De unde vin problemele de comunicare în cuplu
Cercetările psihologilor au relevat că cea mai frecventă plângere din partea femeilor este că nu sunt ascultate sau partenerul nu vorbește cu ele. Iată de ce apar problemele de comunicare în cuplu și cum le putem rezolva.
Creierul femeilor este construit pentru comunicare. Femeile au mai dezvoltate zonele limbajului din creier, iar în timp ce la bărbați se ocupă de limbaj emisfera stângă, la femei sunt implicate ambele emisfere.
De altfel, cea mai frecventă acuză pe care femeile o aduc în procesele de divorț este lipsa comunicării, în timp ce bărbații rareori o pomenesc. Cele două creiere diferite încep să se vadă încă din copilărie.
Studiile Universității Stanford arată că baiețeii și fetițele tind să se joace doar cu membrii aceluiași sex, iar grupurile sunt foarte diferite ca număr, structură și relaționare.
Citește și:
Reguli pentru o comunicare mai bună în cuplu
Greșeli de comunicare care îți vor afecta relația de cuplu
Fetițele au grupuri mai mici de prietene iar intimitatea este ingredientul relației – ele schimbă între ele secrete, povestesc despre oamenii pe care îi cunosc și tind să vorbească mai mult pe un singur subiect.
Pentru ele, nu contează atât subiectul discuției, cât sentimentul de apropiere, de împărtășire a gândurilor sau impresiilor.
În schimb, băieții tind să aibă grupuri mai mari de prieteni cu o structură ierarhică, iar ei trebuie să se lupte ca să nu fie într-o poziție subordonată.
Sunt mai orientați spre acțiune, spre a face lucruri împreună, fac glume unul pe seama celuilalt, schimbă mereu topica discuției și caută permanent jocuri.
Pornind astfel pe drum, la maturitate, o femeie își vede soțul ca pe o versiune îmbunătățită a celei mai bune prietene, în timp ce bărbatul are impresia că a asculta într-o relație este ceva umilitor, la fel cum ascultă un copil adultul sau angajatul pe șeful lui.
Apoi, în conversație, femeile tind să fie suportive și să își exprime acordul, în timp ce bărbații tind să aducă argumente contra sau să găsească alte puncte de vedere.
Or, această atitudine poate părea belicoasă pentru femei. Pentru bărbat, a vorbi în public este o ocazie de debate, o competiție în care trebuie să își arate inteligența sau cunoștințele. De aici, și discrepanța între comportamentul din public și cel de acasă.
Odată ajuns acasă, el nu mai consideră că trebuie să dovedească ceva, deci poate rămâne tăcut.
În același timp, pentru ea, a fi acasă înseamnă a nu-i mai fi teamă că spune ceva nepotrivit sau că deranjează pe cineva – deci, are, în sfârșit, undă verde pentru a vorbi fără grijă.
Chiar și poziția în timpul conversației este motiv de frustrare pentru femei. Ele tind să stea față în față și să se privească în ochi, în timp ce bărbații (chiar de mici) tind să stea unul lângă altul și să privească în față, ca și cum ar sta într-o mașină, aruncând câte o privire celuilalt din când în când.
În fine, femeile tind să scoată sunete de genul „îhî“ ori să termine propoziția celeilalte, chiar să anticipeze ce vrea cealaltă să spună, pentru a arăta că este atentă și înțelege.
Bărbații tind să asculte în liniște, iar obiceiurile de mai sus ale femeilor li se par enervante pentru că nu vor să fie întrerupți.
Primul pas pentru rezolvarea conflictelor este înțelegerea felului în care suntem construiți și acceptarea diferențelor.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Foto: shutterstock.com
