Now Reading
E bine sau nu să te reîmpaci cu un fost iubit?

E bine sau nu să te reîmpaci cu un fost iubit?

Avatar photo

O vorbă din popor spune că „ciorba reîncălzită nu mai are gust bun“, dar unii se împacă și după a șaptea despărțire sau chiar după divorț. Ori se reîntâlnesc după cinci-zece ani și o iau de la capăt, cu o nouă poveste de iubire. Scenarii multiple, riscuri la care e cazul să fim atenți… Așadar, e bine să te reîmpaci cu un fost iubit?

 

De ce unii au apetența aceasta pentru nenumărate despărțiri și împăcări?

Miruna Stănculescu: Nu știu dacă doar unii au apetența asta sau ea devine, mai degrabă, un soi de tendință. Nu de alta, dar unul din patru dintre tinerii adulți declară că au revenit la fostul (sau fosta)  cel puțin o dată.

Pentru trend-ul cu pricina există și o explicație: mediul online (mai precis social-media) face destul de dificil să-ți trimiți fostul (sau fosta) la naiba și să nu mai știi de el (sau ea).

Exceptând cazul în care îi dai block, unfriend sau unfollow ca un maniac, vrei-nu vrei, o să fii bântuit de firul epic al vieții celuilalt după despărțire.

Poate și de asta, generația tânără are mult mai multă înțelepciune când vine vorba de a salva prietenia dintr-o relație de dragoste. În fine, dincolo de blestemul internetului, oare de ce ajungem să „încălzim ciorba“?

Motivele cele mai la îndemână variază de la prietenii comuni sau apartenența la aceeași comunitate (de business sau de alt tip), la motive emoționale de tipul „simt că a rămas ceva neterminat“ sau „mă simt vinovat(ă) pentru suferința pe care i-o produc“, ori „m-am gândit că scap de dracul, dau de tac-su“.

Citește și:

Motivele pentru care intrăm și stăm în relații de cuplu toxice

Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut

Mai psihoterapeutic formulat, motivele emoționale intră în aria vinovăției sau a confortului, care derivă din cunoașterea unei persoane (cu defectele ei cu tot), iar cele practice fac imposibilă separarea de fostul partener și vindecarea durerii produse de ruperea relației.

Realist vorbind, un cuplu are mult mai multe șanse să intre în tiparul despărțirilor și împăcărilor dacă rămân lucruri nerezolvate (dar care par rezolvabile);

dacă cuplul nu are o tehnică eficientă de rezolvare a conflictelor; dacă unul dintre parteneri nu vrea de fapt o despărțire, ci doar un punct de presiune pentru a obține ce își dorește; dacă partenerii se plac cu măsura cu care se displac.

 

Divorțează și după o vreme se recăsătoresc. Este perioada postdivorț o regăsire de sine, a relației, redescoperirea iubirii pentru celălalt sau se împacă din motive economice, din teama de sigurătate etc.?

M.S.: Mie îmi place să spun că nu există un motiv mai bun decât altul pentru a sta cu cineva. Important este să te asiguri că motivele pentru care stai într-o relație, te fac fericit.

Adică nu frustrat sau trăind cu senzația că se putea mai bine. Carevasăzică, mie nu motivele pentru care ne întoarcem mi se par importante, ci luarea lor în posesie și asumarea responsabilității pentru ele.

Ce vreau să spun concret? Păi, dacă rup o relație mânat de lipsa de afectivitate sau satisfacție sexuală și revin în ea împins de motive financiare, tot ce o să obțin e frustrare și probabil (mai devreme sau mai târziu) o altă despărțire.

Dacă, însă, revin în relație înțelegând care a fost contribuția mea la motivul de insatisfacție, comunicând deschis cu partenerul și stabilind o strategie de rezolvare a problemelor, atunci am șanse să obțin mulțumire și satisfacție din „reîncălzirea ciorbei“, prin reinventarea ei.

 

Se reîntâlnesc după un număr de ani… Vorbim de o nouă poveste sau de continuarea celei vechi, dar la ani distanță?

M.S.: O despărțire omoară o relație. O împăcare nu o învie pe cea deja decedată, ci inițiază o relație nouă. De ce? În primul rând, noi, oamenii, suntem un fel de păpuși Matrioșka: în fiecare secundă, primim informații care ne fac să fim o versiune nouă a noastră.

Dacă privim relația ca pe o entitate născută din interacțiunea dintre doi oameni, atunci e clar că aceasta evoluează odată cu noi. Așa încât, eu cred că începem o nouă relație cu fiecare împăcare.

