De ce nu ar trebui să ne dorim copii cuminţi
Ca părinți spunem deseori că avem sau că ne dorim copii cuminți. Dar ce înseamnă și ce spune acest lucru despre noi și așteptările pe care le avem de la copiii noștri? Sfaturi de la psihologul Daniela Stanciu.
Citește și:
Cum recunoastem depresia la copii
Greșeli de parenting pe care e bine să le eviți. Cum să te comporți cu copiii tăi de vârste diferite
Atunci când ne dorim să avem copii cuminţi, e util să reflectăm asupra modului în care definim copilul cuminte şi asupra eventualelor consecinţe care ar putea să apară în viaţa copiilor noştri ca urmare a acestei dorinţe, a atitudinilor şi comportamentelor noastre legate de acest aspect.
Nu toate limitele sunt bune
Atunci când vrem copii cuminţi s-ar putea să le limităm implicarea în joacă şi, implicit, bucuria va fi mai mică pentru ei! Şi cum joaca este modalitatea principală a copilului de a descoperi lumea şi de a învăţa lucruri noi, îi limităm în acest fel dezvoltarea şi autonomia, independenţa.
E important să încurajăm dorinţa de explorare a copilului şi să fim baza lui de siguranţă, la care să revină atunci când întâmpină dificultăţi.
Îl putem lăsa să facă toate acele activităţi pentru care are competenţa necesară, conform vârstei şi nivelului său de dezvoltare. Bineînţeles, având grijă să nu fie ceva care să-i pună în pericol sănătatea, siguranţa!
Dorinţa noastră de a avea un copil cuminte s-ar putea răsfrânge şi asupra modului în care comunică el cu cei din jur.
S-ar putea să-şi spună cu mai mare dificultate opiniile şi să nu îndrăznească să şi le susţină dacă apare o discuţie în contradictoriu, dacă se întrevede un potenţial conflict. Mai târziu, în viaţa adultă, poate fi o persoană submisivă.
Aşadar, e important să-i permiteţi copilului să fie spontan şi să comunice cu dezinvoltură!
În acelaşi timp, acest lucru nu înseamnă că i se permite orice, că îi poate răni pe cei din jur. Explicaţi-i şi puneţi limite cu fermitate atunci când este cazul şi învăţaţi-l să manifeste empatie faţă de cei din jur. E important să-i oferiţi un model în acest sens. Astfel, va învăţa să fie asertiv, fără a-i răni pe cei din jur!
Între a avea și a nu avea voie
În unele cazuri, dacă părinţii îşi doresc copii cuminţi, în mod inconştient, prin atitudinile şi comportamentele lor pot limita ariile de activitate ale copilului şi, dacă i se spune acestuia ca un laitmotiv că nu trebuie să facă anumite lucruri pentru că este periculos (chiar daca nu este!), atunci el poate ajunge să gândească “Lumea asta e foarte periculoasă!” şi poate deveni anxios.
În alte cazuri, dacă sunt prea multe interdicţii, copilul poate ajunge să creadă că nu-l lăsaţi să facă anumite lucruri pentru că nu se descurcă şi stima lui de sine va fi influenţată negativ. Apoi, ca adult, va căuta mereu o persoană care să-l ajute, să-l ocrotească sau poate deveni chiar dependent!
Cultivarea… timidității
Dacă un copil este timid şi părintele îi spune în mod repetat să fie cuminte, atunci nu numai că nu este încurajat să devină îndrăzneţ, ba chiar există riscul ca timiditatea lui să se accentueze.
Dacă îi spuneţi de “n” ori “Fii cuminte!” sau îl copleşiţi cu o avalanşă de “Nu face asta!”, nu va mai îndrăzni să facă lucruri noi şi poate ajunge să vă ceară apoi aprobarea chiar şi pentru lucrurile neînsemnate. În plus, îi puteţi limita creativitatea, care este de fapt o resursă foarte importantă, care-l poate ajuta foarte mult în viaţă. Devenit adult, el nu va avea curajul să aibă iniţiative!
Micile boacăne dau farmec copilăriei şi peste ani devin amintiri frumoase! Copiii, ajutaţi de părinţi, pot trage învăţăminte atunci când fac greşeli şi, mai târziu, în viaţa adultă, nu fac o tragedie atunci când li se întâmplă să facă o greşeală, ci caută soluţii să nu o mai repete şi merg cu încredere mai departe!
De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie
Tel.: 0745.089.985
www.aventuradezvoltarii.com
Foto: shutterstock.com
