă există postură mai dificilă în viața unei femei decât aceea de a fi mama unui psihoterapeut.

Roxana Mihăilescu: Cu toate neajunsurile legate de greşelile mamelor şi suferinţele copiilor, în marea majoritate a cazurilor, situaţia este „salvată“ de loialitatea copilului faţă de părinte.

Copiii îşi iubesc părinţii, cam indiferent ce şi cum li se face, iar ca adulţi, păstrează această loialitate care salveză relaţia. În cabinet se petrec multe.

Acolo nemulţumirile capătă glas, cei răniţi îşi pot exprima emoţiile fără teama de a-şi răni mamele, descărcând tensiunea negativă acumulată. Când pleacă din cabinet, iau cu ei un suflet mai uşor, ceea ce duce de multe ori la însănătoşirea relaţiei cu mama.

Mă gândesc acum la cazul unei tinere femei cu care am lucrat. Ea crescuse într-o familie cu o mamă autoritară şi un tată pasiv.

Pacienta mea interiorizase figura autoritară a mamei care se manifesta ca o voce critică şi ameninţătoare, cu care avea „dialoguri“ dramatice mergând până epuizare psihică şi fizică.

Această situaţie era înrăutăţită de faptul că mama continua să se amestece în viaţa ei impunându-şi punctul de vedere, deseori în detrimentul nevoilor şi dorinţelor autentice ale fiicei.

În timpul unui exerciţiu în cabinet după mai multe ore de lucru pe relaţia mamă-fiică, clienta a realizat modul în care o parte din ea se identifica cu mama. Acela a fost momentul „de declic“ şi a marcat începutul vindecării.

Finalul fericit a fost atunci când, clienta mea a hotărât să îşi vopsească părul în culoarea ei preferată, roz – culoare care mamei îi displăcea.

A fost o „declaraţie“ fără cuvinte a eliberării de sub tutela părintească şi a afirmării propriei individualităţi. Emoţiile au fost mari dar şi surpriza pe care a avut-o atunci când a constatat că reacţia mamei nu a fost nici pe departe aşa de  dramatică cum se aştepta. Părul şi-a recăpătat culoarea, iar relaţia lor a fost pusă pe baze noi, mai sănătoase.

Miruna Stănculescu: „Îmi spui că nu ai făcut mare lucru la viața ta, dar tocmai îți dai doctoratul la una dintre cele mai renumite facultăți din lumea asta…“, spune psihoterapeutul.

„Păi și ce, tot ce am făcut a fost să învăț multă matematică“, răspunde clientul. În spatele schimbului de replici, se afla o mamă care ținea morțiș ca fiul să ajungă arhitect, călcând în felul ăsta pe urmele tatălui și securizând atât biroul de arhitectură al familiei, cât și stabilirea în România. Consecințele?

Un adult cu performanțe profesionale remarcabile care ajunge în terapie pentru că „înflorea“ povești despre propria persoană (altele decât aspecte profesionale, evident), încercând să se prezinte pe sine într-o lumină mai favorabilă decât se vedea pe sine în realitate.

Relațiile erau tensionate cu ambii părinți și, evident, mai ales cu mama, care nu rata nicio ocazie să își exprime dezamăgirea pentru alegerea profesională a fiului.

Declicul s-a produs odată cu conștientizarea a două lucruri: (1) că mulțumirea și fericirea se produc în interiorul omului și nu vin din afară, iar asta înseamnă că s-ar putea să nu îmi pot mulțumi părinții niciodată dacă ei sunt deciși să fie nemulțumiți cu alegerile mele

și (2) că treaba copilului nu e să-și mulțumească părinții, ci să se asigure că ceea ce face cu viața lui îl reprezintă și îl face să se simtă validat (personal și profesional).

Gaspar Gÿorgy este psiholog clinician și psihoterapeut relațional, www.paginadepsihologie.ro, [email protected]; tel.: +40 740 362 681; Facebook: Pagina de Psihologie Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie.

Miruna Stănculescu este psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, [email protected], blog: www.mirunastanculescu.ro

Roxana Mihăilescu este psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ, tel.: 0726.291.491,[email protected], http:/psihologroxanadanamihailescu.ro