De unde vin situatiile de criza din familie

Situatiile de criza din familie nu sunt putine. Dar de unde vin? Care sunt stresurile ce ne apasa? Ana Maria Moldovan, psihoterapeut, ne vorbeste despre amprenta stilului de viata actual asupra conflictelor si problemelor din familie.

Psychologies: Cum se mai prezinta familiile de azi la terapie? Cu ce probleme?

Ana Maria Moldovan: Fundamental, problemele familiei contemporane nu difera de cele ale familiei de acum 10, 20 sau 30 de ani. S-au schimbat dinamica sociala, normele si valorile sociale, fapt care a generat si o schimbare la nivelul modului in care familia isi exprima disfunctionalitatile. Somajul unuia dintre soti, problemele de sanatate ale parintilor, lipsa intimitatii intre soti, tulburari legate de adictii, supraponderalitatea copilului, probleme scolare, lipsa sprijinului din partea familiei extinse – iata doar cateva din problemele pentru care o familie apeleaza la serviciile unui psihoterapeut.

Care e plangerea cel mai des auzita?

A. M. M.: De cele mai multe ori, familia nu este constienta de faptul ca problema unuia din membri ei nu este decat un simptom al unei dinamici defectuoase, al unor relatii perturbate. De aceea, cea mai frecventa plangere a familiei este ca nu reuseste sa mai faca fata problemelor pe care unul dintre membrii ei le are.

Nu am intalnit prea des familii care sa solicite sprijin terapeutic pentru a-si imbunatati comunicarea in cuplu, pentru a-si dezvolta abilitatile de a fi parinte sau pentru a invata cum sa ofere sprijin parintilor care parcurg criza pesionarii… Altfel spus, familia apeleaza la terapie doar atunci cand este blocata intr-o situatie de criza.

Cine isi gaseste locul cel mai greu in familiile de azi? Copiii, adolescentii? O mama care a uitat sa fie femeie?

A. M. M.: Schimbarea sociala a atras dupa sine si schimbarea rolurilor membrilor familiei, indeosebi in comunitatile urbane. Femeia este nevoita sa dedice mai mult timp profesiei si apoi, dupa cel putin opt ore petrecute la serviciu, am mai putea adauga supravegherea lectiilor copiilor, pregatirea cinei si alte treburi gospodaresti, cel putin un telefon dat parintilor pentru a afla cum se mai simt si un „noapte buna!“spus in fuga sotului ajuns intr-un tarziu acasa, dupa o zi istovitoare la serviciu. Si toate acestea se rasfrang asupra intregii familii… Retoric, ne putem intreba: de unde ne putem „procura“ resurse si timp pentru a fi barbatul, femeia, copilul, parintele, bunicul de care familia noastra are nevoie?

Oamenii se casatoresc tot mai tarziu, cel putin in mediul urban. Ce inseamna acest fapt?

A. M. M.: In reteta casatoriei intra cateva ingrediente esentiale: iubirea, angajamentul, dorinta de a-ti fauri propria familie, de a-ti asuma responsabilitatea nu doar pentru propriul destin, ci si pentru oamenii pe care ii ai langa tine. Familia nu mai este o prioritate pentru tanarul contemporan, care a fost obisnuit sa isi poarte mai mult siesi de grija, decat altora.

„Mai intai sa termin scoala, sa am un serviciu bun, sa ma distrez si apoi familie, copii. Adica renuntari de sine?! Mai este vreme!“ iata – un discurs pe care adeseori l-am auzit in profesia mea. Din pacate, educatia pentru viata de familie lipseste din programa scolara, iar invatarea sociala promoveaza divorturi, casatorii bazate pe interese de moment, pe cat de intense, pe atat de trecatoare. Este insuficient promovat modelul familiei dispuse sa ramana coeziva chiar si atunci cand este zguduita de crize.

Cum se descurca familiile recompuse? Stiu ele sa gestioneze o astfel de situatie?

A. M. M.: A recompune o familie – interesanta sintagma! Este ca si cum ai incerca sa iti rescrii povestea, sa iti reinvii dorinta, increderea ca familia ta exista cu adevarat. Numai ca totul este truda, munca cu sine, rabdare, ingaduinta, respect, limite sau multa iubire pentru omul sau oamenii care iti sunt alaturi.

In astfel de situatii, cuplul se confrunta cu oportunitatea de a schimba „mersul lucrurilor“ in bine. Depinde insa de abilitatea partenerilor de a-si comunica asteptarile, dorintele si – de ce nu? – temerile. Si, nu in ultimul rand, de a se constitui ca nucleu pentru ceilalti membri ai familiei, ca resursa de stabilitate si echilibru.

Ce loc mai au generatiile in varsta in familia urbana de azi din Romania? Bunicii? Clanul largit?

A. M. M.: Bunicii sunt radacinile. Cu cat sunt mai puternici, mai echilibrati, cu atat trunchiul denumit „familie“ este mai sanatos. Este evident ca in familia urbana se poate observa si o intrepatrundere de roluri, fapt care poate conduce familia catre situatii de criza daca nu sunt gestionate cu chibzuinta.

Ce ii sfatuiti pe clientii dvs., ce vi se intampla sa repetati ca sa… auda?

A. M. M.: In primul rand, trebuie sa isi doreasca sa se auda pe sine, cine sunt, ce vor, ce aleg sa devina, care sunt oamenii pe care si-i doresc in viata lor, ce primesc si ce daruiesc… Niciodata lucrul pe care este nevoie sa il repeti, nu este acelasi, fiecare om este diferit.

Vin oamenii la terapie? Constientizeaza nevoia de a fi ajutati ca familie, ca sistem de relatii si interactiuni?

A. M. M.: Sunt foarte multe persoane care apeleaza la psihoterapie, indiferent de nivelul de educatie sau de statutul social. Si asa cum ati spus si dvs., nevoia de psihoterapie izvoraste din constientizarea faptului ca bunastarea unui membru al familiei atrage dupa sine si echilibrul familial si invers…

Ce mutatii de forma inregistreaza azi institutia aceasta, familia? Ce se intampla cu ea? Se disipeaza, dispare familia nucleara?

A. M. M.: Nu cred ca familia ca entitate sociala va disparea vreodata, pur si simplu este un sistem viu, care evolueaza, se transforma in functie de mediul in care exista. Priviti in parcurile Bucurestiului si veti vedea parinti si bunici cu prichindei de mana… A reinceput sa se auda zarva glasurilor de copii, familia renaste!

Care sunt cei mai mari factori de presiunea asupra ei? Banii, timpul…

A. M. M.: Banii, timpul sunt dimensiuni masurabile si variabile ale vietii noastre. Putem avea bani si sa nu avem o familie, putem avea timp si sa nu avem cu cine sa ne bucuram de trecerea lui. Presiunea este in fiecare din noi si vine, de cele mai multe ori, din inabilitatea noastra de a ne defini propriile dorinte, de a fi congruenti cu noi insine si cu ceea ce ceilalti asteapta de la noi.

Intre cariera si familie nu ar trebui sa existe „versus“, o alegere intre a fi sau a nu fi. O piata a muncii libera ne cere sa investim in formarea noastra profesionala, sa ne imbogatim cunostintele si abilitatile profesionale. Este oare suficient? Fiecare dintre noi alege cum va mentine aceasta balanta in echilibru, fie ca este vorba de prestigiu profesional, recunoastere, siguranta materiala sau implinire, multumire sufleteasca, familie.