De ce suntem singuri si nu in cuplu

O explicatie poate fi impunerea culturala de a trai in cuplu. Sau altceva. Pana una alta, iata cateva idei despre statutul de persoana solo de la psihologul Alexandra Ritiu.

 

Psychologies: Vin la dvs. persoane singure si nefericite de conditia lor?

Alexandra Ritiu: Da, cu totii trecem prin momente in viata in care ne putem simti singuri sau chiar nefericiti. Si as adauga aici faptul ca este firesc ca, uneori, starea noastra sa fie una negativa, fara ca acest lucru sa reprezinte o problema.

Cred, insa, ca este important sa solicitam suportul celor din jur, atunci cand ne simtim coplesiti de probleme.

Este o dovada de mare curaj sa cerem ajutorul, este un act demn de apreciere si este cu atat mai bine, cu cat solicitarea sprijinului nu este amanata prea mult.

Imaginati-va ce s-ar intampla cu o masina daca, o perioada lunga de timp, nu i-am schimba uleiul. Sau ce s-ar intampla cu noi daca, de pilda, am suferi de o boala cardiovasculara si am refuza tratamentul. Iar lista de exemple ar putea sa continue.

Dar ce este de retinut aici este faptul ca a solicita ajutor este un indicator al puterii si curajului, pe de-o parte, iar pe de alta parte, fiecare persoana se confrunta la un moment dat cu o dificultate.

 

Ce gresesc cei care sunt cronic singuri?

A. R.: Nu as spune ca gresesc. Fiecare dintre noi abordeaza greutatile din viata lui asa cum a invatat pana in acel moment, ca urmare a experientelor noastre de viata, iar unele mecanisme de coping devin ineficiente la un moment dat, putand duce la izolare.

Rusinea cred ca este un factor central in acest caz. Este cea care ne spune: „Daca cer ajutorul, vor crede ca sunt un prost/o proasta!, „problema mea este penibila, „vor rade de mine daca le spun ce problema am, „a cere ajutor, a impartasi problemele pe care le ai, e o dovada de slabiciune.

Din pacate, parintii, bunicii, strabunicii nostri, noi am crescut cu aceste mesaje, la baza carora se afla o convingere nerealista si dureroasa, potrivit careia este inacceptabil asa cum suntem si trebuie sa ne ascundem de oameni, sa ridicam ziduri intre noi si ceilalti.

 

Ce greseli fac cei care sunt in cuplu, dar sunt nefericiti?

A. R.: Cea mai frecventa problema pe care am intalnit-o la cuplurile cu care am lucrat pana acum nu a fost, asa cum multi ar crede, incompatibilitatea, ci modul in care partenerii cuplului isi exprima nevoile si dificultatea de a si le satisface reciproc.

Ceea ce am observat, de asemenea, este faptul ca, in momentul in care vin la terapie, atentia membrilor cuplului este centrata preponderent pe propriul disconfort, fara a-l vedea pe al celuilalt.

Isi descriu problema facand referire la celalalt: „Nu-mi acorda atentie, „e toata ziua cu prietenii., „ma critica tot timpul, „e vesnic nemultumita. Altfel spus, cuplurile isi exprima nevoile in mod indirect.

Atacurile, defensiva, atitudinea pasiv-agresiva, evitarea pot sa aiba in spate nevoia de afectiune, de acceptare, de intelegere, de apreciere s.a.m.d.

 

Exista si persoane care se simt mai bine singure? Ele ce problema au?

A. R.: Parerea mea este ca nu exista persoane care sa se simta mai bine singure, adica izolate complet de lumea aceasta. Noi nu suntem facuti pentru singuratate!

Cred, in schimb, ca exista persoane care au o mai mare nevoie, decat majoritatea, de momente de solitudine, clipe de reflectie, de conectare la propria persoana sau, pur si simplu, de liniste.

Iar aceste momente nu reprezinta o problema. In cazul in care persoana se izoleaza, ca reactie la dificultatile cu care se confrunta, atunci este vorba despre un mecanism de abordare a problemei, insa unul care nu face altceva decat sa ne adanceasca si mai mult problema.

In aceasta situatie, persoana nu se simte bine singura, dimpotriva, este un strigat indirect de ajutor.

 

Ce inseamna „stil de atasament si de ce este el relevant intr-o discutie despre cei singuri si cuplu?

A. R.: Comportamentele de atasament fac parte din bagajul nostru biologic, fiind absolut necesare pentru supravietuirea fiintei umane, la fel cum sunt apa, aerul, hrana.

Acestea sunt observabile inca din primele luni de viata, manifestandu-se atunci cand copilul percepe un eventual pericol.

In situatii de pericol, datorita mecanismului de atasament, copiii cauta apropierea de persoana de referinta, iar in functie de raspunsul acesteia, de interactiunea parinte-copil, se dezvolta patru stiluri diferite ale relatiilor de atasament.

Acestea sunt: sigur, anxios sau ambivalent, evitant, dezorganizat si raman relativ stabile de-a lungul vietii.

Altfel spus, este gps-ul nostru pe planul relatiilor, care ne arata ce „ruta sa alegem in situatii diferite. In ceea ce priveste relatia de cuplu, conflictele dintre parteneri apar atunci cand cei doi nu reusesc sa-si satisfaca reciproc nevoile de atasament si anume, siguranta, securitate si satisfactie.

Aceasta dificultate poate avea la baza un stil de atasament nesigur (ambivalent, evitant sau dezorganizat).

