Now Reading
Analiza de cuplu: cum se exprima romanii din punct de vedere erotic

Analiza de cuplu: cum se exprima romanii din punct de vedere erotic

Revista Psychologies

Pentru ca o relatie de cuplu sa functioneze avem nevoie si de erotism. Iata cum educatia, felul in care ne percepem corpul, atitudinea fata de viata intima ne influenteaza relatia cu partenerul.

 

Psychologies: Care este atitudinea fata de viata intima la romani?

Gaspar Gyorgy : Exact aceasta este intrebarea care ne-a ghidat si noua curiozitatea atunci cand am indraznit sa facem o cercetare exploratorie cu privire la ce se ascunde dincolo de usile dormitoarelor din Romania.

Intr-un mod deloc surprinzator rezultatele cercetarii ne-au aratat ca pentru 66% dintre respondenti atitudinea fata de intimitatea sexuala, in familia de origine, era definita de rusine si vinovatie.

Iar pentru 13% dintre cei care au completat chestionarul se pare ca experientele coroborate cu ceea ce numim sanatate sau educatie sexuala au fost de-a dreptul abuzive.

In mod cert, ingrijitorii nostri din copilarie, fara sa constientizeze, modeleaza traiectoria intimitatii noastre mai mult decat am crede, deoarece fiecare familie are raspunsurile ei preferate cu privire la educatia sexuala.

Primele mesaje pe care le primim despre „dreptul la intimitate” ajung sa devina regulile psihologice nescrise dupa care ne traim viata erotica.

In lipsa unui proces de analiza personala aceste mesaje ramane imprimate in corpul nostru emotional. Ele ne reamintesc constant ca atunci cand vine vorba despre intimitate – placerea nu isi gaseste loc, deoarece spatiul ei este ocupat de neliniste, neincredere si respingerea intimitatii.

 

Cat conteaza perceptia propriului corp in ceea ce priveste erotismul?

Otilia Mantelers: A te iubi cu adevarat presupune a-ti iubi corpul si felul tau de a fi cu totul. De ce e importanta dimensiunea lui „a te iubi pe tine insuti” in relatia de cuplu?

Pentru ca, asa cum spunea Esther Perel, invitata noastra din 4 iunie in Romania, il iubim pe cel de langa noi doar atunci cand ne iubim pe noi insine.

66% dintre participantii la cercetarea exploratorie au spus ca ar vrea sa imbunatateasca ceva la corpul lor, 14% s-au declarat total nemultumiti de felul in care arata, iar 20% au spus ca nu ar schimba nimic.

Acest lucru arata faptul ca majoritatea dintre noi nu ne iubim corpul. Aceasta relatie cu fizicul nostru apare din copilaria mica, cand felul in care suntem oglinditi de cei din jur isi pune amprenta asupra noastra.

Astfel, incepem sa nu ne mai iubim corpul cand persoanele de atasament si cei apropiati ni se adreseaza folosind termeni descriptivi precum „durdulie”, „manute subtiri”, „firav”, „grasut”, „mica de statura”, e „bine facuta pentru varsta ei”.

Toate aceste descrieri nu ne ajuta ca si copii, deoarece ne apare indoiala ca ceva nu e in regula cu noi. Copiii au nevoie sa le celebram corpul in termeni de putere si frumusete, cu vorbe care arata admiratie si iubire, nu judecata: „corpul tau pretios si frumos”, „corpul tau puternic”.

Deoarece corpul este o parte atat de importanta din identitatea noastra, profund interconectat cu emotiile si psihicul nostru, daca nu il iubim, in realitate nu ne iubim de-adevaratela nici fiinta noastra.

In momentul in care ne iubim corpul, intimitatea sexuala capata o dimensiune pe de o parte mai profunda, iar pe de cealalta parte mai incitanta.

Cand nu ne iubim corpul, ne ascundem de celalalt, conectarea nu e totala. Cand ne iubim corpul, suntem deschisi in intimitate, suntem amandoi sexuali, iubindu-ne pe noi insine si iubindu-l pe celalalt. Astfel, putem darui si cere.

 

Ce presupune intimitatea fara sex?

G. G.: Intr-un cuvant am putea spune ca o prioritate. In zilele noastre intimitate psihologica si transcedentala pare sa starneasca mai mult interesul romanilor decat o face nevoia de apropiere sexuala.

76% dintre persoanele implicate in cercetarea exploratorie, desfasurata pe paginadepsihologie.ro, afirma ca in relatiile lor de cuplu conectarea afectiva nu duce in mod obligatoriu spre intimitate fizica.

Rezultat care sustine teoria despre inteligenta erotica dezvoltata si promovata de Esther Perel – cea mai influenta voce din domeniu la nivel international.

Contrar a ceea ce se crede in psihologia populara, realitate stiintifica ne arata ca intimitatea emotionala si cea fizica nu fac de fiecare data casa buna impreuna.

Potrivit autoarei si psihoterapeutei, Esther Perel, intimitatea afectiva reduce distanta dintre doua persoane, ceea ce faciliteaza sentimentul de siguranta.

Totusi, intimitatea fizica asociata cu dorinta are nevoie de distanta pentru a starni din nou interesul si curiozitatea. Mai concret, focul are nevoie de aer.  

 

Dar sexul fara intimitate?

G. G.: In mod cert in zilele noastre oamenii isi doresc un „sex mai bun”, mai calitativ. Ceea ce presupune sa ne cultivam constient si intentionat „inteligenta erotica”.

Mai mult sau mai putin serios, am putea spune ca animalele fac sex, iar noi, oamenii, avem o viata erotica. Aceasta necesita disponibilitate si implicare din partea adultului, care trebuie sa isi schimbe perceptia, adesea limitata, asupra sexualitatii.

Suntem tentati a crede ca sexualitate tine doar de actul in sine, insa in fapt aceasta este starnita de o multitudine de factori cu o valenta psihologica si nu strict fizica.

Imaginatia, curiozitate, creativitate, anticiparea, incertitudinea, vulnerabilitatea – sunt doar cateva din elementele umane care fac diferenta intre sex si erotism.

OK, pentru a vorbi pe limba tuturor putem spune si ca erotismul defineste pluralul, legatura dintre doua persoane. Sau asa cum spune si Perel, ne nastem cu instincte sexuale si devenim fiinte erotice.

Astfel, putem intelege si de ce pentru 62% dintre romanii implicati in cercetare, care in mod cert sunt parte din categoria persoanelor educate si interesate de starea relationala de bine, contactul fizic implica intimitate. Si doar pentru 34% dintre respondenti drumul spre pat nu este insotit si de intimitate emotionala.

 

Cum se face negocierea limitelor in ceea ce priveste sexul?

O. M.: Limitele sunt esentiale in orice relatie, fiindca ele arata respect fata de propria persoana. Mai ales in relatiile sexuale aceste limite sunt importante, fiindca in dimensiunea sexuala oamenii sunt in contact cu partea lor cea mai intima, de care trebuie sa aiba grija.

Respondentii studiului nostru au spus in proportie de 60% ca incearca sa arate flexibilitate si deschidere, 19% au afirmat ca ei se dezvaluie pe sine din prima, iar restul de 21% au spus ca iubirea nu cunoaste granite.

Legat de limite, multe femei nu au curajul sa le spuna partenerilor lor ca nu au orgasm in timpul fiecarui contact sexual.

Acest lucru le afecteaza calitatea relatiei, deoarce barbatul crede ca e totul in regula si nu trebuie schimbat nimic, iar femeia ramane in rolul de a nu cere schimbare. Esther Perel vede orgasmul ca fiind doar unul din multele popasuri ale calatoriei sexuale, si nu punctul culminant.

 

Ce lucruri ne influenteaza viziunea despre intimitate si sex?

O. M.: Felul in care percepem intimitatea si sexul este dat de un cumul de factori, unii la nivel macro, cum ar fi religia, traditiile la nivel de oras sau sat, cultura la nivel de tara, iar unii la nivel micro, cum ar fi mentalitatea familiei si a institutiei de invatamant.

Astfel, in tarile in care religia este o componenta importanta a societatii, viziunea asupra sexualitatii este una usor prohibitiva, in special pentru femeile care inca nu si-au inceput viata sexuala.

