Ea face un copil fără acordul lui. Impactul asupra tatălui și copilului
Ea rămâne însărcinată și păstrează copilul, chiar dacă el e împotrivă. Ce le determină pe femei să nu țină cont de voința bărbatului și care este impactul pentru viitorul tată sau pentru copil? Răspunsuri de la Cătălin Dandeș, psihoterapeut.
Au rămas însărcinate și sunt hotărâte să păstreze copilul, deși bărbatul nu este de acord. De ce unele femei fac asta și ce spune despre ele?
Cătălin Dandeș: Aș pune accent, în primul rând, pe fenomenul proiecției și apoi pe nevoia de sens pe care o femeie încearcă să o împlinească prin experiența maternă.
Citește și:
Merită oricine titlul de părinte? Eu cred că nu…
Proiecția este tendința indivizilor de a fi influențați de emoțiile, trebuințele sau structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realității, mai ales atunci când câmpul perceptiv prezintă o anumită ambiguitate.
Mai simplu spus, persoana respectivă își construiește o imagine despre ce ar putea-o face fericită (în cazul acesta, un copil), reprezentare încărcată de emoție, iar când apare șansa ca această dorință să devină realitate, emoția prevalează discernământului.
Putem vorbi de un entuziasm naiv sau de confuzia creată de instanțele contradictorii din psihismul viitoarei mame. Când conștiința unui individ se identifică total cu o dorință, când anticipează că punerea în act a acelei dorințe i-ar putea aduce fericirea, posibilitatea de a face greșeli este foarte mare.
Nu vreau să spun că în toate cazurile în care o femeie își dorește un copil și hotărăște să-l păstreze este vorba de o alegere greșită.
Ci doar că, în acele situații când luăm decizii, ar fi bine să punem în balanță motivele reale pentru care alegem într-un fel sau altul.
Motivele păstrării unui copil sunt multe și ele ar trebui cântărite cu atenție, atunci când hotărâm că suntem pregătiți pentru o astfel de experiență.
Să faci un copil pentru că vrei să rămâi într-o relație cu un bărbat care îți place, dar care nu manifestă dorința de a plănui un viitor împreună, ori pentru că îți e teamă că-ți vei dezamăgi familia sau pentru că te presează golul singurătății și vrei să-ți ții mintea ocupată cu ceva important, fără a lua în calcul posibilitățile financiare, emoționale, zestrea intelectuală sau spirituală pe care i-o transmiți mai departe acelui copil, poate dovedi imaturitatea viitoarei mame și poate aduce multă suferință, pe viitor, tuturor celor implicați.
Sigur, sunt și cazuri de femei foarte mature emoțional și intelectual, responsabile, care înțeleg implicațiile respective, și le asumă, care dovedesc, prin experiența avută, că au luat o decizie bună păstrând copilul, în ciuda tuturor adversităților întâlnite în momentul când au decis să păstreze sarcina.
Nevoia de sens este, de asemenea, un factor care induce în eroare. Să nu uităm că un copil nu e un instrument pentru încercări, de care ne putem dispensa când se dovedește că am ales greșit.
Sensul, în viață, are legătură cu a fi utili cuiva într-un fel în care deja știm că o facem bine, cu a dărui din ceea ce suntem, acte care aduc bucurie și împlinire.
Dar lucrurile astea pot fi confundate ușor în mintea cuiva confuz, care vrea să umple cu ceva, cu orice, un gol interior.
De mare ajutor este să verificăm cât mai bine „ecologia“ scopului nostru, și ce anume ne face să simțim acea dorință. Să decizi strict în virtutea simțirii, denotă un comportament dominat de automatisme, ceva foarte mecanic.
Cât de bine se va potrivi în peisaj obiectivul nostru odată devenit real, cu toate părțile implicate acolo? Să avem o perspectivă cât mai detaliată legată de consecințe și originea dorinței.
Ce spune despre o femeie o astfel de alegere, depinde mult de motivele pentru care a făcut-o. Când ea a ales asta, în ciuda refuzului partenerului, din frica de a nu rămâne singură, ar putea arăta că avem de-a face cu o personalitate de tip dependent sau cu cineva care acționează rebel, imatur, indiferent de consecințe.
Mai există și tipul de femeie care a crescut cu un singur părinte, care tinde să replice același model, în ciuda dorinței de a avea familia care i-a lipsit.
Un alt aspect e legat de un lung șir de decepții relaționale, care determină viitoarea mamă să se replieze pe relația cu copilul ce va să vină.
În astfel de situații, apare riscul substituției partenerului cu copilul, ceea ce poate genera o serie de confuzii atât în psihismul copilului, cât și al mamei.
Un rol important în luarea acestui gen de decizie este modelul comportamental al mamei respective. Unele femei gestionează realitatea submisiv, altele – într-un mod dominant.
Niciunul nu e neapărat mai bun sau mai rău. O persoană poate alege maternitatea ca urmare a alinierii cu valorile religioase, alta – în acord cu cele ale familiei în care a fost crescută sau a presiunii anturajului;
ori poate hotărî să crească un copil ca un act de răzvrătire față de diverse impuneri. Fiecare caz are specificitatea lui și poate fi evaluat în funcție de detalii.
Ce impact emoțional are asupra bărbatului?
C.D.: Chiar dacă uneori acest lucru nu este vizibil, un bărbat poate fi foarte afectat de perspectiva paternității fără voie, se lovește de neputință, frustrare.
El poate reacționa diferit, după cum personalitatea lui, deja formată, a fost obișnuită să gestioneze momentele critice.
Un bărbat mai sensibil va trăi un conflict puternic legat de responsabilizarea forțată vs nevoia de a simți că și-a asumat initiațiva respectivă. Oricum, o astfel de măsură luată de parteneră implică o lipsă de respect față de alegerea lui.
Condamnăm bărbatul dacă nu vrea să aibă o relație cu copilul pe care oricum nu și l-a dorit?
C.D.: Este foarte greșit să judeci pe cineva fără să-i cunoști detaliile lumii interioare, asta n-ar dovedi decât ignoranță. Fiecare își trăiește odiseea personală.
Lucrurile pot fi schimbate abia după ce au fost înțelese foarte bine. Nu cred că există situații imposibile sau oameni răi, ci doar situații incomplet înțelese sau oameni în suferință.
Dacă totuși încearcă să aibă o relație cu copilul, cum va arăta aceasta?
C.D.: După posibilități. Oamenii evoluează fiecare în felul său. Schimbări au loc tot timpul, dacă se dorește sau dacă se creează conjunctura.
Pentru un părinte, sunt posibile maturizarea și asumarea ulterioară a paternității; ori e suficientă o încercare eșuată și justificarea că nu e pentru el să fie tată, pe când un altul poate hotărî să nu încerce deloc.
Prognoza comportamentală orientativă e posibilă dacă știm deja ce tendințe are individul când e confruntat cu asumarea.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, el poate simți nevoia tot mai mare să se apropie de cei cu care are o legătură importantă.
Ce impact are o asemenea situație delicată asupra copilului? Faptul că tata nu l-a vrut și, eventual, îl respinge?
C.D.: Desigur, destul de puternic. Unul dintre rolurile antropologice ale tatălui este de a construi relația copilului cu mediul exterior.
În primă fază, el protejează copilul și partenera, apoi inițiază copilul în ritualurile sociale, îi inspiră modul în care să abordeze relația cu femeile sau cu alți bărbați.
Faptul că cel mic nu vede un exemplu concret de cuplu funcțional, îl poate duce la concluzii greșite despre structura unei relații sau poate fi premisa care îl împinge pe viitorul adult să înțeleagă mai bine cum pot remedia cu succes astfel de situații.
În cazul unui deznodământ mai puțin fericit, copilul crește cu nevoi afective majore, pe care le proiectează pe viitorii parteneri, ceea ce înseamnă un risc mare să dezvolte relații disfuncționale.
Cătălin Dandeș este psihoterapeut specializat în psihoterapie scurtă strategică, tel.: 0723.293.773
