Descifreaza comportamentul copilului tau adolescent
Nu-l mai recunosti? S-a schimbat chiar asa de mult? Miruna Stanculescu, psiholog, te invata cum sa descifrezi comportamentul copilului tau adolescent.
Psychologies: Aveti in terapie parinti de adolescenti care se plang de relatia cu fiul sau cu fiica? Pe care nu-i mai inteleg?
Miruna Stanculescu: Cred ca majoritatea parintilor ajunge in situatia in care se plange de adolescentul din dotare. Daca problemele ating un nivel critic, de cele mai multe ori, punctul de plecare este calificarea adolescentului ca pacient desemnat.
Nu din comoditate sau din rea vointa parentala, ci pentru ca, de regula, parintii apeleaza la terapie doar atunci cand simt ca au incercat tot ceea ce era posibil si ca nimic nu a functionat.
Adolescenta copilului este o etapa dificila pentru parinte, mai ales pentru ca nevoia de experimentare se afla la adolescent, iar responsabilitatea ramane la parinte.
Totodata, adolescenta aduce la suprafata toate nevoile neabordate in copilaria mica, fiind ultima sansa a parintelui sa inteleaga ce a ramas neinteles si sa rezolve ce a ramas nerezolvat. Ce ramane, va cadea in sarcina individului ajuns la maturitate.
Tot acum, devine vizibil si nivelul de calitate a relatiilor parinti-adolescent. Daca parintii au deja parghii functionale si rodate de comunicare si de control, atunci apar mai putine probleme.
Daca nu, atunci orice disfunctionalitate din relatie va fi acutizata. Daca, de plida, pe vremea adolescentei odraslei e clar care sunt lucrurile negociabile si care sunt cele ne-negociabile, atunci e mai simplu de navigat pentru toata lumea.
Daca, insa, relatia a fost mult prea permisiva, va deveni dificil sa ghidez adolescentul intr-o lume care, din punctul lui de vedere, este plina de tentatii si fara consecinte ireparabile.
E normal sa nu se mai inteleaga?
M. S.: Intr-o postare de pe blog-ul meu profesional, publicam, cu ceva timp in urma, un mic dictionar de comunicare parinte-adolescent. Impreuna cu un zambet, cred ca reiese din cele de mai jos ca, da, e absolut normal sa nu se mai inteleaga.
„La timp“ – termen care se foloseste cel mai adesea in propozitia „te rog sa vii la timp“. Daca in mintea parintelui are legatura cu ora stabilita de comun acord, adolescentul leaga termenul respectiv de prioritatile personale sau, ocazional, de cele ale prietenilor.
In consecinta, intarzierile repetate nu vor avea legatura cu respectul filial, ci cu procesarea diferita a expresiei. Termenul va fi folosit doar ocazional cu parintele si doar atunci cand bunastarea adolescentului depinde de intalnirea cu acesta (de pilda, atunci cand are nevoie de transport catre o petrecere).
„Ironie“ – termen care, pentru parinte, descrie folosirea umorului, in detrimentul altor metode care sunt descurajate de societate, cu speranta ca mesajul va fi transmis mai eficient.
Pentru adolescent, termenul descrie incercarea parintelui de a-i submina personalitatea in devenire si popularitatea in randul prietenilor.
„Moda“ – notiune care, pentru parinte, implica simtul estetic adult si un input provenit de prin mall-uri, reviste sau canale de moda. Pentru adolescent, termenul implica axioma conform careia „frumusetea nu se afla in ochii privitorului, ci in ochii adolescentului“. Daca axioma este satisfacuta, nimic altceva nu mai este de demonstrat.
„Mancam impreuna la pranz“ – expresie care, pentru parinte, presupune asezarea la masa a intregii familii, vazuta ca o oportunitate placuta de a petrece timp cu cei dragi.
Pentru adolescent, presupune doar ca mancarea este gata in acelasi timp pentru toata lumea, iar apoi fiecare decide unde si cand mananca.
In varianta parentala, este vazuta ca o oportunitate de a comunica, iar in cea a adolescentului ca o intruziune in viata personala, din cauza intrebarilor de genul „si cu cine te mai vezi?“, „si ce-ai mai facut?“.
„Curat“ – aplicata la camera pe care o ocupa un adolescent, expresia inseamna doar dezordine de diverse grade. Gradul cel mai scazut se aplica doar atunci cand ai prieteni in vizita (probabil, de sex opus).
Pretentia parentala de a trai intr-o casa curata atunci cand nu ai vizitatori, este considerata ca fiind lipsita de sens.
Dar cand devine periculoasa aceasta ruptura a legaturii parinte-adolescent?
M. S.: Atunci cand devine ruptura. Pana la stadiul acesta, al rupturii, avem doar o diferenta de opinii, in care parintele are rolul de negociator-sef.
Parintele unui adolescent isi poate permite multe. Sa se supere, sa se indoiasca de calitatile lui de parinte, sa nu doarma noptile. Dar nu isi poate permite sa rupa relatia cu adolescentul.
Pentru ca, in spatele manifestarilor, cateodata toxice (furie, comportamente disfunctionale etc.) ale unui adolescent se afla o mare nevoie de ghidare, de intelegere si de acceptare.
Care sunt cele mai frecvente plangeri ale parintilor?
M. S.: Ma tenteaza sa fac dreptate ambelor tabere, asa ca o sa pun pe lista cele mai frecvente cinci plangeri de ambele parti.
Asadar, comportamentele de care se plang cel mai mult parintii, ar fi: lipsa de respect (fata de regulile, valorile, opiniile sau initiativele parintelui, in particular, si a restului adultilor, in general); entuziasmul pentru orice altceva (jocuri, prieteni) decat invatatura si efectele aferente (rezultate scolare proaste); dezinteresul pentru viitor sau lipsa de decizie cu privire la viitor.
Exista si comportamente cu probleme (fumat, consumul de droguri sau tulburari de comportament alimentar), discutii despre stilul vestimentar si preferintele muzicale.
De partea adolescentilor avem: (1) compararea constanta cu altii; (2) manifestarea continua a insatisfactiei si/sau ingrijorarii; (3) ironia si sarcasmul; (4) restrictionarea libertatii; (5) certurile dintre parinti.
Ce strategii gasesc ei pentru a-si controla odraslele?
M. S.: Cea mai la indemana si (implicit) cea mai tentanta este interzicerea. Si cea mai ineficienta, pentru ca, pentru un adolescent, actul interzicerii functioneaza ca scena din Shrek, cea cu pick-me. Mai urmeaza apoi morala parinteasca. La fel de ineficienta si ea.
Le explic relativ des parintilor ca un mesaj catre un adolescent e util sa functioneze pe principiul telegramei: scurt, concis si la obiect.
Parintele are nevoie sa includa in mesaj lucruri concrete – ce comportament nu e acceptabil, ce comportament asteapta in loc si care sunt consecintele (pozitive – ale inlocuirii si negative – ale mentinerii).
Discursurile despre valori si alte chestii conceptuale sunt utile in alte imprejurari, nu pentru un adolescent care are de luptat cu propriii hormoni si nu mai are energie psihica de investit in concepte.
Unde gresesc parintii in raport cu copiii lor mai… mari?
M. S.: Cea mai mare greseala este neacordarea increderii. Ce face un adolescent nu este, in marea majoritate a cazurilor, un predictor corect pentru locul pe care urmeaza sa-l ocupe in lume. Un adolescent care se poarta iresponsabil sau imoral, nu prezice neaparat un adult cu aceleasi probleme.
Parintele are nevoie sa isi asume responsabilitatea pentru drumul educational pe care l-a parcurs impreuna cu copilul ajuns acum adolescent, sa inteleaga ce anume are el (parintele) de schimbat si sa nu inceteze sa-i acorde adolescentului increderea in posibilitatea schimbarii.
In spatele oricarui adolescent care greseste, exista un copil fata de care s-a gresit. Si, atentie, lucrurile nu sunt simple. Greseala parentala nu inseamna ca parintele face un lucru rau.
De cele mai multe ori, ne uitam la prea mult dintr-un lucru bun. Prea multa dragoste, prea multa protectie sau prea multa toleranta in copilarie se regaseste adesea intr-o adolescenta cu probleme.
Cum poate fi prevenit consumul de droguri la adolescenti?
M. S.: In primul rand, discutand deschis. Despre pro si despre contra. Despre ilegalitate si despre riscuri. Despre adictie.
La fel ca si in cazul sexului, adolescentii care au parte de discutii deschise despre droguri si despre utilizarea lor, au un comportament cu mult mai responsabil si o dorinta mai scazuta de experimentare.
Desi este mai bine ca parintele sa isi asume responsabilitatea discutiei, daca acesta nu se simte pregatit, exista si varianta transferarii ei in sarcina unui psiholog. Cel mai rau este ca parintele sa creada ca, daca nu discuta despre asta ori daca interzice si ameninta, adolescentul este la adapost de tentatie.
Ce probleme specifice intampina parintii in raport cu fiicele?
M. S.: Problemele de comportament alimentar sunt cel mai des intalnite, la pachet cu o imagine de sine cu probleme. Urmeaza descoperirea sexualitatii si – mai ales – punerea in aplicare a descoperirilor.
Dar cu fiii lor?
M. S.: Pentru baietii adolescenti, cea mai intalnita problema este agresivitatea (incluzand aici si comportamentele contestatare). Sub comportamentele agresive se ascund insa, deseori, angoase de tot felul sau foarta multa tristete.
Conceptul de „masculinitate“, promovat de societate, nu incurajeaza deloc exprimarea anxietatii sau a tristetii. Agresivitatea este perceputa ca forta.
Asa ca, deseori, in spatele unui adolescent ajuns la Sectie, pentru grafitti, se afla un pusti care se simte respins de fete sau de colegii de scoala.
Ce sa faca o mama (sau un tata) daca nu e de acord cu prietenul/prietena aleasa de fiica sau fiu?
M. S.: Cred ca e mai simplu sa mentionez ce sa nu faca: sa nu interzica relatia! Pentru ca interzicerea transforma situatia, dintr-o relatie intre doi adolescenti, in povestea rescrisa a lui Romeo si a Julietei.
Nu-i poti dicta nimanui de cine sa se indragosteasca si nici momentul potrivit la care sa faca asta.
Poti doar sa fii alaturi de el (sau ea) si poti avea o opinie. Asa ca indemnuri de genul „lasa prostiile si gandeste-te la scoala“ nu functioneaza. Si nici amenintarile.
Miruna Stanculescu este psiholog cognitivist
www.mirunastanculescu.ro
Citeste si:
Cum ne comportam cu un adolescent rebel
Pasi in negocierea cu un adolescent
Foto: shutterstock.com