La fel, exista diferente de la sate la orase, datorita deschiderii diferite fata de literatura, cursuri si informatii de pe internet. Un alt lucru care ne influenteaza felul in care privim intimitatea este dat de trecutul nostru personal, fie al nostru propriu, fie al membrilor din familie.

Daca parintii nostri au avut o atitudine deschisa fata de sex, sansele sunt mari ca si noi sa privim sexualitatea ca pe o latura normala si importanta a fiintei noastre.

Daca atitudinea era insa una reprimata, atunci probabil ca si noi vom avea o atitudine de jena si de respingere. Iar daca eu sau unul din membrii familiei a trecut printr-o trauma de natura sexuala, abuz, atunci fara terapie si vindecare va fi greu sa fim noi insine in relatia sexuala cu partenerul pe termen lung.

 

Ce este fenomenul de inertie sexuala?

G. G.: Specialistii internationali in educatie si sanatate sexuala ne trag atentia asupra faptului ca la nivel general este observata o inertie sexuala, care a dus la scaderea libidoului, la stingerea pasiunii si la ridicarea unor noi ziduri contra relationarii.

Plictisul sexual impreuna cu epuizarea, stresul, parentingul, imbatranirea si conflictele conjugale, par sa fie factorii cheie care scad libidoul si sting pe nesimtite pasiunea.

Stilul nostru de viata se pare ca reprezinta un teren fertil pentru nimicirea pasiunii sexuale. Suntem tot mai surmenati si nu ne odihnim suficient, iar rezultatul este si acela ca… nu mai avem chef de partenerii nostri.

Pentru ca ajungem sa fim mai neatenti, mai distanti, reci si mai putin apropiati emotional de paterenerii de cuplu, simtim mai putina pasiune si curiozitate sexuala.

Cu toate acestea, sexualitatea este de o importanta cruciala pentru stasifactia maritala si pentru sanatatea noastra bio-psiho-relationala. Am putea chiar spune ca reprezinta piatra de temelie a fericirii unui cuplu si un indicator al longevitatii relatiei.

 

Cum intretinem pasiunea si atractia in cuplul de lunga durata?

O. M.: Toti parintii tanjesc dupa intimitatea in doi, dupa momentele lor de iubire si vechea lor poveste de dragoste. Esther Perel, expert international in terapia de cuplu, spune ca reaprinderea iubirii celor doi nu se intampla spontan sau natural.

E nevoie de intentie si de atentie pentru relatia de cuplu. Astfel, relatia de cuplu trebuie sa devina o prioritate, la fel ca si cea parentala, la fel ca si serviciul sau un hobby personal. Ea trebuie planificata foarte concret.

Spre exemplu, ea ii poate spune lui ca are nevoie de atentie. Ea trebuie sa ii spuna sub ce forma isi doreste acea atentie, cat timp, ce fel de nevoi are ea.

El ii poate spune ei ca are nevoie de apreciere pentru ceea ce face. Pentru ca nevoia lui sa fie auzita, el trebuie sa spuna care sunt lucrurile pentru care are nevoie de aprieciere, spre exemplu atunci cand face cumparaturile, sau cand tunde iarba in gradina.

In ceea ce priveste intimitatea sexuala, cei doi trebuie sa isi propuna sa o reaprinda. Spre exemplu, pe parcursul zilei, isi pot da mesaje pe telefon, sau iti pot trimite cadouri cu tenta sexuala prin curier, gen lenjerie intima, la serviciu, cu un biletel pe care scrie: „imi doresc sa porti asta diseara”.

In acest fel, creste sentimentul de asteptare si creierul lucreaza, secreta oxitocina, hormonul iubirii, pentru a pregati momentul intim.

 

Otilia Mantelers este parenting by connection instructor, trainer de playful parenting, psiholog in formare
Blog Joc si Emotii

otilia-mantelers.urbankid.ro

Tel.: 0749.316.294

[email protected]

 

Gaspar Gyorgy este psiholog clinician, psihoterapeut relational

Presedinte al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie

www.paginadepsihologie.ro

[email protected]

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top