In acest caz, membrii cuplului nu reprezinta, unul pentru celalalt, baza de siguranta care faciliteaza implicarea in comportamente de explorare a lumii.

Nesatisfacerea nevoilor de atasament declanseaza emotii precum tristete, frica, dezamagire, care, de cele mai multe ori, nu sunt exprimare concret, ci mai degraba prin atitudini defensive, critice, de atac, de evitare, ducand, in definitiv, la pierderea conexiunii emotionale dintre cei doi parteneri.

 

De ce ni se repeta mereu ca trebuie sa ne casatorim si recasatorim?

A. R.: Cred ca, pe de-o parte, are legatura cu o ca­racteristica a noastra, a romanilor, aceea de a juca ro­lul omului perfect.

Si, in acest sens, e suficient sa ne uitam putin la istoria noastra, fara a merge mai departe de perioada comunismului.

Germenii acestei convingeri, potrivit careia „e musai sa ne casatorim, altfel nu putem vorbi despre iubire, copii, familie, cred ca provin din acea perioada, care inca are un impact foarte mare asupra deciziilor noastre la nivel relational.

Aceste convingeri de tip perfectionist ne mentin vie preocuparea fata de „ce va spune lumea si, astfel, intram in goana dupa Fat-Frumos sau Cenusareasa, dupa relatia sau familia impecabila.

Pe de-alta parte, lipsa de incredere este o alta carac­teristica a noastra, care isi are radacinile in istoria Romaniei.

Teritoriul nostru nu a fost niciodata sigur – asadar, cu cat sunt mai solide granitele, cu atat mai bine, iar casnicia – daca este sa o privim chiar si din perspectiva legislatiei – reprezinta o adevarata fortareata. Si, nu in ultimul rand, nevoia (fireasca) a oamenilor de apartenenta ne poate marca drumul spre casatorie.

 

Liviana, 38 de ani – „Nu sunt niciodata singura

„La 19 ani am plecat de-acasa, cand taica-miu, ingrijorat ca renuntasem la facultate, a vrut sa ma marite cu baiatul unui coleg de serviciu, pe care mi l-a adus efectiv la usa casei.

Mi-am facut rucsacul seara si dimineata eram in primul tren spre Bucuresti. Am stat pe la prieteni si am trait din meditatii.

Cam ala a fost momentul in care mi-am dat sema ca viata e pe cont propriu. Spre linistea alor mei, am terminat totusi o facultate si mi-am gasit o slujba. Buna.

Am castigat nu doar un salariu, ci si un partener – de viata, credeam –, dar cand ne-am prins ca sansele mele de promovare erau mai mari decat ale lui, lucrurile au inceput sa scartaie.

Am fost dintotdeauna capabila de un volum mare de munca, dar asta doar pentru ca am avut norocul sa ma implic dintotdeauna in lucruri care-mi plac.

Pana la 30 de ani, am facut cam de toate, mai ales greseli. Din care am invatat. Cea mai mare dintre ele a fost ca multa vreme am ales compromisul in relatia de cuplu; din fericire, nu l-am tolerat niciodata in munca mea si, cu niciun chip, in relatia cu copilul meu.

La 32 de ani, am devenit mama, iar la 34 – mama singura, fara sa fac mare caz din asta. Fireste ca e cu avantaje si cu dezavantaje, dar am ales sa vad, de cele mai multe ori, partile bune.

De pilda, faptul ca mi-am dorit dintotdeauna sa fac Facultatea de Psihologie, dar am amanat zece ani inscrierea pentru ca partenerul meu considera ca e un moft si ca scoala mi-ar fi rapit din timpul pe care il puteam petrece impreuna (cand el nu era in fata calculatorului…).

Azi, sunt studenta in anul I. Sau faptul ca am ales sa-mi incep propria afacere, desi multi sceptici mi-au falfait spectrul colapsului inca dinainte sa pun firma pe usa. Azi, am primele grupe de cursanti in derulare si certitudinea ca proiectul o sa creasca frumos.

Pentru prima oara in ultimii 10-15 ani, pot sa imi planific din timp vacanta sau sa iau decizii sub impulsul momentului fara sa se darame cerul.

Ies cu prietenii, cunosc oameni noi, aleg singura cand si daca sa incep sau sa inchei o relatie, in cei mai asumati si mai civilizati termeni.

Stiu, o sa spuneti ca sunt superficiala, dar va asigur ca nu e cazul. Traiesc exact la fel ca oricare dintre voi: platesc facturi, am o casa si o masina, imi duc copilul la scoala in fiecare dimineata si la vreun picnic sau in vizita la prieteni in fiecare weekend.

Uneori, pornim spre munte, spre mare sau spre bunici ori, pur si simplu, lenevim dimineata in pat, fara sa ne fie greu sa ne coordonam agendele.

Tot el este, insa, cel pentru care privesc mult mai atent potentialul unei relatii si nu ma arunc cu capul inainte doar de teama ca as putea ramane singura. Pentru ca, daca am vreo certitudine in viata, aia este ca nu sunt niciodata singura.

 

Alexandra Ritiu este psiholog clinician, psihoterapeut de familie si cuplu

Tel.: 741 493 052.

www.paginadepsihologie.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
De ce suntem singuri si nu in cuplu
De ce suntem singuri si nu in cuplu

O explicatie poate fi impunerea culturala de a trai in cuplu. Sau altceva. Pana una alta, iata cateva idei despre statutul de persoana solo de la psihologul Alexandra Ritiu.

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste