Etichetele pot fi nocive chiar si atunci cand sunt pozitive

Un copil caruia i se spune ca e prost, va confirma mai devreme sau mai tarziu eticheta. Cuvintele au efecte puternice si pe termen lung. De ce este bine sa fim atenti la ele, explica Dana Stanculeanu, psiholog la Salvati Copiii.

Psychologies: Ce inseamna, in esenta, etichetarea unui copil?

Dana Stanculeanu: In orice context de viata, etichetele ne ajuta sa identificam si sa diferentiem obiectele intre ele. Etichetele ne ajuta sa alegem produsele de pe raft in supermarket, ne ajutau in copilarie sa identificam cartile si caietele aferente diferitelor discipline, in ghiozdan, ne dau informatii la prima mana despre orice: compozitie, pret, instructiuni de utilizare, etc.

In cazul oamenilor, ele indeplinesc aceeasi functie: transmit rapid informatii esentiale, care ne ajuta sa luam decizii ulterioare „el este tocilarul clasei, deci nu ne jucam cu el“, „ea este grasa clasei, nu are voie in grupul nostru“. „De «ciori» nu se apropie nimeni in aceasta scoala“, „el e mai timid, mai bine il lasam in pace“, „ea este nebuna, stati departe de ea!“

Este ca si cum esenta intregii umanitati a persoanei respective este prinsa intr-un singur cuvant, care o descrie cel mai bine. Atunci cand aceste etichete sunt puse de persoane foarte importante din viata noastra (parinti, educatori, prieteni), ele devin foarte puternice. Atat de puternice, incat ne identificam cu ele.

De ce este atat de nociv pentru copil? Care este impactul emotional al etichetei?

D.S.: Etichetele pot fi nocive chiar si atunci cand sunt pozitive, prin insusi faptul ca genereaza un proces de limitare a unei persoane la un singur atribut, descurajand eforturi ulterioare de a descoperi ce este dincolo de ele. Astfel cresc sansele ca atat ceilalti, cat si noi insine, purtatorii de etichete, sa „internalizam“ mesajul purtat de acel cuvant, sa ne definim prin acel mesaj, sa credem despre noi insine ca suntem ceea ce spune eticheta ca suntem, sa nu mai incercam sa vedem ce alte resurse, abilitati, calitati, atribute personale avem dincolo de eticheta. Eticheta devine parte a identitatii personale.

Cand eticheta este pusa in primii ani de viata, chiar de catre adultii de referinta (parinti, educatori), este preluata ca atare de catre copil, care va ajunge sa creada despre sine ca este asa cum spune eticheta: obraznic, rau, timid, lenes, nebun, ciudat etc. Toate alegerile si comportamentele copiilor care internalizeaza eticheta se vor face plecand de la aceasta convingere si imagine de sine, limitand astfel dezvoltarea deplina a potentialului pe care fiecare copil il poarta in sine.

Dincolo de asta insa, etichetele genereaza trairi emotionale intense si dureroase pentru orice copil care invata despre sine, chiar de la mama sau tata, ca este „rau“ sau „lenes“: tristete, regret, frustrare, lipsa valorii personale si a respectului de sine, furie si dezamagire.

Un copil care experimenteaza de timpuriu astfel de emotii si care invata ca parintii sau educatorii sai cred mai degraba lucruri negative despre el, va avea ulterior, in viata, riscuri multiple pentru a dezvolta, pe fondul stimei de sine negative, tulburari emotionale de tipul anxietatii sau depresiei, esecuri personale si profesionale, retragere sociala sau, dimpotriva, comportamente agresive, la limita infractionalitatii, care nu vor face decat sa confirme, inca o data, eticheta initiala.

Etichetele pozitive pot afecta copilul la fel de mult. „Genial“ sau „destept“ sunt etichete care il vor indeparta pe copil de exercitiu si efort, il vor pregati pentru esec academic in lipsa muncii consecvente si a straduintei personale sau vor pune o presiune greu de dus de un copil care nu-si identifica resursele, care sa il ajute sa confirme eticheta prin rezultate si performanta.

Etichetarea la scoala are acelasi efect? Ce se constata, concret, din datele dvs.? Ne concentram de obicei pe educatia si apelativele de acasa, dar si la scoala copiii sunt jigniti, mediul scolar fiind mult mai structurat si „opresiv“. Acolo ce este de facut? Dar etichetele puse de alti copii ce efecte au?

D.S.: In contextul educational, etichetele sunt extrem de frecvent utilizate: elev bun vs elev rau (desi, daca intrebam zece cadre didactice, vom avea zece versiuni de interpretare a celor doua etichete), elev cuminte vs elev neastamparat, elev obraznic vs elev „mut“. Studii si cercetari de lunga durata, realizate in diferite sisteme educationale, au pus in evidenta efectul „Pygmalion“, care arata cum asteptarile cadrului didactic modeleaza comportamentul si nivelul de performanta a elevului.

Cu alte cuvinte, daca voi crede, ca educator, ca am in fata un copil „prost“, asteptarile mele vor fi ca el sa aiba esec dupa esec si imi voi construi mesajele si contextele de invatare astfel incat asteptarile mele sa se confirme: il voi critica, ii voi „vana“ greselile, voi folosi fiecare ocazie pentru a arata ca acel copil chiar este prost. Folosind etichetele in actul educational, cadrele didactice compromit sansele la educatie a copiilor, deoarece feedback-ul lor nu puncteaza resursele si efortul pe care copiii l-ar putea investi in invatare.

La fel de nocive sunt si etichetele care vin din partea colegilor („Grasa“, „Tocilarul“, „Mocaita“, „Nebuna“, „Fraierul“, „Retardata“, „Ochelaristu’“, „Papagalul“, etc.), pentru ca stima si identitatea de sine a copiilor, odata ce ating varta adolescentei, se construiesc intr-o foarte mare masura pe mesajele primite de la gasca, de la prieteni, de la cei din aceeasi generatie. Etichetele dau si masura acceptarii copilului in grupul de egali sau, dimpotriva, a excluderii din gasca, precum si a locului pe care copilul il ocupa in grup („Tapul ispasitor“ sau „Perla coroanei“), devenind astfel un factor de risc pentru retragere sociala, izolare, bullying, depresie si chiar abandon scolar.

Ce fel de terapie se poate face cu un copil stigmatizat si afectat vizibil de eticheta pe care o poarta („Grasa“, „Mocaita“)?

D.S.: Un copil stigmatizat si etichetat este un copil cu stima de sine compromisa, un copil care nu doar ca ajunge sa creada despre sine ce spune eticheta, dar nu isi cunoaste nici resursele si potentialul. In aceste conditii, un obiectiv prioritar in terapie va fi legat de restructurarea convingerilor despre sine si a descoperirii celorlalte aspecte ale personalitatii lor, neglijate si ignorate pana acum.

Terapia trebuie sa ii includa, in egala masura, si pe parintii care vor fi educati cu privire la consecintele negative ale utilizarii etichetelor pentru dezvoltarea personalitatii copilului, dar si sprijiniti sa inlocuiasca eticheta cu mesaje corecte si sanatoase despre ce face, ce stie si ce poate copilul lor.

Cum se prezinta un adult care a suferit de pe urma etichetarii? Putem vedea ceva in personalitatea lui care sa ateste ce i s-a intamplat in copilarie? Ce fel de terapie ii este buna?

D.S.: In cazul adultilor, eticheta internalizata in anii copilariei duce la multiple esecuri in viata personala si profesionala, la incercari nefinalizate cu rezultat, la indoieli, frustrari, regrete, la recunoasteri soptite care confirma mesajele anilor din urma: „Mama avea dreptate, sunt un fraier, toti isi bat joc de mine“; „tata avea dreptate, sunt o proasta, numai mie mi se putea intampla asa ceva“; „colegii mei stiau ei de ce ma striga «Ciudata», chiar asa sunt, nimeni nu se apropie de mine“.

Adultii cu etichete vin la cabinetele de consiliere pentru a primi alte etichete: depresie, anxietate, comportament adictiv, personalitate dependenta, inadaptare sociala, procrastinare etc. Sunt etichete care se dezlipesc cu greutate, cu munca multa, cu suferinta, intr-un proces terapeutic de lunga durata, in care suntem nevoiti sa facem multe „excursii“ in trecut pentru a ne clarifica, pentru a intelege, pentru a confrunta si a cere explicatii.