Atenție! Stresul se transmite genetic copiilor
Deși căutăm variate motive pentru a ne explica anumite trăsături ale copiilor, realitatea este mai complexă. Dincolo de gene și educație, inclusiv stresul pe care îl trăim în prezent este moștenit de urmașii noștri.
Mamele care nu acordă atenție copiilor le inhibă acestora genele din creier care se ocupă de receptorii hormonilor estrogeni, iar modificarea îi face pe aceștia, odată ajunși adulți, să fie mai puțin atenți și empatici cu propriii copii.
Probabil că, pentru mulți, acest lucru reflectă un principiu de parenting deja cunoscut, detaliile tehnice aducând doar confirmarea acestuia dintr-o sursă științifică.
Însă alte cercetări aduc informații mult mai șocante în acest domeniu nou și fascinant al epigeneticii – adică a influenței pe care o are mediul asupra genelor.
Citește și:
Statistici despre stres pe care trebuie să le afli
Prea mult stres? Ce să faci când simți că nu mai poți
Ne-am învățat să dăm vina pe mediu, educație și pe gene pentru ceea ce ajung copiii noștri. Realitatea este însă mult mai subtilă și mai complexă.
Astfel, un studiu realizat la Universitatea din Pennsylvania a descoperit că expunerea șobolanilor masculi sănătoși la șase săptămâni de stres le condamnă puii la a fi și ei stresați.
La două săptămâni de la încetarea stresului, acestora li s-a oferit șansa să se reproducă, iar cu ocazia asta au transmis mai departe nouă modificări la nivelul unor molecule care reglează gene responsabile cu stresul – mai exact, cu secreția în hipotalamus a hormonului de stres numit cortizol.
Traduse în cronologia umană, șase săptămâni înseamnă trei ani jumătate, iar două săptămâni la șobolan înseamnă cam un an și două luni.
Adică, mai pe înțelesul tuturor, poți să fii un bărbat cu gene OK, dacă vreo trei ani ești expus la stres și te apuci să faci copii la mai puțin de un an jumătate după perioada nefericită, sunt șanse mari să-i transmiți copilului toată suferința ta.
Sistemul nervos al copilului se va forma ca și cum el ar fi fost expus la stres. El va răspunde mai emoțional sau mai agresiv la provocări, va fi mai timid cu străinii, se va descuraja mai ușor, va tinde să fie mai pesimist și se va îmbolnăvi mai ușor.
Cred că am mai pomenit într-un articol care sunt cele mai frecvente surse de stres la omul adult. Mă refer la cele de zi cu zi, nu la cele ieșite din comun și foarte dramatice.
Faptul că nu te simți stăpân pe situație, pe viața ta, dar nici nu te vezi în stare să implementezi schimbări.
La job, ai frecvent probleme cu a-ți planifica eficient timpul, astfel că rareori termini tot ce ai de făcut și ai prea multe decizii de luat zilnic.
La acestea, se adaugă o relație proastă cu șeful, insecuritatea locului de muncă, problemele financiare și sentimentul că nu găsești sensul în viața ta sau în jobul pe care îl ai.
Este bine de știut că, după numai o lună de asemenea stres, creierul se resimte – îi scade numărul de dendrite din partea frontală, te mobilizezi mai greu și îți ia mult mai mult să rezolvi probleme pe care înainte le rezolvai relativ ușor.
Aceste modificări sunt reversibile, dar, dacă stresul se prelungește, răul devine tot mai bine înfipt în creier, afectându-i genele și reușind să se strecoare în ADN-ul nostru, prin care ajunge la urmași.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Foto: 123rf.com