Și mai cred, că privind lucrurile din perspectiva asta, mai avem un avantaj: acela că înțelegem că facem o alegere și (mult mai important) că o repetăm. Așa am o șansă să mă întreb de ce anume aleg și ce anume vreau să se repete.

 

Ce greșeli să nu facem sau să nu repetăm când ne împăcăm cu un fost?

M.S.: Prima dintre posibilele greșeli este să credem că despărțirea rezolvă probleme. Despărțirea creează doar traume, adică doare. Durerea nu te face în mod necesar un alt om – adică unul mai înțelept, mai empatic sau mai tandru.

Schimbarea vine din asumarea responsabilității și din dorința de a face lucrurile diferit. De asta ajungem să ne despărțim – pentru că evităm să comunicăm și să rezolvăm ce ne deranjează.

Așa că, dacă tot ce fac e să mă împac, o să am parte de o nouă versiune a vechilor probleme. Următoarea greșeală este folosirea „mașinii de gunoi a relației“.

Să explic: o relație funcțională nu aduce doar bucurie și fericire, ci și frustrări și nemulțumiri. Cu atât mai multe emoții și sentimente negative sunt prinse în istoricul unei relații care a ajuns la ruptură! Mă despart.

Apoi mă împac și, cu prima ocazie cu care partenerul meu face o greșeală, fluier după „mașina de gunoi a relației“ și îi trântesc pe masă un pomelnic de învinuiri de dinainte de despărțire.

Dacă luăm o relație de la început, avem nevoie să aducem la zero contoarul polițelor și reproșurilor. Sau, cum spuneam la școală, „să o copiem pe curat“. Fără greșeli și fără ștersături.

Păstrăm lucrurile de valoare, le rezolvăm pe cele spinoase și îngropăm relația precedentă. Avem apoi lipsa unei distanțe sănătoase între cei doi, pe o durată oarecare. Reînnodarea unei relații este o alegere.

Chiar dacă, aparent, cunoști omul. Și tu și el aveți nevoie să schimbați ceva, că doar de asta n-a mers, nu-i așa? Și, întreb: te-ai muta într-o săptămână, cu arme și bagaje, cu un om de-abia cunoscut? Și dacă nu, de ce?

Nu pentru că ai simți nevoia să îl cunoști? Și cu ce e diferit procesul doar pentru că ai nevoie să realegi? Să te lămurești ce anume s-a schimbat la tine sau la partener și ce înseamnă schimbările acestea pentru tine?

Cuplurile care se împacă după cel puțin trei luni petrecute separat, au mai multe șanse să facă o alegere de care să fie mulțumite.

Ultima pe listă este situația în care ne împăcăm nu pentru că vrem omul, ci pentru că nu vrem altceva, respectiv sigurătate, insecuritate emoțională sau tristețe.

Fuga de propriile emoții și insecurități nu e un sfetnic bun, ci doar unul eficient. Care rezolvă problema azi, dar o mută în viitorul apropiat.

 

Care sunt riscurile împăcării cu un fost?

M.S.: Să scapi de dracul și să dai tot de el. Adică să constați că oamenii se schimbă când vor ei și că asta nu se întâmplă (de regulă) când vrei tu. Sau să constați că doar credeai că poți trece peste nemulțumiri și că, odată calmate insecuritățile, apar din nou nemulțumirile.

Concluzia? E nevoie de muncă și de angajament pentru a trece peste o despărțire. În consecință, și riscul ca unul dintre parteneri să se descurajeze este mai mare, mai ales că o revenire nu beneficiază de „fluturii“ inerenți unei relații cu o persoană nouă.

Tot la capitolul riscuri figurează și neîncrederea în trăinicia relației – de vreme ce avem dovada că posibilitatea despărțirii există, de unde să știu că nu vom ajunge în același punct?

 

Există și beneficii ale faptului că începem să formăm un cuplu cu un fost iubit?

M.S.: Poate că cel mai important avantaj ar fi acela că alegi un om pe care îl știi deja și care, la rândul lui, te știe cu bunele și relele inerente.

Până la urmă, nimeni nu este perfect, iar șmecheria relațională constă în a găsi pe cineva ale cărui imperfecțiuni sunt tolerabile. O revenire poate însemna asta.

Că putem să ne tolerăm imperfecțiunile, de vreme ce omul știe deja o versiune mai puțin bună a mea (vezi despărțirea).

Atenție, însă: așa cum spuneam mai sus, este important să am dovada obiectivă că ceea ce nu funcționa înainte de despărțire, este adresat deschis, discutat și pus în practică într-un fel satisfăcător pentru ambii parteneri.

 

Miruna Stănculescu este psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, [email protected],  www.mirunastanculescu.ro

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top